Îngerii lui Iona sau cum să locuiești în tine în aprilie, mai și iunie

Îngerii lui Iona sau cum să locuiești în tine în aprilie, mai și iunie

Îngeri de aprilie

m-am gândit în lacrimi, la sufletele fugite nicăieri
așa, așa m-am gîndit și la tine, la fuga ta
la inima ta de neputință străpunsă
de bătrânețe
de tristețe, de boala singurătății
cum să-ți cînt
când în groapă ne vor așeza?

aș fi vrut să fug, pe lângă pietrarii uriași să fug
să fug, să ascult cîntecul
cîntecul pietrelor, liturghia mută
aș fi vrut să ard
dar în noaptea când ți-a murit inima
în noaptea aceia
a plouat

am văzut cerbi, demult, demult de tot
mi-au cerut apă și lumină
lumină și apă, dar nu aveam, nu aveam nici de una, nici de alta
apă și lumină, doar îngerii mai au prin buzunare


Îngeri de mai

demult, demult, așa ne-am cunoscut
o lume de demult, cum aș fi vrut
cum aș fi vrut să cerrni orele
liniștitele ore ale dimineții
așa ne-am cunoscut

am trecut aripi
la marginea deșertului tău, niște aripi, niște îngeri
cuvintele ți le-am auzit
ca niște pietre
ca niște pietre

praf roșu, ascultarea pietrelor
glasul îngerului
demult, demult
glasul acela nu-ți mai spunea nimic

Îngeri de iunie

îngeri cu haine de gheață, îngeri cu haine de gheață am visat, jumătatea plină a lui Yahweh – יהוה , i-am văzut în Cer, pe muntele Har Horev i-am văzut, după Gabriel, după Gabriel du-te îngereeee, Lui să-i ceri, Lui și lui Dumnezeu, să le ceri, să le ceri pâine și timp, pâine și timp, lacrimi, lacrimi pe inventar, hârtii colorate, mototolite
Hainele îngerilor, pânze țesute de paianjeni morți, trupuri de gips, Trupuri de gips au îngerii, țipetele lor, țipetele lor doar Gabriel le mărturisește, despre pâinea udă, timpul furat de vechii zei
Om mani padme hum, Om Namah Shivaya
Privesc la jumătatea asființitului, privesc cum stă așa, așa într-o rână, îngerii cu aripi de hîrtie, trupuri de carton, Om Namah Shivaya , pâine și timp, Doamne, pâine și timp, pietre, pietre la marginea deșertului, niște pietre care macină vidul
Jumătate de asfințit , doar jumătate
Jumătate de pâine
Jumătate de înger
Jumătate de Timp
Jumătatea plină a lui Yahweh – יהוה


Iona și îngerul

2 , DOI , două, 2 zei, îngeruleeeeeeee
Tot suni, cum să tot suni, de 65 de ori să tot suni, acolo între nisipuri
Nu auzi, nu auzi femeie, Iona te strigă, cămilele mestecă sângele deșertului, nu auzi, Femeie, nu auzi, să cazi așa, ca o pasăre, să arzi , să arzi
Iona te tot strigă Femeie, pe tine, pe sânii tăi mici și lași, boemi, cu sfârcurile lor fără lapte, animale bolnave, bolnave sunt și aceste zile
Mă strigi, mă strigi peste gardul țigăncii, mă strigi, mă tot strigi
Istoviți, istoviți ochi-mi cad ca două bile, așa îmi cad ochii, una câte una, unul câte unul în groapa cu var
Iona, Iona te tot strigă Femeie, țâțele tale ca niște pături, pături care învelesc copiii din canalul colector
3, TREI, treimea, 3 zmei paralei
Puțin, 3 mai puțin ca 4, că să tot fugi, să fugi pe drumul Blajului, să nu-ți cadă, copiii, să nu-ți cadă din buzunare, așa cum cad dinții la bătrânețe, așa cum cad 4 mai mult decât 3
Peste umbra ta curge, varul nestins tot curge, pielea ți-o macină cu acizi cu tot, mănâncă ochi și carne
5, CINCI, cincimea
5 sunt cîțiva dintre derviși care bat la ușă
Încearcă ușa, cîntecele lor, șobolanii lor, merg toți în excursie
La bunici în excursie îl vezi, vezi mortul ascuns în iarbă, furnicile



Descoperă mai multe la Nösnerland

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Nösnerland

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la Nösnerland

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura