Uneori

Uneori

Uneori, 
tăcerea urlă în mine cu un răget înfiorător, 
de animal rănit, hăituit,
irupând în cuvinte înșirate unul după altul,
ca mărgelele în șirag. 

Uneori,
lacrimile nu mai vor să-mi brăzdeze obrazul, 
în care au săpat dâre adânci,
și atunci plâng cuvinte, 
bocind aidoma văduvelor
rămase singure în casele pustii.

Uneori,
gândurile învălmășite
țâșnesc în cuvinte, încleștându-se într-un dans tropăit, 
asemeni băștinașilor tribali bătând cu tălpile goale pământul sterp din jurul focului. 

Uneori, 
în liniștea singurătății,
îmi aud bătaile inimii bubuind,
ca tunurile războaielor neterminate de la facerea lumii,
ca dăngănitul clopotelor chemătoare de pace, 
ca ropotul copitelor cailor salbatici,
sfâșiindu-mi pieptul în răni,
sângerând poezie.