Și toamna se porni iar pe afară
Cu glas de-amiază cam pustie
Se-nalță nori ce-s croșetați la vîrfuri
Și vânturi triste ce-aduc melancolie

Și cade l-a-nceput de seară
Un glas de frunze în soare toropite
Din cerul ca un fagure de miere
Cad aripi de cocori plecați mult prea devreme

Privesc la toamnă, o galbenă și beată vrăjitoare
Și valurile mării nu mai clipesc din gene
Iar pe nisipul cel mângâiat  cândva de vară
Doar armăsarii ploilor mărunte mai tropăiesc noaptea o vreme
Iar în pădure 

Miroase a pământuri triste 
Un zvon de ploi este adus de păsări  mari și negre
Și în grădini plâng garofițe după vară
Iar pescărușii țipă după soarel-ascuns în nopțiile ce-ncep mult prea devreme

Iubita mea cu ochi de aspră ceață
Ești precum vara, o sângerie rană
Sau un flamingo întârziat 
Ce-și caută destinul printre necunoscute stele

Miroase a castane coapte 
Și-a strugure tomnatic și a mere
Văd pere, niște sâni frumoși ce-atîrnă-n galantare
Și după ploaia ce-și cântă simfonia la ferestre
Voi merge la șantan cu fete moi și coapte

Iar în orașul năpădit de stranii vânturi
Niște roșcate-și caută amanții 
Iar tu iubita mea cu ochi de humă
Ca să mă lași să beau în crâșmele celeste