Alexandru Petria: Un bărbat la graniță – Între visceralul și metafizicul din încărcătorul AKM 47. Incomodul mag de la Beclean

Scriitura lui Alexandru Petria nu este pentru cei care caută confortul metaforelor calde. Ea se situează, constant, la o graniță. Nu este vorba doar despre o frontieră geografică (deși provincialismul asumat, în sensul bun, de la Beclean, îi oferă o perspectivă periferică, deci mai lucidă), ci despre granița dintre viața nefiltrată și literatura de idei.


Autenticitatea ca act de rebeliune

Petria scrie cu „nervii la vedere”. Personajul său colectiv este adesea bărbatul matur care a văzut destule încât să nu mai simtă nevoia să impresioneze. În textele sale, regăsim o rezistență organică față de corectitudinea politică și față de „noile religii” sociale. El este „la graniță” pentru că refuză să pășească definitiv în tabăra conformismului modern.

Estetica durității și a fragilității

Deși stilul său este adesea catalogat drept dur sau minimalist, sub această crustă se ascunde o sensibilitate acută. Granița este aici linia subțire dintre: cinismul protector ca o reacție la degradarea valorilor sociale și melancolia , nostalgia după o lume a sensurilor clare, a onoarei și a legăturilor umane nemediate de ecrane.

„este o impostură să scrii despre moarte
dacă nu ți-au murit iubita, soția sau copiii,
n-ai cum să trișezi,
chiar dacă ți se zbârcesc coaiele de plictiseală,
moartea e una la o grămadă de primitori,
în ea nu găsim un port ferit…” (când nu ești)

Pentru Alexandru Petria, cuvântul este un instrument de precizie, o armă. Nu există balast. Frazele sunt scurte, tăioase, de o densitate care amintește uneori de realismul murdar, dar altoit pe un fond spiritual est-european. El nu scrie despre „om”, ci despre omul în carne și oase, cel care transpiră, eșuează și, uneori, reușește să rămână demn.

A fi un „bărbat la graniță” în universul lui Petria înseamnă a trăi în punctul în care trecutul se ciocnește de un prezent incert. Este o literatură a supraviețuirii interioare, scrisă de un autor care a înțeles că, pentru a vedea orizontul, trebuie să ai curajul să stai chiar pe marginea prăpastiei.


Volumul lui Alexandru Petria se distinge ca o poezie de mare valoare, prin coerența viziunii și prin refuzul estetizării comode. Autorul se înscrie într-o tradiție a poeziei etice, incomode, care nu face concesii gustului facil și nu mizează pe ambiguități decorative. 

La nivel universal, „Un bărbat la graniță” poate fi citit în vecinătatea poeziei lui Charles Bukowski, Yehuda Amichai, Adam Zagajewski, Vasko Popa sau Czesław Miłosz, unde biografia, corpul și trauma devin spații privilegiate ale reflecției asupra sensului. Cartea  impresionează prin intensitate și onestitate radicală. Este o carte care apasă, provoacă și rămâne, confirmând un poet cu voce distinctă și o miză existențială autentică, spun cei de la Librăriile Alexandria.

Poezie cu final neașteptat
Petria nu negociază cu nimeni, nici cu Dumnezeu, nici cu Moartea. El îți dă, cu parcimonie, bucăți de geamuri sparte prin care vezi realitatea. Eu cred că, Petria și în cea mai perfectă poezia a sa, el tot jurnalist rămâne, unul bun așa cum a fost el, undeva, cândva. Prin geamurile sparte ale realități îi vezi hidoșenia, rănile mari și purulente. Ăsta e Petria: „ziua cea mai bună” este ziua morții celui suferind / „te naști numai dacă meriți”/„timpul adevărat e numai cât ești fericit”.