Avancronică (3): Alin Cordoș, Păpușa de porțelan, Ed. Charmides, 2025

Păpuşi cu rochiţe de catifea, culoarea vişinii putrede A velur, aşa miroase toamna, a velur. E mirosul tău. Degeaba sunt fiul tău, amantul tău, uneori iubitul tău. Degeaba sunt, degeaba eşti, degeaba suntem! E tot mai frig în camera ta, păpuşile sunt tot mai nervoase, mă privesc cu ură, cu pustiită ură. Mara îmi spune că te-am furat şi că voi plăti aceasta iar Tania mă asigură că şefa lor, Sonia mă va pedepsi exemplar. Sonia. Păpuşa rusească cu obraz de porţelan, dar fără un ochi, stă întodeauna la mijlocul patului tău. De acolo con‑ trolează camera, îţi veghează somnul cu ochiul ei de culoarea oţelului, alungit ca norii deasupra unei mări furioase. Sonia nu m-a vrut de la început şi, prima dată, prima dată când am făcut dragoste, s-a aruncat între noi. Când ne-am certat prima dată, da, prima dată, a râs precaută, după care m-a dat pe ignore. Sper că a ajuns în pod, acolo unde au ajuns şi celelalte păpuşi, şi alte lucruri care îţi prisoseau. Și eu, eu care am fost primul suflet care ţi‑a fost de prisos. O păpuşa mare, îmbră‑ cată în soldat, încă o jucărie care s-a stricat. Cu Sonia am vrut să mă împac, vroiam să îi explic că poate să rămână cu noi, că nici pe ea, nici pe Mara şi Tania nu le va alunga nimeni, dar nu m-a crezut, nici ea, nici Silvia.
Uite, uite, sufletul meu verde, cadou, iubito, ţi‑l fac Păpuşa cu piele de mort Nişte jucării stricate, un cal de lemn şchiop Un ursuleţ fără o ureche Pe toate ţi‑i le fac cadou Pe ele, doza de praf albastru Timpul singurătăţii se scurge din tine Din tine se scurge, bate la uşa din fundul pământului Mori, mori, dar mori odată, ţipă, tot ţipă păpuşile Din orbitele lor goale curge lapte cald Mori, mori, mai mori o dată şi, încă o dată Sonia, măi Sonia, moartea asta e ca o stare de veghe O stare de veghe e moartea, o veghe lângă Dumnezeu În groapa plină cu apă, chiar acolo, scormoneşti după inimă, după inimă scormoneşti Sonia Ce să faci tu cu ea? Nu mai e, aşa cum nici eu nu mai sunt

• fragment

---