Nimic întâmplător 3

Nimic întâmplător 3

- N-am venit să fac scandal, Doru, am venit să te rog să o convingi să nu renunțe, a muncit enorm pentru asta.
- Nu ești tu o mare figură, Val? Ce credeai, că-mi îndemn copilul să facă aceleași greșeli pe care le-am făcut eu? Să trăiască o viață cu regrete? Asta credeai că vreau să fac?
- Ne temem că o pierdem, Doru. Sanda, mai ales.
Doru se încruntă. 
- V-am spus atunci că va veni ziua în care va afla adevărul. Minciuna are picioare scurte.
-:Atunci așa am crezut că este mai bine. Pentru ea.
- Nu, Val, pentru tine. Nu câștigaseși încă bătălia ta cu mine. Nu mă puseseși la pământ. Asta ai vrut, să mă strivești. 
Val, știi părerea mea despre tine și nimic în lumea asta nu mi-o poate schimba.
Te respect ca medic, dar te detest ca om.
- Tot ce am făcut, am făcut doar pentru binele Medei.
- Chiar nu vreau să mă cert cu tine, Val. Nu m-am certat nici atunci nu am de gând să o fac nici acum. Ai fost mereu bine venit aici și tu știi asta. Acum însă te rog să pleci. 
- Nu am venit să rămân, am venit să vorbesc cu tine.
- Puteai să mă suni. Îți spuneam același lucru.

Val plecă în trombă, făcând gropi în pietrișul aleii. 
Doru privi gropile rămase în urma lui pe alee și din ele  parcă țâșniră amintirile pe care, în toți anii ăștia, se străduise să le îngroape.  

Meda adormise. Doru o sărută pe frunte și ieși din cameră. Rămăsese fără țigări și se gândi că apucă să dea o fugă la nonstopul de lângă bloc să nu o mai sune pe Sanda să cumpere când o veni. Ieșise în oraș cu prietenele și nu avea de gând să-i strice seara. Coborî alergând pe scări. 
În fața blocului dădu de Sanda în brațele lui Val. I-a privit o vreme, înmărmurit. Ei nici nu se sinchiseau.
"Chiar așa, Sanda"? zise în gând. 
Dar nu voia să facă o scenă. Și-a văzut de drum.
Când s-a întors, ei tocmai se despărțeau. 
Sanda încremeni, Val rânji.
A urcat scările câte două odată cu Sanda alergând după el. A intrat în casă, a luat o sticlă de Whisky, s-a așezat la masă, și-a turnat un pahar generos, a aprins o țigară și o privea străin.
- Doru, te rog, spune ceva!
- Meda doarme.
- Lasă-mă să-ți explic.
- Nu este nimic ce nu am înțeles.

Val îi fusese coleg în primul an de rezidențiat și îi lăsase un gust amar. Era alunecos, lingușitor și intrigant, își sabota colegii, unora chiar reușise să le facă greutăți mari în carieră, nu se dădea în lături de la nimic ca să intre în grațiile profesorului. Dar profesorul îl alesese pe Doru,, în pofida tuturor strădaniilor lui Val și din anul doi de rezidențiat l-a luat sub aripa lui. 
Val nu-l iertase niciodată. Pentru Doru capitolul era însă încheiat. Se întâlneau rar, se salutau și cam atât. 

Sanda a plâns, i-a cerut iertare, apoi i-a spus că e vina lui, că a neglijat-o, este mereu la clinică, de doi ani ea nu a făcut altceva decât să stea cu Meda, a simțit nevoia să fie apreciată. 
"Și l-ai găsit taman pe Val să facă asta", gândi Doru. 
- Spune ceva, pentru numele lui Dumnezeu!
- Du-te la culcare, Sanda. Este târziu.

A băut toată noaptea.  
A doua zi când fetița aceea a murit în timpul operației, lumea lui s-a prăbușit. Nimic nu-l putea convinge că nu fusese din vina lui. 

- Vrei să îmi spui ceva Sanda? Te ascult.
- Doru, nu mai pot. De două luni stai închis în casă. Nu faci nimic altceva decât să bei. Unde vrei să ajungi? Nu mai am încredere nici să te las să stai singur cu Meda.
- Ai și o soluție pentru asta? 
- Da. Vreau să divorțăm. 
- Bine. 

Întoarse capul și o văzu pe Meda, abia trezită din somn, în pijama, desculță, cu ursulețul ei roz în brațe, cu suzeta în gură, stând încremenită în ușă, neînțelegând, privindu-l tăcută cum pleacă.

Strânse pumnii, scutură  capul să alunge amintirea și urlă cât îl ținură plămânii.
Intră val-vârtej în cabană și deschise ușa frigiderului. Ela apăru lângă el de nicăieri. Doru râse. 
- Te-ai speriat? N-ai de ce, Val nu mai are efectul ăsta asupra mea. Meda?!
- Fii liniștit, am avut grijă. Este pe terasă cu Mădălina. Se împrietenesc. Le-am dus acum popcorn și bere rece.
- Noapte bună, Ela!
- Noapte bună!

