Am aflat de existența lui când aceasta era să se încheie. Proprietarul intenționa să-l ducă la abator. Era prea bătrân și nu mai dădea randament. Deh... societatea post modernă se bazează pe performanță.
Am oferit prețul de la abator minus osteneala de a-l mai transporta până acolo. Târg încheiat rapid. Iar Bubi a mai trăit aproape 3 ani în pace și liniște.
O poveste banală. Sau poate nu e chiar atât de banală. Mi-am amintit de ea văzând supărările zilnice de la televizor. Nu le mai amintesc. Nu merită. Viața ne oferă atâtea bucurii despre care lumea nu vrea să știe. Fiecare e liber să creadă ce vrea și să alerge după năluca lui. Doar o face pe propria lui piele.
Like this:
Like Loading...
Related
Published by zorindiaconescu
Freelance journalist and writer
View all posts by zorindiaconescu
Nösnerland 
De când mă știu am iubit animalele, pe care le-am văzut ca pe niște ființe umane cu înfățișări diferite. Primul meu prieten, de când aveam vreo 6 luni, a fost, Lord, un câine lup, care a murit de bătrânețe, pe când eu aveam 8 ani. Cine nu iubește animalele nu iubește nici oamenii, și cine nu iubește oamenii, nu iubește nici animalele. Pentru aceia, noi toți, pe rând, suntem inutili și poveri la un moment dat. Bineînțeles.
LikeLiked by 1 person