Te urăsc idioții? E prețul pe care îl plătești fiindcă nu ești de-al lor. Iată o afirmație arogantă, însă perfect valabilă în contextul expansiunii social media. De ce este această afirmație arogantă? Fiindcă nu toți oamenii care mă urăsc sunt neapărat idioți, iar pe mulți idioți nu-i interesează existența mea, deci ura e imaginată de mine pentru a-mi da mai multa importanță. Tonul face muzica, iar scrisul e o chestiune de stil nerecunoscută și chiar contrazisă de social media.
Ce (nu) ascunde stilul? Un alt obicei discutabil e să spun din start despre textul meu că deranjează. Pe cine l-a deranjat? Prin ce s-a manifestat deranjul? O replică? O reacție? Fără aceste elemente polemice, observația mea cu deranjul exprimă doar o dorință deocamdată neîndeplinită: îmi doresc ca textul meu să deranjeze. Din păcate graba cu care exprim acestă dorință indică neîndeplinirea ei în mod curent.
Când bate vântul schimbării, unii construiesc ziduri, alții mori de vânt. Lao Tse.
Cele de mai sus sunt doar derapaje blânde față de agresivitatea acuzațiilor de slugărnicie, (cu diferitele grade de vulgaritate exprimate mai mult sau mai puțin metaforic) sau spălare pe creier larefuzul de a comenta niște opinii radicale. Sociologii remarcă polarizarea societății, eu remarc aceasta polarizare doar la nivel verbal. Dacă radicalii ar merge până la capăt, ar trebui să fim de mult captivi ai unui război civil, ori pe stradă e liniște, zarva se rezumă la mediul virtual. Accept opinia că nu e ceva serios, atâta timp cât violența se limitează la tastatură și totuși sunt neliniștit când văd proporțiile apetitului pentru atitudini radicale, îl consider o capitulare în fața instinctelor, rațiunea presupune efortul de a gândi.
Toate acestea provin din identitate Shankara consideră identitatea o limitare, doar renunțarea la ea eliberează sufletul care este infinit. Evident că te paște un conflict cultural dacă urmezi această cale. Mai exact dacă faci public faptul că urmezi această cale, un gest care poate și va fi interpretat ca o încercare de a-i convinge și pe alții să te urmeze. Respectarea unor standarde referitoare la conduita proprie este esențială, încercarea de a impune aceste standarde altora este cel puțin discutabilă și pornește de la măsura în care ești dispus sa accepți la rândul tău standarde impuse de altcineva.
Unde se termină libertatea mea? Dacă ne referim la stilistică, problema este dacă prin diseminarea publică a discursului nostru, deci practicând o formă de activism, încercăm să stabilim un model în contextul în care nimeni nu ne-a cerut așa ceva. Mediul virtual este nou și în acest mediu nou oamenii se simt în nesiguranță, de aici nevoia de a impresiona. E o încercare disperată de regăsire a propriului eu dusă conștiincios la îndeplinire de mai toți utilizatorii, doar că ceea ce caută ei se găsește în alta parte. Îndârjirea provocată de insucces nu poate duce decât spre iluminare sau radicalism. Această alegere o face fiecare pentru el.
Ne naștem ignoranți iar unii depun eforturi să rămână așa Discursul radical este o capcană care menține ignoranța la nivelul util manipulatorului. Reproducerea șabloanelor din aceste discursuri tentează și autorii de texte literare. Ei se vor amăgi cu aprobarea rețelei care nu reprezintă decât un reflex condiționat. Ieșirea din acest cerc vicios este tot o alegere pe care o face fiecare pentru el.
Lasă un răspuns