Bărbatul perfect

Bărbatul perfect

Privi ecranul telefonului.
Mihai o suna din nou. Puse telefonul pe scaunul șoferului cu fața în jos. Nu voia să-i răspundă. Ieși din mașină, își aprinse o țigară și privi apa râului curgând liniștită. Era locul ei preferat, locul unde se retrăgea ori de câte ori avea nevoie să-și alunge fricile. Bunicul ei îi arătase locul ăsta. Veneau aici la pescuit. Atunci se putea. Acum nu se mai poate pescui deși, ascunși în tufele de pe malul râului,  câțiva cutezători aruncau undițele în apă. Zâmbi. Ei nu-i plăcuse niciodată să pescuiască, dar bunicul ei venea aici aproape zilnic, ca să scape de cicălelile bunicii si ei îi plăcea să vină cu el, nu avea nicio restricție și, mai ales, bunicul avea o grămadă de povești pe care ea le asculta cu ochii mari, sorbind fiecare cuvânt. Plus
că, după ce prindea vreo doi-trei pești, îi pràjea la proțap și mâncau amândoi.
Și nu exista ceva mai delicios. Zâmbi amintirii.
- Nu aveam nico frică pe atunci. Nu știam nimic din toate câte le știu acum. 
Telefonul sună din nou.
Privi din nou ecranul. De data asta era Ana. 
- Nu cred! zise cu năduf.
Ți-ai pus problema că nu vreau să vorbesc cu tine?
Dacă ai ceva de vorbit, ai cu Mihai, nu cu mine. Pentru mine ai murit, javră ce ești,
bombăni Mela și își mai aprinse o țigară.
Telefonul sună din nou și de data asta era Mihai.
- Voi chiar nu obosiți? zise înciudată.
Apăsă nervos pe ecranul telefonului și strigă fără să mai aștepte ca el să spună ceva.
- De ce nu mă lași în pace? De ce?! Ce mai vrei de la mine? M-ai rănit destul. 
- Mela, te rog, spune-mi unde ești. 
- Undeva unde nu ești tu, strigă.

Când Mihai a invitat-o prima oara în oraș, primul impuls a fost să refuze.
Mihai era unul din acei bărbați după care alergau femeile. 
Nu am să fiu încă un nume pe lista ta, își zice în gând. Apoi tare:
- Nu știu dacă pot. Am un program foarte încărcat.
- Bine, atunci mâine, sau în orice altă zi în care poți. 
Îl privi și se gândi că cel mai bine ar fi să îi spună direct ce are de spus. Nu era frumoasă, știa, nici la față nici la corp. Era banală, sau cel puțin ea așa se considera. Și nici nu credea
pe nimeni care i-ar spune altceva. Cum ar putea să o iubească bărbatul ăsta frumos taman pe ea?
- Uite Mihai, eu nu cred că vrei să ieși cu mine în oraș, sau unde vrei tu să mă duci, nu sunt una dintre femeile cu care ai vrea să fii văzut. 
Mihai începu să râdă.
- De unde știi tu cu cine vreau eu să fiu văzut?
- Mă rog, ca să nu o mai lungim, știu că nu sunt frumoasă și mai știu că tu ești râvnit de toate femeile din orașul ăsta. Deci...
- Deci, rămâne așa. Vin să te iau la ora optsprezece. 
Și plecă. 
Își alesese cea mai urâtă rochie pe care o avea, niște sandale vechi și ieșite de mult din modă, o poșetă care nu se potrivea cu nimic, și asteptă.
La ora optespezece Mihai sună la interfon.
- Cobor, zise.
Îl privea direct în ochi, curioasă ce efect va avea apariția ei, dar Mihai părea că nu observă cât de caraghios arăta și îi întinse un buchet de flori. 
- Sper să nu se ofilească până ne întoarcem, zise.
Au mers la o terasă, au râs și au vorbit banalități. La ora opt ea a spus că vrea să plece acasă. În fața ușii, Mihai a sărutat-o pe obraz și i-a spus
- Orașul ăsta este plin de femei care se cred frumoase, Mela. Dacă voiam să ies cu ele, ieșeam cu ele. Eu mi-am dorit seara asta cu tine. Îmi doresc multe seri cu tine, Mela. 
Pentru că tu ești specială. 
După un an s-au căsătorit.

