Primul răspuns la: “Întrebări și nu doar…”

- sinceritatea nu este lipsă de respect, dimpotrivă, e dovada respectului autentic..

Întrebările le găsiți mai jos.

—

1) Fără îndoială și dintotdeauna. Problema este cum se raportează societatea la elite. România secolului 21 este cunoscută ca un exemplu de contraselecție sistematică și instituționalizată prin politizare excesivă. Schimbarea deținătorilor de funcții manageriale din 4 în 4 ani denotă preocuparea pentru satisfacerea clientelei politice în detrimentul performanței.

2) Jurnalismul care apropie oamenii de cultura autentică. Sau… așa ar trebui să fie. Practic se pornește de la presupunerea (greșită?) că jurnalismul cultural trebuie subventionat (se subînțelege din banul public) și drept urmare a devenit un rai al sinecurilor. Explozia mediatică a mai făcut loc unor cohorte de “voluntari” care produc mult zgomot și calitate puțină.

3) Cultura ar trebui să fie independentă ca justiția, fiindcă valorile autentice nu pot fi stabililte prin votul democratic care e un test de popularitate, nu de valoare.

4) Vor însemna ceva din momentul în care vor avea din nou un program, o orientare și vor îndruma curente și tendințe. La ora actuală sunt un “ghiveci” alcătuit din materialele care au aterizat din întâmplare în cutia postală a editorului, un amalgam făra relevanță.

5) Noțiunea de “festival” e compromisă încă de pe vremea “Cântării României” ca formă fără fond. S-a dezvoltat o subcultură a festivalurilor care nu mai atrag pe nimeni în afara organizatorilor și invitaților. Organizatorii repetă rețetele, până și afișele sunt copy – paste cele de la ediția precedentă, cu câteva nume și date schimbate. Important e că festivalurile de acum nu promovează cultura, ci doar pe creatorii de cultură care se susțin între ei. Marele absent = publicul. Atunci cui folosesc?

admin@arania.ro

—

Prea des evenimentele trec pe lânga noi în timp ce renunțam să mai punem întrebări:

POEZIA E LA BISTRIȚA a trecut.
Acum încercăm să deslușim ”misterele” din cultura bistrițeană.
Trecem la etapa întrebărilor post-eveniment, întrebări la care așteptăm răspunsuri:

#1) Există elite culturale?

#2) Ce înseamnă jurnalism cultural? Știm ori nu știm deloc?

#3) În interiorul sau în afara sistemului de relații culturale?

#4) Ce mai înseamnă o revistă cultural-literară?

#5) Cum ar arăta un festival literar bistrițean în opinia dumneavoastră?

NOTĂ: Sunteți invitat să răspundeți în comentarii pe blog sau FB. În cazul în care întâmpinați dificultăți (nu toată lumea iubește internetul) nu ezitați să contactați administratorul: admin@arania.ro



Descoperă mai multe la Nösnerland

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Nösnerland

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura