Coșmarul

---

Coșmarul 

Era trei noaptea și Teo stătea țeapăn în mijlocul camerei privind îngrozit în întuneric, căutând un punct, o luminiță care să-l aducă în realitate. Avusese din nou visul acela, coșmarul din care nu se putea trezi niciodată. 

Era în ultimul an de liceu, se apropia bacalaureatul și simțea că viața lui abia începe. Era la cabana colegului lui, Marc, o casă veche mai exact, fusese a bunicilor lui, aflată într-o zonă cu un peisaj mirific, liniște și aer curat. De la cabană, pe o cărare prin mijlocul a tot felul de pomi și copăcei, coborâră la lac. Era un lac de acumulare, strămutaserà satul ca să îl construiască și în zilele toride de vară apa din lac scădea și se vedea vârful turlei bisericii în mijlocul lui. Altfel lacul era întunecat și cu apa foarte rece. Stăteau pe marginea lacului, prăjeau slănină și beau bere. De fapt asta făceau în majoritatea timpului cât erau împreună, beau. 

Fata a apărut de nicăieri. Era cam de vârsta lor, poate mai mare cu un an sau doi, cel mult, nu putea aprecia și, sincer, nici nu conta. Era frumoasă. S-a asezat,  senină, pe pătură lângă ei de parcă era de-a locului. Avea părul negru, cârlionțat și niște ochi mai negri decât întunericul. A luat un băț, a înfipt slănină în el și a pus-o deasupra focului. Marc i-a întins o bere și fata a râs în timp ce a ciocnit-o cu berile lor. 
Au băut până noaptea târziu. Aduseseră cu ei bere să le ajungă.
- Dacă ni se termină, nu avem de unde cumpăra, a spus Marc. 
Râdeau toți trei și părea că se cunosc de când lumea. 

- Ce ziceți de o baie în lac?, a spus fata după o vreme.

- E noapte, apa este foarte rece chiar și peste zi și suntem și cam beți,  l-a auzit pe Marc zicând.

- Fata și-a cuprins părul cu palmele, l-a ridicat în vârful capului și l-a legat cu un elastic, s-a dezbrăcat de toate hainele și a intrat în apă. Ei râdeau.

- Zău, insistă Marc, este prea întuneric, ai băut mult, nu te îndepărta de mal. 

Fata a râs, avea un râs cum nu mai auzise, ca un clinchet de clopoței. 

- Nu e prima dată când o fac, a zis, vin des aici.

A auzit-o când a intrat în apă, apoi a mai deschis o bere. Știa că este beat, dar starea aceea îl făcea să uite de toate. Nu-și amintea exact care erau durerile lui, și asta îl făcu să râdă zgomotos, din adâncul plămânilor. Și râsul lui sună sinustru în liniștea nopții.

- Băi, unde-i asta?, îl întrebă pe Marc

Tăcură amândoi. Era o liniște care îi făcea să le țiuie urechile. 

- Nu aud nimic.

- Strig-o!

- Cum o cheamă? 

- Bài, nu știm nici cum o cheamă.

Începură să strige în toate felurile și le răspundea doar ecoul. 

- S-a înecat, frate!

Marc nu a spus nimic. Începuse să strângă grăbit tot ce era în jurul lui. A început să adune și el lucruri, la nimereală, cădea, râdea, se ridica, îl privea pe Marc, dar nu-l vedea, atât de gros era întunericul. Au îndesat totul de-a valma în plase și sacoșe și au luat-o la fugă. Și, brusc, i se făcuse frică, atât de frică încât începuse să transpire. 
Și atunci se trezea, ud leoarcă și îngrozit.

Nu-și amintea să fi trăit noaptea aceea. Nu-și amintea absolut nimic 
Își amintea doar dimineața, când l-a trezit Marc. 

- Teo, trezește-te, trebuie să plecăm. 

- De ce așa devreme?

