Dacă e Marți sunt Psalmii de noapte. Jelaniile părintelui Ilarie și cântece din gară

Dacă e Marți sunt Psalmii de noapte. Jelaniile părintelui Ilarie și cântece din gară

Continuăm să mai supunem ”oprobiului” public texte din viitorul volum de poezie și proze scurte: ”Psalmii de noapte”.

Astăzi e despre plecarea lui Ilarie…


Despre plecarea lui Ilarie și  Cântul al IX-lea, al căutării și căderii în sine

Când ai plecat, Ilarie,  nimeni nu știa cum se vor așeza norii, cântecele lor mâhnite, mâhnite precum sufletele morților
De la ușa Casei Tale se aud, așa mi-a zis și celălalt muncitor din schimbul 3, ascultă, uite cum ascultă  oamenii din casele de lut cîntecele, toate cântecele lui Ilarie
Ei, ei pe acoperișuri le ascultă, încet, așa încet, bat ritmul în sicriul mare aruncat în spatele blocului, în spatele blocului de nefamiliști au aruncat sicriul și tot cântecul
De la etajul 4 al blocului, al blocului cu viermii albi, de dus la pescuit, de la etajul 4 vezi gara și auzi

Toate cântecele lui Ilarie: plecat a fost, plecat rămâne
Și cântece lui despre tristețea lui Caron 
Vinooo, vino Ilarie, vino să bem
Să bem lângă copilul cu mâinile de lut
Ce și-a scos ochii, ochiii și i-a scos pe drumul de la Emaus
Vino Ilarie, vino să cântăm despre vara ce dusă este, dar…
Încet, încet de tot să cântăm, pe Domnul să nu-l deranjăm
Lui nu-I plac cântecele tale, cântecele tale Ilarie și nici soarele
Nici soarele fierbinte al stepei
Așa a plecat Ilarie, așa a plecat, încet, în surdină
Ducea în spate o cruce mare, mai mare și mai grea decât putea duce
A lăsat doar un bilet pe unul din colțurile templului: M-ai făcut să aștept, smochinule 

Zicem Noi, Ilarie, tot zicem: Ce lacrimi curg pe obrazul acesta, ce lacrimi
Zicem : să ne mărturisim Acarului, căci Șeful de Gară, el, în smochin și-a găsit sfărșitul, copacul cu mii de ochi ce vestește viitorul
Sunăăă, sună, Femeie la ușa lui SAVAOTH
Să le spunem că a plecat Ilarie, în gară plâng șinele, nu e nimeni
Doar lacrimile ce curg pe obrazul acesta

Un alt cântec de-a lui Ilarie

Cât de sus, cât de sus vor zbura aceste păsări, mai sus de Marele Cub și de Piramide?
Mereu, mereu vor căra cîmpia pe aripile lor, florile roșii, ap ace curge din cer
Florile roșii, ca niște obiceiuri, vechi cântece din fundul pământului
Noi, noi Ilarie am sunat la ușa Ta, uite așa am sunat 

De 2, de 3, de 4 ori , de câte ori să mai sun?
Au murit florile , au murit chiar toate florile, țipăăă
Țipă fetița blondă din spatele Casei Tale
Casa cu ușile de ceară

În zadar, în zadar am bătut cu stângul, mai pe urmă cu dreptul , Așa cu dreptul am bătut 

Ia aceste trei (3) flori, 3 maci de pe mormintele a 3 furnici
Așează-le în apa care va învia, va Învia Cerul,
Din nori pufoși a coborât Domnul
Și a binecuvântat Furnicile, una câte una le-a Binecuvântat: Acesta nu e cântecul lui Ilarie, spus-a Domnul 
 
Să îți scriem , așa ne-am spus, să îți scriem
Pentru a te găsi la casele voastre, Doamnă
Neplecată din lumea unde mâinile zadarnic te caută
Te caută
Din gura astupată de pământ nu mai iese decât iarba
Iarba care îți va acoperi mormântul 
Doar fără mâini am putut să îți scriem, cu gura să scriem


Cântul al IX-lea, al căutării și căderii în sine

Noi, noi ILarie, noi Ilarie
Te-am căutat, ca pe-un diamant te-am căutat
În toate gările uitate de lume, pe toate dealurile pustii, în mările moarte , noi Ilarie te-am căutat, te-am căutat dar nu te-am găsit
Atunci, am zis noi Ilarie, atunci, noi am zis să luăm toate aceste flori,
Flori și pietre, vrem a ți le dărui, dimpreună, dimpreună cu noi și încă niște arici ce-l caută pe Domnul
Noi, noi Ilarie ne-an nevoit în lucrări, felurite și grele lucrări să-ți mulțumim trupul  gol și alb, alb precum o lumânare
Noi, noi ILARIE, ne-am prosternat în fața mâinilor Tale, a țâțelor și coapselor tale , în fața a toate cele ale tale, dimpreună ne-am prosternat, dimpreună cu niște arici ce-l căută și ei pe Domnul
Noi, noi Ilarie te-am căutat până la soare să te înălțăm, acolo să te dăm în leagăn,
Noi, noi Ilarie te-am dorit, mai mult decât inima noastră, mai mult decât ne-am dorit pe Domnul din peșteră, omul lăcustă
Noi, Ilarie, noi te-am iubit, preferând Crepsculul și Moartea decât neiubirea Ta
Noi, noi Ilarie am lins obișnuința de-a te numi Stăpână… ne-am târât ca melcii căutând iarba cea mai mătăsoasă, apa cea mai curată, cerul cel mai senin, noi, noi Ilarie te-am adorat, te-am adorat mai mult decât toți Psalmii și glasurile heruvinilor
Când, când ne-ai întors spatele
Când ne-ai întors spatele, noi, noi Ilarie am plans, am tot plans, până când? Până când durerea noastră a zdruncinat Universul , a ucis Lumina
Atunci, atunci, noi, părintele Ilarie am plans până ne-am prefăcut în stea
Una mica, mică de tot, o stea pe țeasta unui măgăruș
Noi, Ilarie, părintele orb, am tăcut, am luat toate cuvintele , pe toate cuvintele le-am îngropat, ACOLO
… în spatele casei unde locuiește Dumnezeu

ÎN CĂDERE
Dacă vom cădea, la marginea Universului, dacă vom cădea, atunci, îl vom lăsa pe Dumnezo să nască mai departe, lumi, copaci și munți și mări, pînă să cazi în genune
Până să cazi, te vor lăsa vederile, ele te vor lăsa și toate celelalte grele-ți vor părea
… ca niște mori de apă se vor învârti gândurile, ca niște mori de apă, și atunci
Și atunci, pe Domnul bun, bun și drept îl vei vedea…
…. DACĂ VEI CĂDEA

---