Ultima romanță

---

Te-aștept, Irrene , prin toamnă cea lugubră și rău întunecată
Și diafanul tău se-aruncă-n ape repezi, reci
Și zău e ultima țigară, și vîntul bate, iar peste rochia ta trec melci 

Eu te-am iubit, cum am iubit cocorii
Și trupul tău de fum l-am îngropat în vânt
Și ce frumos zâmbeai în soare, la amiază 
Eu mă cutremur, plâng ca un nebun și cânt 

Și cum să pleci așa, ca o zăludă
Un cerc întunecat prin dimineața udă
O albă lună în noaptea de dincolo de prag

Eu te-am iubit, Irrene, cum am iubit doar roze dimineața
Și-albastrul cer ca o privire de copil
Te-aștept acum în pragul ceții
Să mă dezbraci și să mă ungi cu mir

Și-aștept zadarnic porunci de la planete
Și zodiacuri, destine ce s-aruncă-n foc
Geaba fug iar după fete
Căci nu mai am nici vârstă, și nici nu mai e loc

Eu plec acum, Irrene, iar cântă cucuveaua
Noiembrie a murit, se-aud zăpezi de chin
Și peste toată iubirea noastră veche
Petalele de roze negre iar picură venin

Mortua est

Ne mor bețivii-n bătrînele tramvaie
Și prietenii cei vechi își caută o pensie
Cât de departe zboară tinerețea oarbă
Eu nu mai vreau să stau cu mamifere

Ne mor amicii cu sticle goale-n mână
Și-n amintiri se-adună femei cândva frumoase
Auzi, Colette, se-aude o romanță
Și ochii tăi ca de safir se-adună-n mare
Eu stau pe țărm, Colette, nu mai e vreme
Iar moartea vine ca o alinare 

Ne mor toți prietenii plecând spre alte emisfere
Și trupuri vechi se taie-n cet la vene
Din crâșma-n tunecată
Doar moartea pleacă mai devreme

S-au așezat în gropi comune
Toate iubirile ce le-am crezut eterne
Și sunt gelos pe munți, chiar și pe mare
Chiar și pe tine, iubita mea plecată prea devreme

Ne mor copiii, bucăți de stele ce-s aruncate în latrine
Iubita mea, Colette, te-am căutat în zori acasă
Nu te-am găsit, era doar Doamna în satin albastru 
Și un buchet de gladiole negre