Stăteau pe scăunele și priveau amândoi fix înainte, spre firul undiței .Era încă ceață deasupra bălții.
- Azi ești tăcută, Meda.
- Ai să te superi pe mine. 
- De ce ar trebui să mă supăr?
- Pentru că...ieri, cât ai fost plecat cu Sebi eu am băut o cafea cu Ela. De fapt, mai multe cafele.
- Te-ai supărat că am plecat? A trebuit să aducem puiet, adică pești în baltă.  Era ceva stabilit înainte de venirea ta.
- Nu, cum să mă supăr?! Dimpotrivă! Am profitat de lipsa ta și am tras-o pe Ela de limbă. Am aflat tot ce voiam să știu. 
- Preferam să mă întrebi pe mine.
- Nu am vrut să te fac să retrăiești iar trecutul, tată. Trecutul să rămână acolo unde îi este locul, nu își mai are rostul în prezent. Acum vreau doar timp cu tine.
- Da, timp, șopti Doru.
- Timpul care ne-a rămas, este mai mult decât nimic.
Îl văzu cum își încleștează maxilarul și se dojeni în gând " Bravo, Meda, tu și gura ta mare".
- Dacă aș putea da timpul înapoi, Meda...
- Știi, Ela nu s-a zgârcit cu  detaliile, știu că nu a fost alegerea ta să pleci.
- Draga de ea. Ela nu este capabilă să facă rău cuiva. Mie mi-a salvat viața. Ea și Sebi. Fără ei, noi doi nu mai trăiam ziua asta. 
- Mi-a spus și că Val a vrut să mă adopte. E adevărat?!
Doru facu o grimasă și își feri privirea.
- Iartă-mă, nu am vrut...
- Meda, mai dureros decât faptul că am eșuat în a fi medic, a fost că nu am fost tata care am promis să fiu când te-ai născut, că te-am dezamăgit. Când am aflat însă că Val vrea să te adopte...
Nu cred că ți-am spus, Sebi este avocat

" Bun, am înțeles că nu mai poți întra într-o sală de operație. Am înțeles că nu-ți mai pasă de viața ta, dar nu pot să accept că îl lași pe nenorocitul de Val să-ți fure singurul lucru care îți mai aparține. Cum naiba crezi că ai să te mai poți privi în oglindă, Doru?! Ce va crede Meda despre tine când va afla? Pentru că într-o zi tot va afla. Nu-l lăsa pe Val să vă facă asta", i-a spus Sebi în ziua în care a primit notificarea. 
Și nu ținea minte să-l mai fi văzut vreodată atât de încrâncenat pe.Sebi. 
Sebi era definiția calmului.

- Eram alcoolic și nu mai dădeam doi bani pe mine și pe viața mea. Sebi a tras de mine, a făcut mai mult decât era omenește posibil ca Val să nu te poată adopta. 
Am rămas tatăl tău în acte, dar am acceptat să nu am nicio altă pretenție.
- Sanda a orchestrat toată nebunia asta?!
- Sanda e mama ta, Meda. Ce a fost între mine și ea nu are legătură cu tine.
- Fix cu mine are legătură. Pe mine m-a mințit, toată copilăria mea a fost un fals, eu trebuia să decid dacă m-ai dezamăgit sau nu, nimeni altcineva. Niciodată nu am să pot să o iert.
- Nu spune asta, te rog!
Eram o epavă, nu eram chiar tatăl cu care să te mândrești. Știam asta. Nu aveam de gând să ajungi să-ți fie rușine cu mine.
Știi, oamenii puternici sunt puternici pentru că oamenii slabi îi fac să se simtă puternici. Eu am fost slab.
- Știu că ai venit când am terminat facultatea.
- Am venit la toate serbările de sfârșit de an școlar. Mă 
ascundeam după copaci sau mașini, doar ca să te văd. Cum să nu fi venit atunci? Chiar dacă nu am avut niciun merit, eram mândru de tine.
- Nu ai avut niciun merit?! Ești tatăl meu, cu cine să fi semănat?!
- Nu a fost suficient să-ți fiu tată ca să devii medic 
Știm amândoi asta. Nu are legătură cu asemănarea.
- De câte ori îi vedeam ochii lui Val, albaștru-lăptos, reci ca un fund de borcan, mă fericeam în gând că nu i-am moștenit. Atunci nu știam. Acum știu de ce. 
Nu mai pot lucra cu Val, tată. Nu pot nici măcar să-l privesc.
- Ai multe încă de învățat de la el și el te va învăța. 
E medic bun, Meda. Foarte bun. Profită de asta. Gândește-te doar la câte vieți ai putea salva, chiar dacă pentru asta trebuie să lucrezi cu Val. Să salvezi o viață merită orice sacrificiu. Sunt convins că vei găsi cea mai bună soluție. Ești puternică, mai puternică decât am fost eu vreodată și, indiferent ce vei decide,
eu te voi susține. Sunt aici.
- Contez pe asta, pentru că cred că tu va trebui să mă ajuți, tată. Mă bate gândul să deschid un cabinet aici, în oraș. Am înțeles, de fapt, Mădălina mi-a spus, că nu este niciun medic neurolog, nici măcar la spital. Poate mă angajez la spital. Sunt atâtea vieți de salvat și aici. Aș putea să fiu eu cea care le salvează, tată. Aș putea!
De ce nu?! 

Trase scăunelul lângă el și își lăsă capul pe umărul lui. Doru o cuprinse pe după umeri și o sărută pe frunte.
- Nu trebuie să decizi nimic acum. Și mâine este o zi. 
- Oare ce ne-a pregătit Ela pentru prânz? Mi-e foame.