Se face seară, Doamne,
Se lasă amurgul peste sat
Și  nu mai sunt oameni, Doamne,
Tot cerul pare a se topi într-unul singur
Ce încă zăbovește la fântâna din poiană...
Ziua lui de coasă s-a-ncheiat,
Dar sufletu-i însetat s-a oprit la izvor
Să se-adape din apa Ta vie...
Să se-mbete de mirosul fânului proaspăt cosit;
Nu mai sunt oameni, Doamne,
Va seca și izvorul din care mai bea
Ultimul om cu coasa-n spinare
Ce șuieră cântecul pe-nserat...
Și cântecul lui, și cântecul Tău
Vor șopti în frunza de plop
Un ultim oftat.....