Ziua Cârtiței… CHROM 6

Ziua Cârtiței… CHROM 6

În Combinat, zilele treceau unele peste altele. Ieri, azi, mâine ca o iarnă tristă… În Combinat era locul unde viața trecea în 4 schimburi cu măștile acela pe față: aerul galben de la sulfați, acizii și azotatul de amoniu, acid clorhidric, hipoclorit, clorura de calciu), Acid sulfuric (sulfat de aluminiu-Bicromat de sodiu și de potasiu. 

Viața și moartea ca niște formule chimice

Povești despre armată, despre Combinat. Povești și poeme, să le zic așa, despre femeile de acolo, de oriunde, de peste tot. Și armata e de gen feminine: o armată, două armate, asta iar de chimie, de chimie are nevoie oricine. Oricine are prietenă în 12 A la seral, la chimie-industrială. Și mai trebuie să știe ceva: că și-o va lua, că, totul în el se va atrofia de durere, durerea ZILEI DE DUPĂ: Ziua de după e, dacă vrei, un fel de ziua cârtiţei: eşti orb, mut şi surd de durere, de prea multă durere şi constaţi că nu ai unde să fugi. E dimineaţa aceea fără miracol. Atunci, în acea dimineaţă, m-am simţit violat. M-ai smuls din colivia mea şi m-ai violat.

Sincer, dar sincer cu mine, poate chiar cu ea, nici nu mai ştiu cum o chema, oricum nu mi-ar folosi la nimic. Pentru că e imposibil să ai pe cineva, să iubeşti o persoană pe care, deşi ai iubit-o, nu ai cunoscut-o adevărat, fără fluturi în stomac, fără rimel, fără mască.

Pur şi simplu o chema Cella! Nu, nu e mare lucru să minţi. Minciuna e frumoasă, trebuincioasă, obligatorie, mai ales când e vorba de Cella.

Atunci, dimineaţa, lucrurile nu erau dintre cele mai bune, de fapt nu au fost bune nici măcar o secundă, una singură din acele ore, din acele zile. Mda, ea, hm, ea, Cella, părea că e mereu cu un pas înainte de mirajul anotimpurilor. Se tot uita în sus şi îmi spunea de frunzele care mor toamna asemeni unor pustnici, îmi povestea de pământul ce miroase a iarnă, de moarte, de moarte şi de viaţă:
Mă uit după cercurile pe care le face Dumnezeu! Mda, după care zâmbetu-i ironic păli până se prefăcu în părere şi dor, într-un fel de abur. Un zâmbet-uitătură fără consistenţă: mai, iunie, iulie, august, da, august: Mă uit, ştii, după anumite cercuri pe care le face Dumnezeu, sigur, asta dacă putem consemna faptul că există...

... Păcat, mare păcat. Venise toamna sau cel puţin asta speram eu, mai ales că în spatele unor nori ciudaţi, ghemuiţi precum nişte obosite felinare, se pornise vântul. Nu cel prin sălcii, un vânt defel răuvoitor, aspru şi mofluz, un vânt amăgitor, ce aduce un miros de sărătură, de alge adormite.
În acea dimineaţă, vântul de toamnă sufla în penele păsărilor împrăştiate de caniculă. Ultima caniculă, cea care doborâse de câteva zile trotuarele oraşului. Asediat de zăpuşeală seacă, morbidă aproape, oraşul se predase repede în ghearele verii aflate la crepuscul.
Odihnească-se în pace!
De-a lungul străzilor, înăuntrul oamenilor, mirosea a cuptor încins. Nervii întinşi la maxim explodau, oferind nopţii ştrangulate de căldură căderi în iadul violenţei. Peste tot puţea a pește stricat, bietul de mine, biata vară ce trecuse cu tot cu Cella.
Am aşteptat o zi, pe urmă încă una şi încă una, dar uşa rămânea închisă, iar telefonul mut, pe urmă, după alte câteva zile, apăru Toamna, iar Cella plecase. Unde? Cine ştie, iar, în fond, călătorului îi stă bine cu drumul.
Într-una din zile, în timpul unei ploi acre, reci, un vecin mi-a adus un plic albastru. Spunea că i-a fost adus de un copil din partea unei „Doamne frumoase, dar cam ciudată”. L-am deschis repede, dar în interiorul plicului nu era decât o foaie albă pe care erau desenate mai multe cercuri şi o frază:
Cum aş putea să vin, dacă nu am ştiut să plec!

Aşa s-a născut Crom 6!

