Ultima romanță
Te-aștept, Irrene , prin toamnă cea lugubră și rău întunecată
Și diafanul tău se-aruncă-n ape repezi, reci
Și zău e ultima țigară, și vîntul bate, iar peste rochia ta trec melci
Eu te-am iubit, cum am iubit cocorii
Și trupul tău de fum l-am îngropat în vânt
Și ce frumos zâmbeai în soare, la amiază
Eu mă cutremur, plâng ca un nebun și cânt
Și cum să pleci așa, ca o zăludă
Un cerc întunecat prin dimineața udă
O albă lună în noaptea de dincolo de prag
Eu te-am iubit, Irrene, cum am iubit doar roze dimineața
Și-albastrul cer ca o privire de copil
Te-aștept acum în pragul ceții
Să mă dezbraci și să mă ungi cu mir
Și-aștept zadarnic porunci de la planete
Și zodiacuri, destine ce s-aruncă-n foc
Geaba fug iar după fete
Căci nu mai am nici vârstă, și nici nu mai e loc
Eu plec acum, Irrene, iar cântă cucuveaua
Octombrie a murit, se-aud zăpezi de chin
Și peste toată iubirea noastră veche
Petalele de roze negre iar picură venin
Octombrie 1
Și toamna se porni iar pe afară
Cu glas de-amiază cam pustie
Se-nalță nori ce-s croșetați la vîrfuri
Și vânturi triste ce-aduc melancolie
Și cade l-a-nceput de seară
Un glas de frunze în soare toropite
Din cerul ca un fagure de miere
Cad aripi de cocori plecați mult prea devreme
Privesc la toamnă, o galbenă și beată vrăjitoare
Și valurile mării nu mai clipesc din gene
Iar pe nisipul cel mângâiat cândva de vară
Doar armăsarii ploilor mărunte mai tropăiesc noaptea o vreme
Iar în pădure
Miroase a pământuri stinse
Un zvon de ploi este adus de păsări cu aripi mari și negre
Și în grădini plâng garofițe după vară
Iar pescărușii țipă după soarele-ascuns în nopțiile ce-ncep mult prea devreme
Iubita mea cu ochi de aspră ceață
Ești precum vara, o sângerie rană
Sau un flamingo întârziat
Ce-și caută destinul printre necunoscute stele
Miroase a castane coapte
Și-a strugure tomnatic și a mere
Văd pere ca niște sâni frumoși ce-atîrnă-n galantare
Și după ploaia ce-și cântă simfonia la ferestre
Voi merge la șantan cu fete moi și coapte
Iar în orașul năpădit de stranii vânturi
Niște roșcate-și caută amanții
Iar tu iubita mea cu ochi de humă
Ca să mă lași să beau în crâșmele celeste
Octombrie 2
Se-aud iar imnuri lungi de ploaie
Iar pe deasupra dealului, se-ngână norii
Și plâng cu lacrimi de albastru
Măcieșii și un fluture sihastru
Și din pădurea-n-chisă la culoare, de-un verde-brun
Ia, curg râuri mari de frunze
Acolo se înneacă vara iar pe un tron de flori demult pierite
O fată cam trecută, cântă romanțe triste
Din cerul fără lună, cad fluturi de cenușă
Iar florile de mac,
cândva regine-afară
Sunt doar o amintire despre frumoasa vară
În van eu te aștept, iubito
Tu ai plecat cu tot cu frunze
O mierlă neagră, lovită-n-tr-o aripă
Se-ngroapă singură în pripă
La locul unde a murit azi vara
Vin țărci și ciori de cântă recvieme
Trei corbi bătrâni le țin isonul
Iar un sobor de bufnițe iar sună stingerea, e cam devreme
—
—
—
Descoperă mai multe la Nösnerland
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.