Dacă e Marți : Bodega, gara și cimitirul … Să bem și să miroase-a sfârcuri în halbele de bere

—

Mă simt ca George. George Bacovia așa că am scris rondeluri. Mărturisesc că îmi plac la nebunie, așa că vă invit la o călătorie, scurtă ce-I drept: Bodegă via Gară-n cimitir. Tot maestrul le știe mai bine: Și flori de plumb și funerar veșmânt, stam singur în cavou și era vînt


Bodegă 

Să bem , să bem niscaiva rom în dimineața alungată-n ceață
Nimic nu-arată că vine acum tot valul
Ne-am așezat la masa ce schioapătă-n tăcere
Miros de rose sfârcuri în halbele de bere

Mai vino pe la noi, o trupeșă hangiță
Căci noi ne dregem iarăși  în tăcere
Cu vinul aspru ce spintecă talazul
Și-așteaptă anasonul  ca pe o aprigă muiere

În dimineața-n mormântată-n apă
Noi stăm de veghe la cadavrul verii
Ce străvezie este toamna cu sânii ei căzuți pe pragul serii

Mai spune-le să ne aducă votca și narghileaua, rahatul și cafeaua
Pe mine mă așteaptă o Damă ce e grasă
Ce încă țâțele-i miros a mere

În depărtări se-aud calești celeste, iar eu îmi caut lornionul
Să văd mai bine cum gheața pe ferestre iar îmi trimite mesaje despre tine

Eu ți-am trimis răvaș, Venero
Și în trăsură ți-am simțit mirosul 
Făptura ta, mireasă neagră ce-și culcă sânii grei pe-un prag de ceață
Aș aștepta cu tine să vină primăvara
Și prin maligna iarnă să-mi port din nou paltonul

Boierul, tot boier rămâne, îmi striga din bucătărie Safta
Țiganca cea frumoasă cu nurii la vedere
Acum mă uit prin ochiuri de ferestre
Deasupra Saftei se-ntunecă și cerul
Mă striga doamna moarte, ascult romanța veche s-a terminat misterul 
Și se grăbesc, da, se grăbesc și armăsarii ploii
Și-ai frigului ce îmi îngheață trupul 
Cât de departe voi zbura cu ăste-aripe
Când viața se măsoară-n două clipe

Trenuri

Treceau și trenuri prin gara noastră mare
Iar pe peron stau oameni fără rost
Și gândurile mele, cam nomade
Îmbrățișează trupuri fără cost

Și țipăăă lung locomotiva mare
Acarul își aprinde o țigară în triaj
Nu cred că e departe Ilva Mare
Și fierul vechi așteaptă-n Dej triaj

Pe bănci de lemn se sting iubiri neconsolate
Miroase a funingine și e cam frig
Și pe peronul din   gara Rodna veche 
Cucoane-i mele-i cumpăr un covrig

Treceau și trenuri în gara noastră mică
La Feldru, șefu este cam țîfnos
Să bem o țuică mare până la Ilva Mică
La Măgura-i cam frig, zăpada fără rost

Mortua est

Ne mor bețivii-n bătrînele tramvaie
Și prietenii cei vechi își caută o pensie
Cât de departe zboară tinerețea oarbă
Eu nu mai vreau să stau cu mamifere

Ne mor amicii cu sticle goale-n mână
Și-n amintiri se-adună femei cândva frumoase
Auzi, Colette, se-aude o romanță
Și ochii tăi ca de safir se-adună-n mare
Eu stau pe țărm, Colette, nu mai e vreme
Iar moartea vine ca o alinare 

Ne mor toți prietenii plecând spre alte emisfere
Și trupuri vechi se taie-n cet la vene
Din crâșma-n tunecată
Doar moartea pleacă mai devreme

S-au așezat în gropi comune
Toate iubirile ce le-am crezut eterne
Și sunt gelos pe munți, chiar și pe mare
Chiar și pe tine, iubita mea plecată prea devreme

Ne mor copiii, bucăți de stele ce-s aruncate în latrine
Iubita mea, Colette, te-am căutat în zori acasă
Nu te-am găsit, era doar Doamna
Și un buchet de gladiole negre

—

—

---

—