Dacă e Marți: Despre visurile despre bețivii mai bătrâni și triști

---

Dacă e Marți: Despre visurile despre bețivii mai bătrâni și triști

Continuăm și sub forma asta să vă prezint viitorul meu volum: Psalmii de noapte. Jelaniile Părintelui Ilarie. Stihuri de la balamuc

Când am ridicat prima dată privirea spre un vis,unul singur, spre primul vis, nu știam, poate nu știu nici astăzi sau nu înțeleg cum e povestea asta cu visele, cu hermeneutica lor, cu Noica sau Cioran. De parcă cu Țuțea e altfel, dar să revin la vise, așa cum reveneau Craii de Currtea Veche la Arnoteni, la ”adevărații Arnoteni”. Sunt  vise despre care nu știm dacă par să nu fie doar un teren de joacă, unul amabil, unul pe care să mai simulezi copilăria (nu a lui Gorki) sau, de ce nu, fericirea, da, fericirea ca un fapt divers.

 Fericirea ca un fapt divers, chiar banal

Îmi vine în minte acum marele Marin Preda cu ”Cel mai iubit dintre pământeni”: 
Iubito, ma gândesc la tine
Ca un borfaș la ceasul unui lord!
Dar se ciocnesc în carnea mea drezine
Și caii au atac de cord.

Așa este.Unul din marile romane de la capătul mai luminos al ”obsedantului deceniu” îmi tulbură visele și viața. Dacă ar exista un top al oamenilor bogați în vise, iar în contul din bancă, visele s-ar transforma în bani aș fi un om bogat, așa cum sunt mulți dintre bogații acestei urbe.

       Aș fi un om bogat 

Eu, eu oricum mă consider bogat: am scrisul, cărțile scrise și încă nescrise, cele două biblioteci, pensule, culori și viața asta a mea, în care, recunosc, de foarte, foarte multe ori am făcut doar ceea ce am vrut eu, cum am știut, cum am simțit. Cumva, mi-am luat singur porția de libertate, lungimea lanțului, fericirea, pentru că, indiferent de mărimea porției și lungimea lanțului, nota de plată tot vine.
Ca la restaurant vine. Nota de plată.
Să vină: am un card plin de vise și o minte, o minte ce deseori joacă șotron cu mine: La Paradis General.
Se joacă cu mine, doar că eu nu am curaj a mă juca cu ea și, iarăși mă tulbură cărțile, amintirle, iubirile mai mari sau mai mici.
Mai mari sau mai mici, zici, zic, dar știi, știi că nu există așa ceva. Există doar o singură iubire, măreața, glorioasă să spunem, restul e mărunțișul pe care viața ți-l bagă în buzunare. Însă, precum în copilărie, întodeauna, dar întodeauana, unul din buzunarele pantalonilor scurți de pe tine e găurit.
                      Buzunarul e întodeauna găurit
Cum, necum, trăiesc, deseori, pe urma umbrei nopții, dseși, mai corect aș spune că, diminețile sunt cele care îmi caută destinul: mă trezesc într-un zilnic al zilnicului, această monotonie fără față a vieții, odată cu păsările, cu pescărușii și cocorii, poate cu aricii.
În fiecare din noi, în fiecare din noi există un Icar!
                        Ți-am adus pâine, pâine și apă, înger al meu.
Astăzi vă voi povesti un vis de-al meu, tot câte un vis: nu le vând, așa cum nu-mi vând tulburatele mele tablouri, dar le împrumut, deocamdată visele: 
Dacă vei cădea, dacă în genunchi vei cădea, te va durea, te vor durea
Dar nu, nu tulbura apa, nu o tulbura, lasă pana îngerului să o facă
Doar El, el și garguii te vor însoți în mlaștină
După ce vei cădea, pietre mari , pietre mari îți vor strivi mîinile, le vor măcina, nisip, nisip
Picioarele, ele picioarele se vor preface în rădăcini
Dar nu tulbura pământul, înger al meu, nu-l tulbura
        Ți-am adus pâine, pâine și apă, înger al meu.

Corolar 1: Gravitația învinge timpul. Dragostea învinge și timpul și gravitația. Newton a spus că: Gravitația e Dumnezeu. Știm sigur însă: Dragostea este singura care poate transcede timpul și spațiul. Vedeți: revenim la vechea poveste- Dumnezeu e dragoste, cum să îți fie frică de el.