Strada păcii
Numărul 266. Am tot fugit pe strada ce urca la cer, ca un hambar săsesc urca la cer.
70, 80 sau 100 de trepte. Trei brazi ca un sicriu. Gonesc aricii în pădure.
Fug, fug aricii, iar glasul tău moare pe trepte.
Aripi de piatră mormăie despre noi, noi, niciodată noi doi.
Als ob cei doi copii ai tăi nu s-au întâlnit după 20 de ani.
Etajul 5
Neputincios cum sunt, rod la cimentul străzii, neputincios ca o plasă găurită, rod oasele tale.
Le prefac în urme funerare. Neputincios aşa sunt. Pe strada ta pietrele se convertesc la islam.
Pe strada ta curg oameni şi femei. Curg, tot curg. Ai sunat cu 20 de minute înainte de fugă.
Ai sunat, ai plecat. Toate care sună pe 981 pleacă. Şi moartea sună, dar ea nu mai pleacă.
Rod, mă rod şi îţi aud sufletul cum curge printre degetele mele, cum cade molozul din casele noastre.
Între etaje (1)
Şi în locuinţa morţilor aş fi trăit cu tine. Aş fi spart piatră, blocuri mici, mici, aş fi făcut pentru tine.
Ţi-aş fi dat piedestalul Lui. Neputincios sunt. Îţi privesc sânii ca două umbrele stricate.
O bucată de copil ţi-a căzut la naştere. Sângerii, bucăţile de carne le pun în buzunar.
Hai să le lipim, îmi strigă plutonierul Albu. Iau o mână de ciment, o pun între noi.
Între noi doi câini se freacă de pântecul tău moale.
Subsol 1- Am căutat locul unde te-ai fi putut muta. Nucet i-am cumpărat adjutantului, Nucet de la Feniaş.
Au mai fost şi câteva beri. Doar câteva. Cădea ploaia, cădea, peste ochii tăi alge creşteau.
Ca nişte domniţe cu ţâţe mici, gândurile, ceasurile. Am aruncat două furtune, pe urmă trei.
Pe urmă încă alte câteva, dar după colţ erau doar cărămizi. Am sunat îndelung la uşa unde se spune că locuia.
Locuia Domnul. Te-am cercetat oral. Degeaba am ejaculat pe peronul pustiu.
Nu se vedeau a veni copii. Doar nişte ţigani ce furau fier vechi.
Mi-au spus, mi-au spus că mi-au găsit iubirea sudată de un burlan.
Subsol 2- Ne-au spus că în sac ne stau conştiinţele.
Multe ne-au spus, că tu ai fi pieptul şi gura mea, iar eu pântecul şi uterul, sânii fiind personaje independente.
Oasele tale curgeau în vale. Unul câte unul mi-am strâns dinţii căzuţi în urma ta.
Noi doi, ca nişte gropi comune, noi doi, iubirea avortată.
Copiii avortaţi mergeau, unul câte unul, zideau la zidul ce ne va desparte.
Dacă ar fi fost copilul tău, dacă ar fi fost. Te caut.
Fumul, fumul înecăcios vine de la Combinat, zecile de ţevi vin spre mine, caracatiţe mici şi însetate.
Mi-ai lovit inima cu un cui. Eu ţi l-am dat când ploua.
Ca o termită mi-ai muşcat-o, mandibulele mi-au tăiat testiculele.
Fetiţa pe care o aşteptai a intrat în putrefacţie, ca şi noi, draga mea, ca şi noi.
Etajul şase
De mână cu copilul mort, m-am plimbat, mâinile noastre curgeau, bucăţi de plămân scuipam în Târnava cafenie.
Pe strada ta, zăpadă şi DDT, zăpadă şi sulf se aşază pe strugurii Gabrielei.
Ştefan îmi spune că nu şi-o trage cu Iepuroaica, bucăţi din copilul nostru cad din lună.
Bioxidul de sulf ne acoperă, galbeni, tot mai galbeni. Telefonist, telefonist, vocea lui Albu, ca o molie, se sfarmă de peretele centralei. Fuge copilul nostru mort, mort ca o paiaţă, ochii îi cad în lacul de carbid.
Hai să ne văruim sufletele, îţi spun, cu sângele copiilor noştri, copiii nechează, vomitând peste lună.

Chimie, de chimie are nevoie oricine. Oricine are prietenă în 12 A la seral, la chimie-industrială
Bazele solubile reacționează cu sărurile și formează baze și săruri noi.
2NaOH + FeCl2 = 2NaCl + Fe(OH)2
Mă tot mir că nu ai venit, dar mirarea mea nu se vede din centrală, iar fericirea e provizorie. Tanti Florina dă din cap şi compătimeşte o furnică, duce-n spate două suflete jumate.
Lacrima fetei noastre nenăscute. A ta şi a mea, Amin.
Ling sare de pe sfârcurile tale, între etaje ca şi între picioarele tale, s-a oprit liftul
Să-i ducem flori, flori multe să-i ducem, pe podul de fier, iată-ne, frumoşi, ca la Copşa Mică
Fierbe Târnava, fierbe ca şi cafeaua pluto-nierului, spălam furtune, iar imaginea ta picură peste mâinile îngheţate
Racordurile tremură, apele îngheţate îmi strivesc lacrimi. Pe poarta de fier ies umbre
Doi câte doi, morţii cei vii curg în spatele casei tale. Îţi pipăi sânul stâng
Ca pe fundul meu îl pipăi. Uite, fată, îţi dau viaţa mea, tu dă-mi moartea ta să o pipăi
Să-i ling sânii fleşcăiţi, ucişi de laptele negru. La autogară ne întâlnim, două autobuze obosite
Le dai ţâţă păpuşilor tale, pe ascuns, gurile lor mici îţi caută sfârcurile
Plâng cu lacrimi de porţelan. Firmituri de pâine neagră ling pe de masa ca un sicriu
Locul unde viaţa ta şi moartea mea îşi dau mâna, căutând cei doi ochi scoşi
Dă-mi de trei lei singurătate și de cinzeci de bani o parte din uterul tău
Uite, uite o cutie îţi zic: aici e o parte din Fiul Nostru, nenăscut
                  Îţi dau viaţa mea, tu dă-mi moartea ta.

---