Ana s-a mutat în apartamentul de lângă ei la câteva luni după ce s-au căsătorit. S-au împrietenit foarte repede. Ana era total diferită de Meal. Cochetă, mereu fardată și coafată, elegantă chiar și când se îmbrăca sport.  Melei îi era milă de ea, era nefericită.
Sau cel puțin asta spunea de fiecare dată când se întâlneau doar ele două.
- Ce fericită ești tu, Mela.  Ai lângă tine un bărbat pe care orice femeie și l-ar dori. Bărbatul perfect. 
Mela nu avea nici cel mai mic motiv să nu fie fericită, deși după trei ani de când erau  căsătoriți ea nu rămăsese încă însărcinată.
Mihai râdea. 
- Eu nu mă grăbesc, Mela. După ce va veni copilul, ai să-l iubești mai mult decât pe mine. Nu pot risca. 
- Ești un monstru, spunea și râdeau amândoi.
Mihai își propusese să mai aștepte un an și apoi să caute cea mai bună soluție pentru ei. Nu ar fi vrut ca Mela să sufere.

După ce Mihai a cumpărat casa, Ana venea la ei zilnic. Și nu uita să-i spună Melei:
- Cât de fericită ești tu, Mela. Viața ta este ca o poveste. Păcat că nu poți avea copii.
- Nu știu dacă nu pot, Ana.
Poate nu a sosit momentul potrivit.

În după amiaza aceea, Ana întră pe ușă radioasă și Melei i se păru chiar că privirea ei era trufașă.
Erau zile când o deranjau lamentările Anei. Erau zile în care prezența Anei îi dădea fiori. Cum era cea de azi.
Ana se așeză în fotoliu și o privea ciudat.
- Cred că am nevoie de un pahar de vin, zise Mela.
Merse în bucătărie și veni cu două pahare și o sticlă de vin roșu, de care știa că bea și Ana de fiecare dată.
- A, nu, eu nu pot să beau, zise Ana alintându-se, dar te rog, bea tu. Ar fi chiar indicat să bei un pahar de vin. Am o veste foarte mare. Sunt însărcinată.
- Felicitări, zise Mela. Chiar mă bucur pentru tine. 
- Nu mă întrebi cine este tatăl?
Mela o privi întrebător.
- Mihai. Mihai al tău, zise
Ana cu un zâmbet plin de răutate pe față. 
- Poftim!? strigă Mela.
- Da. Mă gândeam că el nu a avut curajul să-ți spună, așa că îți dau eu vestea, ca
să nu o mai lungim. Eu și Mihai vom avea un copil.
Mela goli paharul de vin dintr-o înghițitură, se ridica in picioare, întinse mâna dreaptă cu degetul arătător îndreptat spre ușa și spuse, străduindu-se să nu îi tremure vocea:
- Ieși, naibii, afară din casa mea!
- Mela, ai grijă ce spui, peste puțin timp asta s-ar putea să fie casa mea, zise Ana și ieși unduindu-și șoldurile.

- Ana va avea un copil cu tine?!
Mihai înlemni. Lui nu-i spusese. Își reveni repede.
- Lasă-mă să îți explic. 
- Ce este de explicat, Mihai?
Știu cum se face un copil.
- Știu că ești supărată acum, înțeleg, dar...
 - Supărată?!  Umilită, vrei să spui. Cu Ana, Mihai?
- Crede-mă, s-a întâmplat o singură dată. Băusem. Eram beat. Dumnezeule! 
A fost o greșeală, Mela.
- Ana va avea un copil cu tine, asta este un fapt, Mihai, restul sunt cuvinte. 
- Pentru numele lui Dumnezeu, Mela, chiar crezi că te-aș înșela cu o femeie ca Ana?
- Se pare că da; veți avea un copil. 
 
Mihai fierbea de nervi. Puse mâna pe telefon și o sună pe Ana. 
- Ana, dacă este al meu, îl recunosc, te ajut, dar să nu îți mai aud numele. Trebuia să imi spui mie întâi și să mă lași pe mine să gestionez situația asta, dar nu, tu ai vrut să o lovești pe Mela. Cât de crudă poți fii?!
A fost prietena ta atâția ani, ai fost binevenită în casa ei la orice oră. Cum ai putut să fii în halul asta de haină?
O iubesc cum tu nu poți înțelege. Nu-ți fă vise!
- Mihai, irosești cuvinte de pomană. Îți reamintesc că am petrecut după-amiaza aceea amândoi și că nu păreai deloc deranjat că nu sunt Mela. 
- Știi care va fi durerea ta, Ana? Că nu ai să mă poți despărți de Mela. Am să fac orice, am să mă pun preș la picioarele ei, am să mă biciuiesc în piața publică, am să merg în genunci până mă lasă ea să mă ridic, dar nu am să o pierd. Mela este unică. În schimb, de femei ca tine, este plină lumea. Dar tu nu ai cum să înțelegi asta.

