Marx a scris despre puterea banului în circulație în “Manuscrise economico – filozofice” (1844) – nu vă stresez cu citatul. În schimb cred că a sosit timpul să vorbim despre puterea cuvântului în circulație, fiindcă suntem receptori și emițători grație tehnicii de comunicații mobile. Cândva undele herțiene erau monopol de stat (chiar și în democrațiile consolidate). Licențele acordate privaților erau supuse unor reglementări (la noi prin CNA). Erau… în condițiile în care un deținător de telefon (aproape toată lumea) poate posta oricând text, audio și video fără nici o reglementare, vă las să vă întrebați: CNA ce mai păzește? (Eventual tradiția, că tot ținem la ea). Aici ajungem la o vulnerabilitate a democrației: libertățile și drepturile individuale nu sunt numai pentru “oamenii de bine”, deci pot fi folosite și în scopuri frauduloase.
Exemplu: admit că există contemporani care îl consideră pe Ceaușescu un mare patriot, ctitor al… etc. etc. E dreptul lor. Le amintesc că de acest drept te bucuri doar într-o democrație iar Ceaușescu nu era un democrat. Dar… să nu ne pierdem în detalii. Chestiunea devine interesantă în anumite momente de tensiune socială, când entități aparent fără nici o legătură una cu cealaltă, cu nume și avataruri care nu spun nimic despre utilizatorul respectiv de Facebook postează cu mult zel aceleași texte și imagini de glorificare a trecutului în antiteză cu “dezastrul” de azi. În continuare totul e ok din perspectiva dreptului fiecăruia de a posta ce vrea. Totuși, câteva lucruri nu se leagă: cum ne explicăm că persoane diferite, în mod accidental ajung să folosească aceleași cuvinte și imagini în perioade de timp diferite? Coincidență? Poate odată, dar de fiecare dată? Urmează activiștii voluntari (Lenin îi numea “idioți utili”, dar eu nu sunt Lenin) care distribuie cu zel aceste postări. Îmi spune cineva de ce doresc acești contemporani să aflu și eu (și alții) ce au citit? Și eu distribui postări în numele unei atitudini. Deci: avem de-a face cu o luare de atitudine. Și aici intervine întrebarea câștigătoare: cine inspiră atitudinile noastre? Iată cât de ușor ajungem la cuvântul manipulare.
Întrebare: oare de ce mergem de 33 de ani la vot (de data aceasta unul real cu toate mecanismele democratice în funcțiune) și de fiecare dată o mulțime considerabilă care tinde spre majoritate se declară ulterior dezamăgită. Ca să fii dezamăgit trebuie mai întâi să te amăgești. Cine ne amăgește?
Nösnerland 