CERCUL POEȚILOR DISPĂRUȚI: George Roș , un mare poet mort mult prea devreme. Un ”Robinson Crusoe”, autoexilat pe o insulă de armonie și izolare creatoare în peisajul literar al vremii

CERCUL POEȚILOR DISPĂRUȚI: George Roș , un mare poet mort mult prea devreme. Un ”Robinson Crusoe”, autoexilat pe o insulă de armonie și izolare creatoare în peisajul literar al vremii

---

Al doilea episod al istoriei noastre literare este dedicat memoriei lui George Roș, poet din Telciu. Născut la 6 februarie 1936, Roș a murit mult prea devreme, în 1985, pe 18 februarie, la un an distanță de tipărirea unicului său volum de poezie- ”Ostrov de flaute”, apărut la editura Dacia din Cluj-Napoca. La moartea sa, George Roș lăsa o moștenire literară cunoscută la această oră formată doar din respectivul volum de versuri dar și dintr-un grupaj de versuri apărute în 1979 într-un volum de autori: ”Spații posibile”, volum îngrijit de poetul Ioan Oarcăsu. 

George Roș a aparținut unei cunoscute generații de intelectuali și creatori telceni, fiind coleg de condei și prieten apropiat cu scriitori precum Dumitru Munteanu și Luca Onul. A debutat și a fost activ în peisajul literar din perioada anilor '80, publicând poezii reprezentative (cum ar fi „Visătoare”) în reviste culturale importante ale vremii, precum Flacăra. George Roș a fost apreciat și ca un mentor sau promotor al talentelor din zonă, sprijinind formarea unor voci artistice locale, precum cea a interpretei Maria Butaciu sau Valeria Peter Predescu. Din păcate, scriitorul a trecut în neființă prematur. În semn de prețuire pentru contribuția sa culturală, poetul a fost comemorat de comunitatea din Telciu și este inclus în memoria locală ca o figură importantă a Țării Năsăudului.

George Roș este cel care a prezentat-o pe Valeria Peter Predescu  lui Dumitru Vârtic, redactor la Radio Cluj. De asemenea, între 1978 și 1980 a condus Cenaclul ”George Coșbuc” a Casei de Cultură a Sindicatelor.

Poetul George Roș,  rămâne o voce lirică autentică legată profund de spațiul cultural al Telciului și al Bistriței. Tipărit la Editura Dacia din Cluj-Napoca, volumul ” Ostrov de flaute” reprezintă o bornă importantă pentru poezia din arealul năsăudean. George Roș propune în acest volum un lirism marcat de o sensibilitate aparte, în care reflexivitatea discretă și legătura profundă cu elementele primordiale ale locului natal se îmbină cu o structură poetică rafinată. Titlul devine astfel o metaforă perfectă pentru o insulă de armonie și izolare creatoare în peisajul literar al vremii.

Deoarece, în Matrix și pe rețele  nu există deloc poezii ale acestui poet, deși, am căutat în toate zonele, iată, cu ajutorul Laurei Munteanu, cea care are o bibliotecă bine pusă la punct, strânsă în parte de scriitorul, poetul și publicistul Dumitru Munteanu, versurile poetului telcean văd lumina internetului. Mulțumită Laurei Munteanu avem la dispoziție un volum de autori: ”Spații posibile” apărut în 1979 sub îngrijirea lui Ioan Oarcăsu, volum în care, Roș a publicat mai multe poeme alături de Emil Dreptate, Cleopatra Lorințiu, Luca Onul sau Virgil Rațiu etc dar și singurul volum de autor: ” Ostrov de flaute” apărut în 1984 la editura Dacia din Cluj-Napoca.

Spații posibile (1979)
Satul meu
De la o vreme în satul meu
Ciocârliile cântă doar sub pământ
Oamenii poartă grîul semănat de-a dreptul în palme
Femeile au pântecul înzăpezit de prunci
Caii se înalță cu toate nunțile spre cer
Nopțile au culoarea vulpilor lângă țărmuri
Cenușa este voalul fetelor bătrâne
Unii bărbați fac parte din păduri
Fîntânarii mai cred încă în fântânile crin
Bătrânii își potrivesc zilnic pragul sub picioare
Dinlăuntru înălțându-se spre dinafară
Și dinafară spre dinlăuntru
Uluiți de-atâta viață, uluiți de-atâta moarte
Cu trunchiurile surpate în somnul primar al satului 

De la o vreme satul meu
Pare a fi așezat în centrul lumii
Imens clopot de liniște care își caută pulsul

Secară coaptă

Eram în câmp cu tata. Păzeam caii
Striveam în dinți boabe de secară
Și sufletul mi-l simțeam ușor ca polenul
Mama secera. Prindea în palme spicele
Care nu mai erau spice grele ci flăcări

Undeva, departe, în câmp
Sora mea răsucea bobul în palmă
Cu sufletul ars de miriști

Eu îmi simțeam trupul tot mai ușor
Abur sacru izvorând din miriști

Poate

Poate locuiesc încă fără să știu
În pântecele mamei ca o sferă albastră
Care se rostește pe sine atât de răbdătoare
Lângă nașterile contemplate-n vid

Poate pragul ușii mele va prinde muguri
Și tatăl meu va hohoti în coroanele merilor
Ori de câte ori mă voi întoarce cu sângele
În preajma semințelor însingurând privighetorile

Poate voi înopta cândva lângă focul
Bătând din aripi până-n sângele aștrilor
Și lângă a cărui faguri gura mea se va ruga
Ca o catedrală scrisă-n sângele meu cu majuscule.

” Ostrov de flaute”(1984)- Editura Dacia

Cronica unei ploi de septembrie

Și cade o ploaie de iulie în luna septembrie
Prelingându-se pe stema atâtor lucruri absente
O ploaie transparentă în rama numelui meu
A cărui cenușă de clopote nimeni nu o iartă

Sunt ca un scripete de apă scursă
În această ploaie ce-și sapă lungi galerii
Deasupra grădinelor suspendate ale cuvintelor
În care doar respirația sângelui meu rănește aerul

Și cade o ploaie de iulie în septembrie
O ploaie ca un baobab blindat de roua deșertului
O vocabulă transparentă în rama numelui meu
Un fel de muzică însângerând cenușile veacului

O altă vânătoare
M-aplec peste o margine de vis
De altă margine de vis visată
Când trupul meu așteaptă indecis 
O vânătoare și mai înțeleaptă

De-atâtea vise nu mă pot trezi
Se suprapun atâtea vise-n mine
Și țeava unei  puști nu poate fi
Decât în somn umplută cu stamine

Prin visul meu pătrunde un alt vis
Când cerbii se desprind încet din lut
Și-n trupul meu din nou fără permis
O altă vânătoare a început

Nevindecata rană

Nu e nimic acolo unde
Troznește sângele-mi arzând
Oricât încearcă a pătrunde 
La el o lișiță de gând

Ceva prevestitor de moarte
În grota lui se zbate rar
Și mă privește de departe
Ca un poem imaginar

Și-acea nevindecată rană
Ce nu se poate bandaja
Sunt crinii care din icoană
Curg alb puroi prin casa ta