Când ți se spune mereu că ești prost, ajungi să crezi că ești prost. La fel este și când ți se spune că ești deștept. Mă rog, aici s-ar putea să îți fi spus tu însuți reflexiei propriei imagini din oglindă, dar cam tot același este rezultatul. La proști nu funcționează faza cu oglinda, știu din experiență, adică spui tu că ești prost, dar nu te crezi. Când însă toți cei din jurul tău ți-o spun, iată, nu mai există nicio îndoială, ești chiar convins că ești prost și nici nu mai contează ce vezi când te uiți în oglindă. Adică oricum vezi un prost în oglinda aceea, pentru că ești prost. Și n-ai cum să uiți pentru că mereu apare câte cineva care îți reamintește că ești prost. Bine, tu știai deja, dar asta nu contează, adică, ba da, contează, dar trebuie să ți se spună oricum, să nu uiți. Evident, părerea mea despre mine însămi diferă, dar nu are prea mare importanță atâta timp cât s-a stabilit că nu pot fi doi deștepți în același loc. Deci, obligatoriu, dacă unul este destept, celălalt este prost. Adică eu. Așa a fost de când mă știu. Dacă nu luam nota zece la școală, eram proastă, evident. Păi pot să spun că nu? Nu pot; deștepții iau doar nota zece. Eu am luat și nota cinci, la contabilitate, de exemplu, pe care o uram visceral, dar pentru mine a fost cea mai mare notă din viața mea de student pentru că, încă o dată, eu nu mai dădeam examenul acela nici dacă de asta depindea însăși viața mea, să fie clar. Culmea este că eu nu am avut niciodată o problemă cu asta, părinților mei însă, chiar până și iubitului meu de atunci, le-a crăpat obrazul de rușine. De contabilitate nu m-am mai lovit niciodată în viața mea profesională, știind că sunt proastă. Evident. Tot evident, iubitul m-a părăsit și el pentru că eram proastă. Aici nu-l contrazic, dar din cu totul alte considerente. Așa că, am acceptat că sunt proastă și mi-am văzut de drumul meu. Cam singură, că așa sunt proștii, nimeni nu se însoțește cu ei, să nu se ia. Uite, deunăzi, un prieten informatician mi-a spus că am fost o proastă că nu mi-am părăsit jobul să fac ceva pe cont propriu, pentru că el e liber și bogat. Păi la cât sunt de proastă puteam doar să îmi deschid o firmă de croșetat, dar nu ciorapi, că e complicat și nu m-aș fi priceput, ci ceva fulare, poate, așa, două pe față, două pe dos. N-am comentat, ce să-i fi spus, că și în jobul pe care îl am, tot proastă sunt, că am lucrat cât zece și tot degeaba. Că, uite, am citit că un tip, foarte, foarte bogat a spus că lui nu îi este milă de săraci pentru că sunt prosti, de aceea. Bine, acela nu mă cunoștea, nu mi s-a adresat mie direct, vorbea, așa, în general. Așa că, să nu o mai lungesc, sunt proastă și recunosc că sunt proastă, dar nu știu de ce, adică știu, dar, mă rog, mie îmi plac așa cum sunt. Însă, cu siguranță, m-aș detesta dacă aș fi deșteaptă. Adică dacă nu aș fi proastă. Știi ce zic?!
24 noiembrie, 2022
Nösnerland 