vino fată să -ti sărut umerii în noaptea în care o să fie dezbrăcați de lumina zilei, înveliți numai în liniștea unui răsărit și apus de soare, ești atât de aproape dar în mine e prea târziu. o pasăre mă întreabă de tine, despre florile care se nasc între noi, așa cum nasc căprioarele în poiana roșie de jar aprinsă în întuneric. ramurile foșnesc pe umerii tăi, catifelați și goi plâng. sărutările pure ne vor muri pe gura mușcată de suspine cu gust de muguri. sânii, singuri se vor naște din țărână că două fructe și vor rămâne la pieptul meu, că apele necunoscute și pure, apoi, îmbrățișați, să adormim după ce am stins stelele.
Stefan Vescari
Nösnerland 