Ne mor bețivii-n bătrînele tramvaie
Și prietenii cei vechi își caută o pensie
Cât de departe zboară tinerețea oarbă
Eu nu mai vreau să stau cu mamifere

Ne mor amicii cu sticle goale-n mână
Și-n amintiri se-adună femei cândva frumoase
Auzi, Colette, se-aude o romanță
Și ochii tăi ca de safir se-adună-n mare
Eu stau pe țărm, Colette, nu mai e vreme
Iar moartea vine ca o alinare 

Ne mor toți prietenii plecând spre alte emisfere
Și trupuri vechi se taie-n cet la vene
Din crâșma-n tunecată
Doar moartea pleacă mai devreme

S-au așezat în gropi comune
Toate iubirile ce le-am crezut eterne
Și sunt gelos pe munți, chiar și pe mare
Chiar și pe tine, iubita mea plecată prea devreme

Ne mor copiii, bucăți de stele ce-s aruncate în latrine
Iubita mea, Colette, te-am căutat în zori acasă
Nu te-am găsit, era doar Doamna cu var data pe față
Și un buchet de gladiole negre

Decembrie în zvonuri de lumină

Și a căzut decembrie în zvonuri de lumină
Se naște iarăși iarna și fumul ca o boare
Se naște iarăși iarna, cu gheață în pridvoare

Vom asculta iar frigul și pietrele tăcute
Privim cum crapă luna și zvonuri înghețate
Cad  stele mari din cerurile-nalte

Se naște iarăși iarna
Precum un zvon macabru
Mirosul de nuci coapte își caută preludiu
Iar visul nopții se zbate pe la geamuri
Cu viscolul  care le îngroapă între dealuri

Se naște iară iarna 
Tristețea curge-n valuri
I-a vinul ăsta și bea-l ascuns sub maluri
Pe-un cal de lemn mă sui 
Și-mi pun pe creștet lauri

Mă-nchin la scara crâșmei
Absintul curge în pahare
Ascult, curge zăpada 
Un cântec trist despre o mare

Sunt beat ca un țîrcovnic
În vene-mi curge o apă înghețată
Crîșmareeee, strig acum 
Sunt trist că berea moare
Adă acum pelinul
Și rom în cană mare

Sunt, da sunt ca un vierme ce-n mărul lui Adam el locuiește 
La masă-mi cântă îngeri, iar vinul face floare
Și văd cum viața trece ca recreația mare

Decembrie, miroase a cicoare

Se-aude iarăși ploaia jumate înghețată
Respir din nou amfibiu
Și-și cerne toamna clipe
Venite după soare

În parcul trist, lângă statuie
O domnișoară plânge vara
Iar în pensionul plin de fete
Se-aud romanțe și catrene seara

Eu am venit să beau cu pedagogul
Căci tu, Helene, iar umbli goală
La spălător iar geme-n cet o trupeșă cucoană
Ce nu ajunge-acasă prea devreme

Pe stradă e pustiu, nu se-aude-o vorbă 
Doar o pianină vorbește-n note grave
Și-un marș funebru pentru o artistă
Din cimitir vin zvonuri despre o ninsoare

În noapte-a tot mai neagră
Lacustru-mi este gândul 
Și damigeana plină de pelin se cam golește
Iar am să plec la miez de noapte
Să prind trăsurile celeste

Pornesc încet pe-o stradă-ntunecată
Și cânt iar o romanță despre tine
Iar felinarul moare-n chiciura măruntă
Și o pisică neagră se miaună dintr-o fereastră

Nu bântui prin târg, îmi spune o cucoană
Te caută acasă o Damă cu camelii
Se-aud iar zvonuri despre o mare albastră
Și despre sânii ei ce-și caută ieșirea-n lume

Mă-ndrept cu greu din spate 
Privesc la zorile mortificate-n ceață
Se-aude de la Madame Viviene sonata lunii
Și un poet nebun s-a cam pierdut în noapte

Sugestii pentru comentatori:

Avem în fața ochilor câteva pagini din ‘Caietele Cordoș’, autorul nu le-a numit niciodata ‘caiete’, dar asta sunt, însemnările facute ziua si noaptea, cu pixul, creionul, stiloul si mai nou cu telefonul, pe genunchi, la masă la cafenea sau în timpul unei conferințe de presă care este doar o altă formă a șezătorilor literare de pe vremuri, basme și povestiri care țin societatea laolaltă, ramân singurul liant posibil, punctele cardinale au luat-o razna, dar știm cu toții ce ne-a povestit ieri, la o bere sau azi, pe ecran, povestitorul Alin..