noaptea florilor

vino fată să -ti sărut umerii
în noaptea în care
o să fie dezbrăcați de lumina zilei,
înveliți numai în liniștea
unui răsărit și apus de soare,
ești atât de aproape
dar în mine e prea târziu.
o pasăre mă întreabă de tine,
despre florile care se nasc între noi,
așa cum nasc căprioarele
în poiana roșie de jar
aprinsă în întuneric.
ramurile foșnesc pe umerii tăi,
catifelați și goi
plâng.
sărutările pure
ne vor muri pe gura mușcată de suspine
cu gust de muguri.
sânii,
singuri se vor naște din țărână
că două fructe și vor rămâne la pieptul meu,
că apele necunoscute și pure,
apoi, îmbrățișați, să adormim după ce am stins stelele.

Stefan Vescari