Marc nu i-a răspuns. A dus grăbit bagajele la mașină și a strigat din nou, "grăbește-te!". 
Nu au mai vorbit nimic tot drumul. Teo nu înțelegea cu ce l-a supărat.
"Poate am făcut sau am spus ceva ce l-a deranjat".
A tăcut și el.
Când a coborât din mașină în fața casei, a mai făcut o încercare să îl îmbuneze.

- Marc, chiar nu-mi aduc nimic aminte.

- Știu.

Aceea a fost ultima dată când a mai mers cu Marc undeva. Marc îl evita, apoi după bacalaureat, a dispărut fără un cuvânt. Aflase de la Virgil că plecase la părinții lui, în Spania. 

Pe Marc, nu-l mai văzuse de aproape douăzeci de ani. Dar visul acesta care se repeta îl făcea să se cutremure. Trebuia cumva să dea de Marc. Trebuia să afle ce s-a întâmplat între ei în noaptea aceea pe care nu și-o putea aminti.

Era tot mai convins că s-a întâmplat ceva grav în noaptea aceea. Începuse să cutreiere prin părțile locului, îi întreba pe oameni despre o fată dispărută în vara aceea, dar nimeni nu-și amintea de o astfel de întâmplare. Un om mai bătrân i-a povestit că,  imediat după ce s-a construit lacul, umbla vorba că s-a înecat o fată, era străină, oamenii  din părțile locului se temeau să se scalde în lac, ziceau că este blestemat și nu-și amintea să o fi găsit. Dar, de altă fată care să se fi înecat în lac, nu-și amintea

Se întâlnise într-o zi cu Virgil, fostul lui coleg.
Era foarte cald.

- Hai, să bem o bere, a spus Virgil. Stăm la răcoare, mai povestim și noi. 

- Eu nu beau alcool. Dar am să beau o apă. 

Știa că Virgil fusese vecin cu Marc și îl întrebă fără altă introducere.

- Știi ceva de Marc? 

- Mda, păi, îl mai întâlnesc pe verișorul lui și îmi mai spune câte ceva. Eu nu-l întreb. Este tot în Spania și din câte știu îi merge desul de bine. Ai lui au deshis un magazin cu produse românești. 

- Ai numărul lui de telefon?

- Nu. Nici nu am nevoie. 
N-am de ce să il sun. Eu îl știu de la grădiniță. Un ciudat. Chiar vorbeam cu băieții când s-a lipit de tine că nu va trece mult și ai să dai de belea.

- De ce spui asta?

- Teo, crede-mă, omul are o problemă. Eu nu am cunoscut încă în viața asta un om mai lipsit de scrupule decât Marc.

Asta îl pusese pe gânduri. Nu mai putea amâna, trebuia să dea cumva de Marc. Îl căută pe rețelele de socializare și-l găsi.
- De ce naiba nu m-am gândit mai repede să fac asta? își zise înciudat.
I-a scris, dar nu a răspuns. 
A insistat. I-a povestit visul, nu i-a răspuns. 
Într-o zi Marc i-a scris din bun senin și i-a spus că vine în țară. 

- Mai este barul de lângă liceu? Cum îl chema?
Hai, să ne vedem acolo de dragul vremurilor trecute.

Marc părea neschimbat,  timpul parcă trecuse pe lângă el. 

- Arăți bine.

- Da, și tu.

- Aiurea, am îmbătrânit mult. Mă macină coșmarul acela de care ți-am povestit. Nu știi cât mă bucur că ai venit!

- Nu veneam nici acum, dar am aflat că apa lacului a început să scadă.

Teo a simțit cum i se scurge tot sângele din vene. 

- Marc, nu-mi amintesc nimic din noaptea aceea. Adică de la un moment dat nu-mi mai amintesc.
Coșmarul mă urmărește de ani de zile, dar mă trezesc întotdeauna la fel de nedumerit. Nu am putut merge nici măcar la un psihiatru, îmi era teamă să nu aflu că am omorât-o. 
Te rog eu frumos, spune-mi ce s-a întâmplat, ajută-mă, te rog, să scap de coșmar.

