Tatăl

Tatăl

O zi obișnuită.
În brațele tatălui ei, cuprinzându-i gâtul cu mânuțele, o fetiță cu părul lipit pe fruntea udă de la căldură, îl privește cu toată liniștea și pacea lumii în ochișori, în timp ce tatăl, un tânăr cu barbă, îi sterge cu palma, grijuliu, broboanele de transpirație de pe frunte, îi netezeste părul spre creștet, zâmbind cu toată iubirea lumii în priviri și o sărută drăgăstos pe obrăjor.

În căruciorul de cumpăraturi al magazinului, o fetiță blondă, cu ochi albaștri mari, așezată cu picioarele atârnânde printre gratiile căruciorului pe care tatăl, un tânăr blond și înalt, îl împinge grijuliu printre ceilalți cumpărători. 
Fetița, cu vocea pițigăiată, îi spune afectat:
- Să nu uităm iar să cumpărăm iaurt, tata!
- Imediat ajungem la raionul cu lactate și cumpărăm, îi răspunde tatăl foarte serios, în timp ce o privește ca pe cel mai prețios dar din lume. 

O fetiță, să tot aibă vreo cinci ani, cu cască pe cap, cu apărători la coate și genunchi, ușor crispată, învață să meargă pe trotinetă. Lângă ea, tatăl stă aplecat, cu brațele desfăcute în arc,  ca niște aripi imense în jurul ei, apărând-o să nu cadă în timp ce, cu o față luminoasă și un zâmbet larg pe față, îi spune, 
- Nu-ți fie frică, tata este lângă tine. 

O altă fetiță, mai mărișoară, pe o bicicletă mică, pedalează încrezătoare, în spatele ei tatăl, pe o bicicletă pe măsură, atent în toate direcțiile ca nici măcar o gâză să nu-i disturbe atenția copilei, îi spune calm, 
- Când ajungem la stradă, ne oprim.
Se opresc amândoi și merg pe lângă biciclete pe trotuar. Trec pe lângă mine zâmbitori și îl aud spunându-i:
- Ai mers foarte bine, sunt mândru de tine!. 

La trecerea de pietoni, o fetișcană, tatuată, cu piercing în sprânceană cu părul vopsit în albastru, se ține cu o mâna de brațul tatălui ei, cu cealaltă ținând o compresă la colțul gurii înspre obraz. Tatăl o privește și, cu cel mai tandru gest posibil, îi aranjează șuvițele căzute rebel pe față, încolăcindu-le pe după ureche și îi zâmbește cât poate el de calm, să nu-și trădeze îngrijorarea:
- Tot doare? Nu te-a mai lăsat? 
Fetișcana dă din cap și apoi își reazămă capul de umărul lui. Trec așa strada, lipiți unul de altul.

Pe aleea care duce înspre parc, un bărbat sprijinit în baston pășește schiopătat. Lângă el, ținându-l de mână, o tânără. Îl privește îngrijorată și îl întreabă:
- Vrei să ne oprim un pic, tată? 
El zâmbește și se oprește. 
- Te doare rău piciorul, întreabă tânăra în timp ce-i curată cămașa de scame imaginare și îi aranjează gulerul.
- Nu, raspunde tatăl, doar că parcă am obosit un pic. 
- Uite, ajungem imediat în părculeț și ne așezăm puțin pe o bancă la umbră. 
Tatăl, își ridică mâna și îi cuprinde obrazul cu palma. 
- Bine, facem cum spui tu. Și pornesc agale, ținându-se de mână. 

În părculeț, pe o bancă, un bătrânel își șterge ochii cu dosul mâinii tremurande. Lângă el un tânăr se apleacă să-i vadă fața, scoate o batistă din buzunar, îi șterge obrazul,  apoi privind spre alee zice, 
- Uite, bunule, vine mama. .Bătrânul îl privește atent când vorbește, citindu-i cuvintele de pe buze, apoi întoarce capul și privește înspre alee. La început o zărește ca prin ceață, apoi o vede întreagă și fața i se luminează. 
- Da, zice, e ea.  
Femeia se apropie de cei doi, pune pe bancă o sacoșă plină de cumpărături și se așază lângă tatăl ei.
- Vrei să mergem în casă, tată?
Vorbește tare, ca tatăl să o audă. 
- Nu, răspunde, mai stăm să te odihnești și tu. 
- Încep imediat știrile, mai zice femeia. 
- Nu-i nimic, e așa plăcut aici, și își așază mâinile tremurânde pe genunchii celor doi, privindu-i pe rând. Cei doi îi cuprind mâinile cu palmele lor, și rămân așa, tăcuți, privindu-se unii pe alții.  

Ajung acasă, deschid ușa și mă uit spre locul gol de pe canapeaua din fața televizorului și brusc, dureros, infiorator de dureros, mă străfulgeră un gând: oare tata a știut cât de mult l-am iubit? 

---