Anotimpuri

Anotimpuri

Văd cum se scurg din tine ierni
rămase încremenite între timpuri,
stând umerilor vechi poveri
de veșnice înghețuri.

Îmi cresc sub piele rădăcini de frig,
te strig, dar glasul meu ajunge prea târziu,
ca o pasăre rătăcită
într-o iarnă care nu mai știe
să se sfârșească.

Stingi lumina dinspre marginea ochilor,
lasându-mă ca o fântână fără cer
și fiecare pas lasă în urmă 
o primăvară care piere.

Și poate că primăvara
n-a fost niciodată un anotimp,
ci felul în care mă priveai 
înainte ca tăcerea ta
să învețe să vorbească.