Szell Sandor: “Traiește-ți viața conform gramaticii…” (I.M.)

Dimineaţă în ceaţă

Duminică dimineaţa. Devreme.
Mă trezesc că nu mai am ţigări. Să beau cafea cu asemenea lipsuri, exclus!
Cu ochii înceţoşaţi şi lenea care mă trăgea înapoi în pat, ies în ceaţa care îmbrăţişează oraşul cu braţe reci.
Direcţia: benzinăria de lângă piaţă.
Sunt singurul client...nu-i de mirare, e doar cinci dimineaţa!
Îmi iau ţigările şi cafeaua şi ies la locul pentru fumat.
Două mese tip butoi aşezate aproape de baie.
Îmi pun cafeaua pe masă şi îmi aprind o ţigară.
Lângă butoiul de alături, o domnişoară.
Destul de urâţică. Părul vopsit verde, fardată strident.
Geacă de piele, fustă scurtă (poate prea scurtă), cizme lungi şi pulpe roşii-vineţii. Cu siguranţă din cauza frigului.
Trec des prin zonă. Nu are „biroul” aici...asta dacă nu s-a „angajat” de curând.
Eu fumez, ea se bâţâie de pe un picior pe altul.
Ori din cauza frigului, ori din altă cauză fiziologică.
Se apleacă şi începe să cotrobăiască într-o poşetă care după formă şi dimensiuni, poate fi numită paporniţă sau chiar troller.
Scoate ceva care seamănă a ruj, ridică paporniţa pe butoi şi scrie ceva pe ea.
Pleacă grăbită, cu picioarele strânse, spre baie.
Curios, mă duc să văd ce a scris.
Pe trollerul-poşetă-paporniţă de culoarea muştarului expirat, cu ruj mov închis, scrie:
 „No loa!”

Apare după cinci minute, vizibil relaxată. Îşi bea ultima înghiţitură de cafea rece, scoate din acelaşi recipient un şerveţel. Umezeşte şerveţelul cu limba  şi şterge...sau cel puţin încearcă să şteargă rujul.
Nu pare mulţumită de rezultat, îşi ia paporniţa şi pleacă.
Îmi beau şi eu ultima înghiţitură de cafea rece şi plec.

Nu-l invidiez deloc pe cel care o va „loa”.