Persuasiune

Își turnă un pahar de vin și ieși pe balcon. Se așeză pe fotoliu, își rezemă picioarele de fotoliul opus și privi zâmbind culorile în care apusul soarelui îmbrăca frunzele copacilor. Era o seară liniștită de vară.

Porni telefonul să citească ultimele știri și îi căzură ochii pe fotografia unui bărbat. Zâmbi privindu-l și citi nerăbdătoare știrea
„ Omul de afaceri bihorean, Vladimir Boia, implicat în accidentul de pe Piatra Craiului, a fost transportat de urgență la spital” Înmărmuri.

- Nu se poate spuse, apoi citi toate detaliile. Rămase privind în gol câteva minute încercând să înțeleagă ce citea.

Era într-o seară tristă de toamnă. Nu avea chef de nimic. Porni telefonul și văzu în Messenger un mesaj de la un bărbat pe care nu îl cunoștea. Deschise mesajul, după ce ezită o vreme; nu-i plăceau genul ăsta de abordări. Citi totuși. „Te rog să nu te superi că îndrăznesc să-ți scriu, îți urmăresc postările și mi-aș dori foarte mult să accepți să fim prieteni". Intră pe profilul lui: arhitect, București, singur.

Îi trimise ea o cerere de prietenie și el o acceptă aproape instantaneu. Și-au trimis mesaje până târziu în noapte. Nimicuri, banalități, generalități. Adormi zâmbind. Uitase de tristețea care o stăpânea de câteva zile.

În urmă cu trei luni se despărțise de iubitul ei după o relație de peste șapte ani. Părea să nu-i mai lege nimic, pasiunea dispăruse, totul între ei devenise rutină și ea se simțea nedorită. I-a spus într-o zi:

- Tu nu mă mai găsești atrăgătoare?
- Nu despre asta este vorba. Poate suntem prea obosiți. Poate ne-am prea obișnuit unul cu altul. Nu știu. Tu știi?!

S-au despărțit simplu, fără scandal și fără lacrimi. Nu a suferit. Pentru prima oară după multă vreme se simțea liberă. 

Apoi, după două luni, a aflat că s-a căsătorit. 

- Am adus o sticlă de vin. Am să-ți dau o veste care sigur te va supăra, i-a spus Gianina într-o seară. Aurel s-a căsătorit.

Aveau același cerc de prieteni, dar singura care o mai căuta era Geanina. Inițial s-a supărat, prietenii adevărați nu te lasă la greu. Așa credea ea. 
Acum însă îi era limpede de ce-au făcut-o.

Atunci a suferit. A plâns câteva zile, nici ea nu știa de ce anume. Nopțile avea coșmaruri care o storceau și de ultima firimitură de vlagă.

- Mă simt trădată, Giani.
- Un mare măgar. Putea să-ți spună, nu să te lase să afli așa. Bine că ai avut minte să pleci, altfel te-ai fi trezit că se însura de lângă tine. Nu merită nici un scuipat. Ce om mizerabil!

O durea fiecare bucățică din suflet. 

- Cum să faci așa ceva? Cum?! Nu se poate! Cum am putut fi atât de fraieră?! 

În noaptea aceea cu mesajele a dormit fără coșmaruri pentru prima oară. A doua zi dimineață când s-a trezit avea deja două mesaje de la el. Le deschise zâmbind:  „ Bună dimineața, frumoaso ”! și o imagine cu un buchet mare de trandafiri roșii. El și-a păstrat obiceiul ăsta în fiecare dimineață care a urmat și ea se trezea zâmbind în fiecare dimineață. De obicei seara își trimiteau mesaje, el era foarte ocupat, nu putea vorbi peste zi, îi trimitea uneori câte o imagine cu flori, sau câte o glumiță, dar altfel doar seara îi scria.
După câteva seri el i-a scris:

„Aș vrea tare mult să-ți aud vocea. Pot să te sun”? Au vorbit atunci vreo oră. Tot nimicuri. O făcea să râdă, o alinta, îi spunea iepuraș, îngeraș, puișor, fluturaș. Era deja îndrăgostită de el până peste urechi.

Era primăvară când a sunat-o într-o dimineață. 

- Ce surpriză! gânguri ea.
- Ajung la prânz la tine în oraș. Ai vrea să ne întâlnim? Poate să luam masa împreună?!
- Da, sigur că da, i-a răspuns.

Fremăta de nerăbdare. 
S-au întâlnit în fața restaurantului. O aștepta cu un buchet de trandafiri roșii în brațe. Când l-a văzut, i-a stat inima în loc. Era mai frumos decât în fotografii.  Și înalt. Ea avea un metru optzeci de centimetri și avusese emoții. Dar acum știa că este omul pe care îl va iubi toată viața. 

Spre seară i-a spus cumva jenat. 
- Trebuie să plec. Mâine dimineață la prima oră trebuie să fiu în București. 

A condus-o acasă într-un Mercedes negru, nou-nouț, cu numere de București. La despărțire i-a sărutat mâna, apoi a sărutat-o și ea s-a topit în brațele lui.

- Dumnezeule, Giani. Ce bărbat! Doamne, sunt atât de îndrăgostită. Nu pot să cred că a dat norocul ăsta peste mine!
- Si cum ai să faci, te muți la București?
- Încă este mult prea devreme să imi fac planuri. Dar dacă mi-o cere, da. 

Se întâlneau în weekend câteodată, sau venea el pe nepusă masă. Vorbeau zilnic la telefon, cu orele, seara, doar seara când o suna el. Știa că este ocupat, nu avea pretenții, era băgat în o grămadă de proiecte pe care voia să le ducă la bun sfârșit. Avea răbdare, se bucura în fiecare dimineață când primea mesajele lui cu buchetul de trandafiri. Acum erau mai lungi.
 „ Bună dimineața, suflețel! Să ai o zi minunată. Te iubesc!” Și multe inimioare.

Și ziua ei era minunată. Nu o deranja că se vedeau rar, nu o deranja că nu-l putea suna peste zi, nu o deranja nimic. Era fericită și asta era tot ce conta.

- Nimeni, Giani, nimeni nu m-a iubit cum mă iubește el. Și când mă sărută, simt că mă topesc. Sunt sigură, Giani, sunt foarte sigură că vom fi fericiți până la adânci bătrâneți. Îmi și imaginez viața noastră,  Giani. Nu mi-o imaginez, sunt convinsă că așa va fi.

Întră pe profilul lui Vladimir Boia: antreprenor, Oradea, căsătorit, doi copii. Văzu poze cu soția, o femeie frumoasă, în vacanțe, la petreceri, la festivități, cu soția și copiii în vacante,  poze cu copiii, părinte mândru, poze cu prietenii și cu cățelul. Închise și intră pe profilul lui, Val Bucur, o imagine, un fals de care s-a îndrăgostit. Atunci văzu că are prieteni puțini, că nu avea altceva pe pagina lui decât câteva poze, toate cu el, același el, Vladimir Boia, dar cu alt nume.
Privi fotografia și zâmbi amar.

- Cum să faci așa ceva? Cum?! Nu se poate! Cum am putut fi atât de fraieră?!

Îl mai privi o dată, oftă și îl blocă.

Își mai turnă un pahar de vin și își aținti privirea, golită de orice gând, în asfințit.