CRONICA PLASTICĂ: Maria Ujică, sau ”visul unei nopți de vară”

CRONICA PLASTICĂ: Maria Ujică, sau ”visul unei nopți de vară”

---

Zilele trecute, poeta Maria Ujică a expus pentru prima oară în cadrul unei expoziții personale pe simezele Casei Argintarului. Despre Maria Ujică și pânzele sale a vorbit și Dorel Cosma în calitatea sa dublă de scriitor și fost coleg de clasă cu Ujică.

Cum între poezie și pictura ei – simplă, căutătoare de nostalgii ale vreunei romantice veri sau ale vreunei toamne ascunse în cutele unor tristeți adolescentine, greu de explicat pentru „oamenii mari” – nu este o distanță foarte mare, trecerea spre simeze a venit ca un gest firesc.

Maria Ujică a coborât pe simezele de la Casa Argintarului cu cele mai lucrate pânze ale sale. Ne întâmpină culori vii, pure, neverosimile, tușate din greu până când pânza devine ea însăși un poem vizual. Ujică nu se grăbește să picteze; mereu, mereu, ea aspiră metafore din poeziile sale și le înscrie în spațiul alb al pânzei de pe șevalet.

Primite în gazdă pe teritoriul artelor plastice, cuvintele și lirismul capătă nuanțe noi, se înscriu în culori și în stări, generând o adevărată hermeneutică a peisajelor largi, a florilor mai vii decât soarele, până la misterioasa fântână – o fântână ce mie mi-a amintit imediat de poezia „Era o fântână”, scrisă de Elena Farago:

„Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.”

Această dublă natură a sensibilității sale nu este una recentă, ci își are rădăcinile adânc înfipte în anii de formare. „Foștii mei dascăli mi-au descoperit originalitatea și înclinațiile creative, artistice, în primul rând pentru poezie și desen”, ne mărturisește cu o caldă sinceritate doamna Maria Ujică. Trebuie să spunem că e vorba de Bogdan Dănilă și Eugen Alupopanu.

Expoziția de la Casa Argintarului devine astfel nu doar o prezentare de pictură, ci o prelungire vizuală a unui text interior, o demonstrație fină a faptului că, indiferent dacă mânuiește penelul sau cuvântul, artista rămâne fidelă aceleiași căutări: capturarea frumosului pur, neatins de pragmatismul lumii moderne.