Înțelesurile schimbătoare ale cuvintelor

Blestemul binecuvântării

Primăvara anului 2000. Mai exact luna mai.
Printr-o întorsătură a sorţii, fericită pentru mine, am fost numit director al subredacţiei ziarului local.
Bineînţeles, primul lucru a fost să-mi informez părinţii.
Mama mi-a spus doar că se bucură.
Tata, în schimb, şi-a cerut scuze.
Mie niciodată nu mi-a plăcut să lucrez. Fizic. Eu mereu am fost setat pe: “cum aş putea câştiga bani fără să lucrez”.
De aceea, tata, mereu îmi spunea că nu se va alege nimic de mine.
Revin la idea de mai sus.
Când am dus vestea că sunt director de subredacţie, tata a spus:
“- Iartă-mă fiule, am greşit!”
A fost primul meu job de şef. Aveam colegi minunaţi…ceea ce m-a făcut să nu mă simt şef. Dealtfel, mie nu-mi place să fiu şef.
Dar…de atunci, fără să vreau, tot în posturi de conducere am ajuns….
Binecuvântarea tatălui meu…încă  pluteşte asupra mea.
Şi nu îmi permit nicio greşeală. 
Tatăl meu, chiar cu câteva zile înainte de a trece în lumea de dincolo,  a fost mândru de mine.