Marc râse zgomotos, plesnidu-se cu palmele peste coapse.

- Ce dracu găsești de râs? 

- Bine, Teo  dacă asta îți dorești, îți povestesc.

- Îți amintesti? Tu îți amintești?

- Adevărul este că tu nici nu ai cum să-ți amintești, erai beat mort. Nu știi să bei. Bei până uiți și cum te cheamă, ți se rupe filmul, nu îți mai aduci aminte ce faci, băutura îți este cel mai mare dușman. 

- Da, asta recunosc, dar nu mai beau de douăzeci de ani. 

- În cazul tău este lăudabil, deși se pare că ai luat decizia asta prea târziu.  
Și râse din nou  plesnindu-se repetat cu palmele peste coapse.

- De ce prea târziu?

- Păi dacâ nu ai fi băut atunci, nu ai fi avut acum coșmarul. 
Și râse ca de o glume bună.

- Văd ca te amuză toată zbaterea mea. Credeam că ai să mă ajuți. 

- Bine, mă. Deci, uite cum a fost. Eram beți toți trei. Eu și fata am început să ne hârjonim, eram deja dezbrăcați, părea că nu o deranjează. Dar tu râdeai într-una și cred că asta a enervat-o. A început să se zbată, să țipe, să mă lovească. M-am enervat și am lovit-o și eu. Și nu a mai mișcat. Și tu râdeai ca un idiot. Îmi venea să te strâng de gât. A durat câteva minute până mi-am dat seama că habar nu ai ce se întâmplă. Așa că am aruncat-o în lac. Apoi am inceput să strâng tot și ți-am spus să plecăm. Dar tu nu puteai merge, cădeai, te ridicai, râdeai. Mai mult te-am cărat în spate. În fine, am ajuns la cabană, ai căzut pe pat și ai adormit aproape instantaneu. 
Eu m-am întors la lac. Era întuneric, nu vedeam nimic. Am așteptat până a răsărit soarele. Nu o vedeam nicăieri. În fine. Acum câteva zile un verișor mi-a spus că a scăzut apa din lac și se vede vârful turlei bisericii, așa că am venit. Am stat câteva zile și am tot privit lacul. Da' n-am văzut nimic.

- Și de ce m-ai lasat să mă chinui atâta timp?

- Sincer, nu m-am mai prea gândit la tine. 

- Dar la ea te-ai gândit? Dacă o găsea cineva? Tu nu te-ai gândit niciodată la asta?

Marc râse zgomotos. 
Lui Teo i se părea grotesc râsul lui.

- Păi, trebuia să mă mai gândesc? Lucrurile erau clare. Spuneam exact ce voiam eu, tu oricum nu-ți aminteai nimic. Puteam, de exemplu, să spun că a intrat ea singură în apă și s-a înecat, un accident nefericit, așa, ca în visul tău, sau puteam spune că tu ai omorât-o și ai aruncat-o în lac. Înțelegi?! Tu nu mă puteai contrazice, pentru că nu îți amintești nimic din noaptea aceea. Iar ce ți-am povestit eu acum, oare așa o fi fost? Oare ăsta să fie adevărul? Habar nu ai! 
Și râse satisfăcut bătând de mai multe ori cu palmele pe masă. 

Teo apucă paharul plin pe jumătate cu suc și, cu o mișcare scurtă, îi aruncă sucul în față.

- Cum poți trăi cu urâciunea asta, putreziciunea asta în tine? Cum te poți suporta? Acum înțeleg. 
Știai că mă îmbăt și nu țin minte, ai plănuit totul de când a apărut fata. Am fost fraierul perfect. Eu am fost primul? Au mai fost după mine? Au mai fost după ea? Dumnezeule, Marc, ești un monstru!