Dacă e Marți… e Kali Yuga sau despre un diagnostic al zilei de azi pus acum câteva mii de ani. Partea a 2-a: Shambala de la doctorul Honigberger la Shiva Samhita

---

În octombrie 2024, scriam despre faptul că: Sunt un cititor, încă nu profesionist, al vechilor scrieri indiene yoghine, așa am ajuns la Shiva-Shamita și să îl cunosc pe Eliade dintr-o altă perspectivă: cea a timpului care se ascunde de noi, ne dă momeală niște secunde false: Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit; / Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine veşnicie, / Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, / Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace, / Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace (Mihai Eminescu). Eseul îl puteți citi aici: https://noesnerland.com/2024/10/08/daca-e-marti-e-kali-yuga-sau-despre-un-diagnostic-al-zilei-de-azi-pus-acum-cateva-mii-de-ani/
Mai ziceam în eseu și despre  crepusculul Kali-Iuga, așa cum apare povestea asta explicate în textul sacru al hinduismului  - Linga Purana. E vorba de niște intuiții profetice și care vorbesc despre încheierea actualului ciclu al civilizației terestre: ciclul vieții și al morții. Ziua și noaptea lui Brahma- Maha Yuga. Mă veți întreba, unii dintre voi, cum știu asta. E simplu: cu ajutorul lui Mircea Eliade, am găsit un text, în literatura veche a Indiei (Linga Purana, II, 39-40), în cuprinsul căruia decăderea pare să fi fost anticipate cu vreo două-trei mii de ani în urmă (Puranas au apărut, în formă scrisă, în veacurile III-V de după Hristos, dar vin dintr-o tradiţie orală care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu). Intuiţiile profetice ale hinduismului se referă la modul în care se va încheia actualul ciclu al civilizaţiei terestre. Nu e vorba de sfîrşitul lumii, ci de sfîrşitul unei lumi, urmat, inevitabil, de deschiderea unui nou ciclu. 
Revin, tot revin la Mircea Eliade și scriam atunci că, scriitorul  a încercat să ajungă în Shambala, fapt recunoscut indirect în "Secretul doctorului Honigberger,"  o nuvelă de  care explorează teme legate de mister, esoterism și căutarea spirituală. Personajul doctorului Honigberger este inspirat de o figură istorică reală, Johann Martin Honigberger, un medic și călător din secolul al XIX-lea care a explorat Orientul și a fost asociat cu diverse povestiri misterioase legate de Tibet și medicina tradițională. În nuvela lui Eliade, elementele esoterice și supranaturale sunt folosite pentru a explora idei filosofice și spirituale. 
Oficial spus, așa e, deși, eu cred că există și alte abordări, iar una îi aparține chiar lui Mircea Eliade. El recunoaște că imaginația literară joacă un rol esențial în conturarea unor personaje, cum ar fi doctorul Honigberger, prin adăugarea unei dimensiuni oculte care lipsește din relatările oficiale și autobiografice. Această contribuție imaginară este crucială pentru a ilustra relația dintre sacru și profan, una dintre intuițiile esențiale pe care Eliade le-a dezvoltat în India.
„Cu toate acestea, în niște povestiri, am inclus cu grijă detalii fictive pentru a semăna îndoiala în mintea cititorului atent asupra autenticității „secretelor” yogice.  Aceeași observație se aplică și anumitor tehnici yogice descrise: unele sunt bazate pe experiențe reale, în timp ce altele reflectă mai mult folclorul yogic. În realitate, această îmbinare a realității cu ficțiunea este ideală pentru conceptul central al autorului privind „camuflajul” ca moment dialectic. 
Ce aflăm? Mare parte dintre personaje par urmărite de un destin nefast – Honigberger și Zerlendi dispar în condiții misterioase; J. E., discipolul celui dintâi, face unele greșeli în tehnicile Yoga, astfel că rămâne paralizat și înnebunește; Bucura Dumbravă, pasionată de teosofie, moare în Port Said, în timp ce se întorcea din India; Hans, unul dintre oamenii de studiu ce lucraseră în bibliotecă, este împușcat în timpul unei partide de vânătoare. Ce vor fi semnificând aceste destine nefericite ale celor ce încercaseră cândva să intre în contact cu Realitatea absolută despre care vorbește spiritualitatea tradițională a Orientului.
Așa e când la o întrebare, răspunzi cu o altă întrebare. 
