(Vis)
(Reminiscențe după poemul ”Lupi albi – zilele mele”,autor: Laura C. Munteanu)
Urc, îngândurat, pe o potecă, Mă prind de crengi de brad, cărări spre munte, Un fir prelins, grăbit, dintr-o suveică, Un freamăt... e sudoarea de pe frunte! În tâmpla mea, încărunțită-n timpuri, Se zbate pulsul preluând fiori, Se-nfruptă în cadență, printre riduri, Curgând spre pietre-n ritmuri de viori. Urcând spre creste, pe-unde trece norul, Izvoarele-mi șoptesc să merg la vale; Pe stânca goală vulturu-și ia zborul, O pată albă-n urletul de jale! Lupoaica albă-n clipa efemeră... Mesaju-i din străbuni, ca o săgeată, Privirea ei, parcă-i din altă eră; Îmi arde gândul prins ca-ntr-o găleată! Îi simt suflarea, undeva, asupra-mi, Iar zarea din perdea mă crede treaz; Deschid un ochi, pisica e deasupra-mi, Binețe-mi dă cu laba pe obraz! (Bistrița, 15 februarie 2023) Gheorghe Mizgan
Nösnerland 