Își aminti de ziua aceea.
Mela era plecată cu colegii la o cabană la munte, un fel de team building pe care, de fapt, ei și-l organizau în fiecare an. Ajunsese acasă și deschise o sticlă de vin, hotărât să bea un pahar, poate două, de vin, să stea tolănit pe canapea, să se uite la televizor până adoarme și să nu facă nimic altceva.  O zi ca baietii, râse. Ana a apărut la ușă.
- Mela este la team building, nu știai?
- A! zise afectat. Cred că am uitat.
- Mda. Tocmai am deschis o sticlă de vin. Vrei și tu?
Și au băut două sticle. Sau doar el a băut? Nu mai ținea minte. Se lovi peste frunte, 
- Mare bou ai fost, Mihai.

Se uită la telefon, dar Mela nu dăduse niciun semn.
O sunase încontinuu de dimineață, dar nu răspunse. Plecase cu noaptea în cap, nu știa când, nu știa unde, nu știa dacă se mai întoarce. Nu-și dădea seama dacă își luase haine
cu ea. Simțea că se învârte casa cu el. 
Auzi telefonul. Îl ridică, dar era Ana.
- De ce mai suni?  Vrei să savurezi momentul?
- Mihai, Mela e supărată rău pe mine, nu-mi răspunde la telefon. 
- Nu zău?! Și ce ai vrea? Să îi spun să-ți răspundă?
- Îmi pare rău că i-am spus, spuse ea miorlăindu-se.
- Nu-ți pare rău, Ana. Jubilezi.Te cunosc prea bine. Ți-am spus și repet, nu mă despart de Mela nici dacă este copilul meu.
Pentru că am să cer un test de paternitate, Ana și apoi mai vorbim. Nu pot să port acum discuția asta cu tine. 
Ai plănuit toată nebunia asta, Ana, descurcă-te acum! Nu mă mai suna!
Închise, trântind nervos telefonul pe masă. Și în momentul acela își dădu seama unde este Mela.
Se lovi cu palma peste frunte:
- Tâmpit! Tâmpitule care ești tâmpit!
Urcă în mașină și porni în trombă.

Stătea rezemată de mașină și fuma privind în zare. Se apropie încet de ea. Nici nu întoarse capul.
- Ai venit...
- Cum credeai că nu vin? Te-aș fi căutat până te-aș fi găsit și dacă dura toată viața. Nu pot să trăiesc fără tine, Mela. Poate până la urmă ai să mă crezi. Și ai să mă ierți. Am greșit, știu, nu am cum să mai repar ce am făcut, dar, te rog, lasă-mă să îți dovedesc cât de mult însemni pentru mine. 
Își întoarse privirea spre el. Nu i-o văzuse niciodată atât de tristă.  
- Din prima zi am fost pregătită să te pierd, Mihai.
Nimeni și nimic nu mă putea convinge că ai să rămâi lângă mine mereu.
Eu eram doar o etapă.
Femei frumoase se nasc în fiecare zi. 
Mihai vru să spună ceva, dar Mela îl opri.
- Te rog, lasă-mă să spun tot ce am de spus. Dacă te iert eu pe tine, va trebui să mă ierți și tu pe mine.
Îl privi direct în ochi.
Privirea lui Mihai se întunecă, maxilarele i se încleștară, dar tăcu.
Mela continuă calmă.
- Eram convinsă că într-o bună zi ai să pleci. Am trăit cu frica asta în fiecare zi. Nici acum nu cred altfel. 
Nu am vrut să te țin legat de mine printr-un copil. 
De aceea nu avem copii, Mihai. A fost alegerea mea.
Eu nu am vrut.
Mihai începu să râdă. 
- Vorbești serios?! 
- Da.
- Of, prostuța mea!
O luă în brațe.
- Mela, nu pot să-ți promit că nu vom mai avea perioade dificile în viață, pot doar să-ți promit că eu am să fiu lângă mereu.
Și dacă tu nu vrei, nu vom avea copii. Sau, poate, adoptăm copilul Anei.
Este gata făcut. Ce zici?!
- Ești un monstru, zise și începură să râdă amândoi.