Până la urmă, Eliade a plecat fără să o spună în căutarea Shambalei, iar asta se întâmplă cam prin 1930, atunci când se retrage într-o sihăstrie himalayană, unde se reculege și practică yoga esoterica sub îndrumarea unui guru. Nu va reuși, din motive mai mult sau mai puțin esoterice, a acelei MAYA, iluzia iubirii, testul de care nu trece de Maytrei,  violonista Jeny, ca acceptare a tantrismului, fiind episoade care îi pune capăt acceptării lui Eliade pe drumul căutării Shambalei, căutare pe care  Eliade o recunoaște: ” În căutarea tărâmului nevăzut pornisem și eu, cândva, hotărât să nu mă mai întorc înainte de-al cunoaște. Cred în realitatea experienţelor care ne fac să <ieşim din timp> şi să <ieşim din spaţiu>. În anii aceştia din urmă am scris câteva nuvele în care e vorba de această posibilitate de a ieşi din timpul istoric sau de a ne afla într-un alt spaţiu, ca şi Zerlendi. Descriind exerciţiile de yoga ale lui Zerlendi, în Secretul doctorului Honigberger, am dat anumite indicaţi, bazate pe propriile mele experienţe, şi pe care le-am trecut sub tăcere în cărţile mele despre yoga”.
Așadar, e cât se poate de evident că Eliade a vrut mult mai mult decât își poate închipui orice european , indo-european, să zicem, creștin și, pentru care, cheia nemuririi, stă în Mântuire. 
Iată ce a vrut Mircea Eliade: ” Yoga cât şi buddhismul au dezvoltat în India anumite practici psihofiziologice de <întoarcere în urmă>. Evident, ritualul nu mai este subordonat unui scop terapeutic : nu se mai practică regressus ad uterum în vederea vindecării sau a întineririi, nici în vederea unei repetiţii simbolice a cosmogoniei, menită să vindece pacientul printr-o reimersiune în plenitudinea primordială. Atât Yoga cât şi buddhismul se situează pe un alt plan decât terapeuticile primitive. Ţelul lor nu este sănătatea sau întinerirea, ci controlul spiritual şi izbăvirea. Atât Yoga cât şi buddhismul sunt soteriologii, tehnici mistice, filozofii şi, fireşte, urmăresc alte ţeluri decât vindecările magice”.
De ce nu a reușit Eliade transformarea? 
Răspunsul, într-un fel sau altul, îl găsim în textul „Shiva Samhita”, un text clasic de yoga și filozofie tantrică, care este considerat unul dintre cele mai importante texte din tradiția yoghină. Numele său poate fi tradus aproximativ ca „Compendiul lui Shiva”. Acest text este cunoscut pentru că oferă instrucțiuni detaliate despre practici yoghine și filozofia spirituală a hinduismului.
Tot official. Eliade a studiat și practicat yoga conform aplicațiilor practice ale Shivei-Samhita. Dincolo de faptul că, teoretic, practicarea tantrismului live, să zicem, ar fi una din conssecința neacceptării lui Eliade în demersal său spiritual, eu cred că e vorba de altceva: diferența informațiilor din AND-ul de european al lui Eliade cu cel al unor segmente din AND-ul unui inițiat, fie el guru din Himalaya, un adept al lui Lao Tzu sau vreun călugăr budist. Importante sunt în acest caz  Înregistrările Akashice, cunoscute și ca "Cartea Vieții". Vorbim despre  un concept esoterist care descrie un depozit metafizic de cunoaștere ce conține toate informațiile despre univers, trecut, prezent și viitor, precum și toate gândurile, faptele și experiențele ființelor vii.
Îl loc de concluzie
Doctorul Honigberger este unul dintre eroii cei mai exotici din literatura română. A fost farmacist, medic, numismat și explorator. Savanții occidentali l-au prețuit, chiar dacă în orașul natal a fost considerat un simplu aventurier. A murit în Brașov, dar până și moartea sa e învăluită în mister. În nuvela lui Mircea Eliade „Secretul doctorului Honigberger“, personajul principal, după ce studiază timp de mai mulți ani filozofia hindusă, reușește să dispară pur și simplu, ajungând în Nirvana, o stare ideală în care se spune că oamenii se pot dematerializa.
Moarte sau dispariție?
Există mai multe dovezi conform cărora adevăratul doctor Honigberger a studiat cu adevărat în Asia cazurile de moarte aparentă, de transă yoghină, de levitație și invizibilitate. Chiar dacă nu există mărturii scrise despre dispariția sau moartea doctorului, legenda spune că reușise să atingă performanțe yoghine incredibile. Înainte de dispariția sa ar fi reușit de mai multe ori ca, în urma unor meditații profunde, să plutească în aer. Apoi, într-o bună zi, pur și simplu s-a dematerializat. Nu se știe cu exactitate dacă după așa-zisa dispariție ar fi urmat o înmormântare, dacă există rămășițe ale doctorului sau dacă în urma lui a rămas măcar un monument funerar. Istoricii brașoveni fac doar presupuneri. Unii spun că mormântul său ar fi în cimitirul catolic de lângă Parcul Titulescu, iar alții că s-ar odihni într-o criptă din Biserica Neagră. După o căutare de mai multe săptămâni, am găsit în cimitirul catolic un monument funerar pe care este trecut numele Honigberger. Poate fi o coincidență, sau poate fi chiar mormântul doctorului. Ce ascunde sicriul îngropat în urmă cu mai bine de 100 de ani în urmă, nu se va ști, poate, niciodată.

Alte comentarii  facem în partea a III-a a eseului și în care descifrăm ”Nopțiile de la Serampore”, Shiva-Shamhita și distorsionarea spațiului și timpului.