Dacă e Marți, e Miloș : Ai fi împlinit 72 de ani, Stelarule. Așa, acolo pe Nubiru, ești nemuritor

—

Să zbor îngerule, să zbor ca tine, să mori ca mine, Înger decăzut, pâine înmuiată în apă, grîu ți-am adus, te voi mângîia cu mîini de piatră, mîini urzicate, Înger vagabond, pâine uscată și absint, pe urmă, pe urmă să zbori înger al meu, decăzutule, să mori, să mori așa cum voi muri eu, bătrân și însingurat, îngeruleeee, să-ți culeg ochii și roua de sânge, să mâncăm pîine înger al meu, pîine pe saturate.
                        Ți-am adus pâine, pâine și apă, înger al meu.

Serios acuma, păi, știi, poate îți mai amintești cum priveam prin telescopul ală al tău, de sub cireș, cerul. Așa de mult ai vrut telescopul ălă, deși, eu cred că era vorba de cer. De cerul plin de stele, stele pe care le pândeai, le urmăreai cum luminează ele noaptea. Crezi tu, crezi tu, Duțule, că, în vremea de vârf a gloriei noastre de cenaclieri la Cenaclul SF UNIVERS, în vremurile acelea, mă puteam eu gândi că va veni timpul să vorbesc la trecut despre tine. Care trecut, prietene, cum să fii trecut, tu, hai, pe bune. Și atunci, atunci cum rămâne cu Nubiru, cu poezia ta, cu orașul ăsta care l-ai iubit atîta. 
Dar nu vreau să vorbim despre oraș, că, habar nu am de ce ți-au ascuns unii poezia ta despre Parc, hai să vorbim despre stele, despre Biblia Reptiliana, despre cosmo poezie. Amintiri despre viitor, Poetule, despre lumea aia a ta, despre navele și ET, că despre astea îți plăcea să vorbim. De ce, astăzi, unii, alții, nu prea vor să își amintească de tine, de lumile tale, de navele tale?
Acum ar fi trebuit să îți spunem Bătrîne Poet, iar ție nu ți-ar fi plăcut să îți spunem așa
Auzi, auzi, Poetule, trebuia să te învăț o poezie, înainte de-a te duce și nu mai fii. E vorba și despre păsările tale, de zbor, Poetule, de zbor și de timp, Dylan Thomas, alt poet, unu ca și tine. 
Adevărat îți spun că,  doar Poeții vor Învia. Noi, pulimea, poate vom vedea  Învierea din navă. Poemul e din Interstellar. Mi-ar fi plăcut să vezi filmul. Ți se confirma că doar dragostea și gravitația înving Timpul... restul  formă fără fond... no remorse
Do not go gentle into that good night - Să nu paşeşti smerit spre noaptea mare

Să nu păşeşti smerit spre noaptea mare
Ci ardă-ţi bătrâneţea cu larmă la apus
Ridică-te-mpotriva luminii care moare.
 
Chiar dacă înţelepţii contempl-amurgul care
Le-aduce judecata vorbirii fără rost
Tot nu păşesc smeriţi nici ei spre noaptea mare.
 
Cei buni, luaţi de val, plângând sclipirea care,
O semănar-odată măruntele lor fapte,
Revoltă-se-mpotriva luminii care moare.
 
Cei liberi întru toate, cântându-şi zboru-n soare,
ce-apoi au înţeles că s-au pierdut pe cale,
Nu merg smeriţi nici ei spre noaptea mare.
 
Cei sobri, ce cu morgă, privesc ca orbii care
Nu au ştiut că viaţa-i lumină şi e cânt,
Acuma fac revoltă luminii care moare.
 
Şi-acuma tu, bătrâne, pe culmea-ndurerării,
Blestemă-mă, mă mângâie cu lacrimi, te implor.
Şi nu păşi smerit nici tu spre noaptea mare,
Ci-nalţă-te-n revolta luminii care moare.


Time out…
Poetule, doar când călătorești poți sta în afara timpului. Așa ieși din tine, din timpul și spațiul conventional. Cu cât e mai lung drumul, cu atât mai mult îți poți amăgi gândurile. Dacă ai imaginație, chiar una foarte bogată, vei avea senzația că încetinești secundele, și, atunci, gândurile devin opace iar trupul, o rană în covalescență. Abia atunci, abia atunci, timpul devine inert, începe să atârne, precum un spânzurat, un braț, un mădular care atârnă și, atât. 
Timpul devine inert, vâscos, vocile se îngroașă, se transformă într-un vaet prelung. Atunci, atunci privirea-ți cade pe pământ, iar tu nu ești decât o părticică din aburii trandafirii ce traversează cerul spre locul unde apare luceafărul de ziuă.
Așa se naște poezia, Poetule: „Nu știu cum se întâmplă lucrurile și nu înțeleg cum bântuie moartea prin târg ca o bucată de pîine uscată și, peste care, torni, torni încet, încet, o cană plină cu apă. 
Apă și pâine pe drumul Îngerilor căzuți și, mai pe urmă ridicați din pulberea țărânei… Un zbor frânt spre necunoscuta lume a unor nevăzute Dimensiuni… Interstellar… Poetul și-a luat crucea și a plecat… S-a urcat în navă și a plecat spre stelele care le-a iubit atât de mult, spre Nubiru, acolo unde va rescria poezia lumii…”
PS: Să îmi spui  ce să-ți aduc când ne vom revedea? 

—

—

---

—