Alți psalmi de noapte: Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut..

Dacă a Marți, iată-mă, din nou, în fața cititorilor mei cu alți psalmi de noapte, nu, nu sunt ultimii, doar că, lucrul la cartea biografică despre Viorel Paraschivoiu îmi ia destul de mult din timpul dedicat scrierilor mele, dar opera lui Paraschivoiu merită orice fel de efort. De altfel, în luna decembrie, volumul va fi prezentat în cadrul tradiționalului eveniment organizat de părintele-director al Bibliotecii Județene, Ioan Pintea: Cărțile, Pâinea și Vinul”  în pragul sărbătorilor de iarnă. 

Până atunci, mai vin cu niște psalmi de noapte, cartea fiind aproape gata.

Psalmul 6:1-2 – „Doamne, nu mă mustra în mânia Ta şi nu mă pedepsi în iuţimea Ta. Miluieşte-mă, Doamne, că sunt neputincios…”

Mă cerţi
Aspru, Doamne.
Mă laşi, bătrân şi obosit cum te ştiu,
Să maltratez cadavrele toamnei.
M-ai cam lăsat singur să mă nasc,
Ca o galbenă vedenie.
O hârcă muribundă locuieşte în inima mea,
Pustiindu-mi dorul de tine,
Aruncând tăcere asupra cuvântului,
Oloagă despărţire de Femeia ce-n pântece m-a purtat.

Priveşte,
Striveşte zările înguste şi bolnave,
Mirosind a schelete de iarbă
Ce-l biciuiesc pe robul Tău,
Îl străpung cu pumnale de ploaie,
Cu stele înveşmântate în negre sutane.

Cămaşa, cămaşa Ta am zărit-o
Pe un teanc de scrum
Ivit din lacrimile de beduini;
Cerşeau Apa Profetului.

Lasă-mă să-ţi spăl ochii,
Să fur cămaşa,
Să te îmbrac în ea la început de ziuă.
Nu mă tot certa zilnic
Cu bucăţi sparte, mototolite din zidul Ierihonului.
Lasă-mă să caut o lumânare
Pe care să o aşez la căpătâiul PrimuluiVenit
În cortul meu aşezat în mijlocul Medinei…

II.

 Psalmul 102:3, 9 – „Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut… Că cenuşă am mâncat în loc de pâine şi băutura mea cu plângere am amestecat-o.”

Departe de hiene,
Nopţi stau şi privesc la tine.
Mărturisesc despre acest Noiembrie
Că are dinţii aspri,
Zgomotul ceţii îmi provocă răni.
Calc pe urma cuielor,
Înghit cu nesaţ mâzga Ta, Doamne.

Nişte corbi ce au ochi albaştri
Fac dragoste cu trunchiurile îngheţate ale copacilor.
Ape tulburi, lutoase, macină smerenia Tatălui,
Ploaia de frunze a ucis orbii pământului.

Fariseii îl îmbie pe Iisus
Cu trandafiri negri, furaţi din Grădinile lui Caiafa.
Noiembrie, asemeni unui tâlhar,
S-a dus lângă Domnul şi Domn s-a făcut.

III.

Psalmul 63:1 – „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă; însetat-a de Tine sufletul meu, trupul meu de câte ori, într-un pământ pustiu, neumblat şi fără apă.”

Bătrân însingurat, culegi boabe de cenuşă
Ca o zăpadă Moartă.
Pe şine de cale ferată mă apropiu de Tatăl.
Rătăcind prin beţii negre te caut, Doamne;
Te caut, mi-e dor de ochii Tăi, ciudat de albaştri.

Alerg.
Octombrie, ore obosite,
Mirosul zeilor adormiţi,
Vederea singurătăţii,
Banală revedere.
Oamenii de piatră culeg dimensiuni prăfuite,
Spaţii amiabile unde Venerabili Domni
Discută despre tine, Doamne!

IV.

Psalmul 130:1-2 – „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu; fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele.”

Început de lună – schimbul 3 – secția de acizi


Despre Tine, femeie, scris-am nenumărate rânduri,
Asemeni unor gâze necontrolate de Domnul.
Te cerţi cu El,
De parcă Raiul între coapsele TALE s-ar găsi.

Întinsă pe canapea, bei cafele cu Iuda,
Iuda, cel păcălit de Diavol.
Chipu-ţi alunecă peste respiraţia mizeriei din sufragerie,
Năclăită îţi este ideea despre Eternitate.

Vorbesc indivizi, pe numele lor;
Niscaiva Pilaţi mi-au zugrăvit cortul…
Cu Ce…
Cu întuneric,
Cu lumina neagră a unor ape şi mai întunecate...