Implozia literaturii

Implozia literaturii

Graba indusă de social media duce la concluzia greșită: literatura a făcut implozie. Din perspectiva e-dependenței afirmația e adevărată. Omul captiv al ecranelor de toate dimensiunile constată: literatura nu face rating, nu are postări virale, e un firicel de apă firav din puhoiul care se revarsă peste mințile somnolente ale speciei. Întrebarea nu e ‘când ai citit ultima dată o carte?’ ci ‘când ai citit ultima dată un text cu adevărat?’ Întotdeauna s-a citit în diagonală. Pentru examenul de literatură universală bibliografia afișată în biblioteca Facultății de filologie a UBB era de 19.000 de pagini. Autorul cursului trudise 20 de ani la punerea la punct a listei. Studentul bursier, care avea nevoie de o notă mai bună era silit să citească în diagonală să-i ajungă timpul, începea iarna să ajungă la capătul listei până vara când era programat examenul. Dincolo de lectura forțată există una adevărată, zăbovești asupra unui paragraf, faci notițe, cauți comentarii, încerci o interpretare nouă. Un obicei abadonat în aparență. Cel puțin așa se vede pe social media, iar sapiens contemporanus nu prea are cum și când să vadă dincolo de ecran. 
Nu șiu dacă toți autorii de cărți sunt scriitori, probabil unii nu sunt, dar asta e mai puțin important din perspectiva lecturii. Nu am cum să trec cu vederea nota de disperare din postările care îi arată pe autori cu cartea proaspăt publicată în mână cam în maniera în care intram în sala de cinematograf cu biletul în mână, plasatoare rupea cotorul și valida calitatea ta de spectator. Poza din rețea pare să facă același lucru: validează calitatea de scriitor. Până aici e bine, reclama nu e doar sufletul comerțului, și arta are nevoie de promovare. Îngrijorătoare, chiar alarmante sunt însă comentariile: Felicitări! Felicitări! Felicitări! Parcă ar fi un slogan din V. I. Lenin. În afară de o minimă politețe, cuvântul acela nu exprimă nimic. Nu indică dacă am citit cartea, lectura ar fi normal să producă un comentariu, iar acestea lipsesc cu desăvârșire. Recenziile care mai apar sunt autoreferențiale: pornesc de la operă acceptată ca un standard estetic și conțin câteva pasaje descriptive, într-un fel te scutește să mai citești textul pe care recenzentul îl prezintă în rezumat. Stridente sunt și stângăciile autorilor care țin să posteze imaginea revistei în care apare recenzia (doar pagina cu pricina) insitând să ne amintească prestigiul de care se bucură publicația (pe care nu ai băgat-o în seamă până atunci și de care nu-ți vei aminti după). 
Atitudinea autosuficientă a autorilor transmite un mesaj fals: lipsa de relevanță a textului literar. Nu doamnelor și domnilor! Greșiți! Atitudinea dumneavoastră este lipsită de relevanță. Credeți că dumneavostră sunteți literatura și că asta e suficient. Literatura nu depinde de nici unul dintre noi și nu pățește nimic dacă intră în adormire. Secole la rând nu a fost publicată o opera importantă pentru ca apoi, într-o perioadă fertilă să apară texte care au marcat generații întregi, care au întemeiat civilizații. România trece printr-o perioadă când literatura nu are ce căuta în prim plan. Scena este ocupată de social media, ar fi un dezastru dacă literatura s-ar afla acolo, adoptând toate metehnele cerute de rating. Nu e greu de imaginat cum ar trebui rescris un text pentru ca să devină viral. Ar fi păcat să extindem libertatea de expresie artistică până acolo. Și asta nu ar fi principala durere. Textele virale de azi nu mai înseamnă nimic peste câteva zile. O literatură virală ar fi un produs de unică folosință. Așa că e bine ca literatura a făcut implozie, greșit este sensul pe care unii contemporani îl dau termenului. Literatura s-a retras discret din agora și viețuiește în bibliotecă unde a găsit un sanctuar. Cine vrea să o caute știe unde o găsește. Ceilalți au decis ca nu au nevoie de ea. Libertatea de opinie trebuie respectată, dar nu orice opinie liberă e automat inteligentă. Specia se numește sapiens, dar sunt și excepții.