TROMBONIADA


TROMBONIADA

Sinceritatea e pe ducă, 
Iar adevăru-i grav rănit,
Se simte-o adiere-n luncă,
Progresul a încremenit!

Chiar de vedem că țara-i stoarsă,
Trombonu-i simbol pe redută,
Partidele se scaldă-n farsă –
Parcă-i o cauză pierdută!

Politicul își face legi,
Iar magistrații le aclamă,
Încât nu poți ca să-i dezlegi
De privilegii. Bag de seamă!

Chiar înainte de alegeri,
Partidele-și aleg trombonul;
Cu cheltuielile-au dat spargeri
În PIB-u-n care seacă bonul.

Banul e tare istovit
În numerarul lui fluent,
O conjuctură s-a ivit
Să-l pună-n circuit absent!

În ton cu ”do” majoritar,
Farsorii notele-și aștern
Pe la TV-uri și-n ziar,
Dându-i minciunii trai etern.

Fanfare pline cu tromboane
Se-ntrec pe plaiul mioritic
De parc-ar oferi bomboane
Și nu iluzii în stil critic!

Tromboniada e-n vâltoare,
Fanfare se aud pe plai,
Probabil, data viitoare
Vom auzi cântând un ”n-ai”.

Gheorghe Mizgan, Bistrița, 14.10.2025.
(Poem complementar cu titlul cărții ”Tromboniada”, autor: Dorel Cosma.)



Descoperă mai multe la Nösnerland

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Nösnerland

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la Nösnerland

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura