Daca e marti , cantecele lui Ilarie despre ingeri, amante și streang

Daca e marti , cantecele lui Ilarie despre ingeri, amante și streang

Primul cântec al lui Ilarie despre baticurile amantelor

Noi, noi Ilarie am scris acest cântec, un cântec despre tine
Noi , Ilarie, am compus cântecul despre mâini, acest cântec scris cu mâinile de ceară ale Amantelor Noastre, Una câte una, în acest loc îngropate, aici, lângă nucul cel mare și părăsit. Picioarele lor de plastilină , picioarele lor de plastilină și ochii de vată,
NOI, noi Ilarie am compus acest cântec, compulsive notele cad peste cerul ca un parbriz, peste baticurile bătrânelor noastre amante
Acest cântec, noi l-am compus și pentru florile ce ne mărginesc nopțile 
Cântec al uitării de sine și de tine, La ușă ne-am oprit și am privit, la ușă am privit, uite așa, ca niște zei fără ochii lor, Până când? Până când pe leagănul din curtea balamucului, pe leagăn nu mai cântă nimeni al nostru cântecel:

Iubitele  mele pe apă s-au dus… sunt pământ și iarbă

 
Când ne-am așezat pe leagăn, noi, Ilarie, să știi că mirosul tău ne-a venit precum o mănușă, ca o mănușă ne-a venit , sticla aceia, da, sticla aceia de vin vechi părea și părăsită era
Haide să mai cântăm încă o dată: 
Ochii de vată vor arde, ceara se va topii, moartea ne va lovi
Noi, Ilarie, am compus acest cântec despre tine

Poemul  lui Ilarie despre niște îngeri ceva mai mici

Noi, poetul Ilarie, ne-am spus Nouă să îți scriem
Literă nouă pe aripi de fluturi morți
Noi, poetul Ilarie, nu ne mărginim să scriem cu litere de sare
Ne-am văzut cu soarele și ne-am gândit la tine, la tine ne-am gândit , mereu ca la o pală de vânt ce străbate pădurea de bambus, la tine ne-am gândit
Noi, poetul Ilarie, te întrebăm
De ce ai oprit gândul să zboare, doar puteam a umbla prin lumina zorilor
Așa puteam, Frunze moarte, așa puteam a umbla prin noapte
Noi, poetul Ilarie am putea ridica piatra  să o aruncăm
Dar nu avem mâini, da, nu avem mâini, 
Noi, poetul Ilarie am privi spre tine, dar nu avem ochi
Noi, poetul Ilarie am vorbi despre tine, am vorbi cu tine, dar nu avem gură
Nu avem mâini, nu avem ochi, nu avem gură, noi, poetul Ilarie ți-am închina gândurile
Dar nu mai avem cui, noi, poetul Ilarie am rămăs fără de tine

Cîntecul din gară a lui Ilarie sau despre cum se face atârnarea de grindă

Noi, Ilarie am luat acest geamantan, ca pe o boală l-am luat
Cu el am venit, cu ea am venit, iar în apropierea lui Dumnezeu s-a făcut cald
Cu trenul acela, cu trenul acela din spate îndoit, cu El am plecat , am ridicat geamantanul, precum o geamandură l-am ridicat, sus, tot mai sus l-am ridicat, dar el pe obraz ne-a căzut, ca o neașteptată moarte, O aripă-a-ndurării de ce nu ai venit? 
În jurul vinului fiert, în jurul vinului fiert, noi, Ilarie, am văzut cum acarii geamantane aduc, unul câte unul, geamantane cară
De la călătorii căzuți între șine 
La casa de bilete se aude liniștea, liniștea se aude, una câte una
Au murit bagajele bătrâne, iar amantele noastre zbârcite și rele isonul le țin, le țin isonul 
Atunci, atunci i-am spus lui Dumnezeu: Am fi ridicat, Doamne, acele pietre să le aruncăm
Am fi ridicat, dar cu mâinile acestea de lut, cu mâinile acestea de lut nu avem a fi decît ceea ce suntem
Cu primul tren, cu primul tren, noi Ilarie, nu am plecat
La casa de bilete vocile cădeau pe mozaicul spart al sălii de așteptare
Ca niște trâmbițe ale Ierihonului vesteau, vesteau plecările bătrînelor noastre amante
Atunci, în apropierea lui Dumnezeu s-a făcut frig
Noi, Ilarie, lăsăm acest al doilea geamantan femeii de serviciu, focoasa noastră țigancă, 
Al doilea geamantan îl lăsăm cu toate ce este în El, pentru că ne-a plăcut toate cele ale Ei
Noi, Ilarie, credem că ne putem așeza în mormântul din spatele gării
Asta pentru că, acarii și femeile de serviciu vorbesc mai des cu Dumnezeu, știut e acest fapt, mai des și mai bine, credem , noi, Ilarie
Dar numai atunci când nu se supără Dumnezo
Doar dus am luat acest bilet noi Ilarie, doar dus că ne-a zis Nouă, ne-a zis Nouă femeia de serviciu : Se închide Gara, cu lacăt se închide Gara
Iar geamantanele neridicate, neridicate ca niște singurătăți
Vor atîrna, așa vor atârna, iar Noi, Ilarie, le vom strînge unul câte unul 
Și la un loc cu verdeață le vom duce unde vor atârna
Noi, Ilarie, știm acest lucru: cum se face atârnarea? Abia după ce căruțașul a plecat să ducă bătrânele amante
Să caute apa în cîmpia din spatele Gării, căci în apropierea lui Dumnezo s-a făcut furtună
Furtună s-a făcut, apă, apă peste tot, noi Ilarie am văzut și am cunoscut sirena, sirena am cunoscut
Am ridicat și cel de-al doilea geamantan, ceva mai sus ca pe primul l-am ridicat , dar ne-a căzut
Ne-a căzut pe celălalt obraz
Și s-a făcut  Noapte 

---