Cântul al X-lea, cântul pământului mort și al Bisericii de lut și ierburi arse
Să mai cântăm, noi Ilarie, așa am zis: să mai cântăm: trec rînduri, rânduri, muncitorii, așa am zis privind pământul Băăăăăăăăăăăă, pămîntule, ca un mort ești, să ne îmbrăcăm ca la mort, cu lut, cu lut și frunze să ne îmbrăcăm, am zis noi Ilarie, să ne ascundem între rădăcini, cu furnicile să ne înțelegem, cu ele, daaaaaaaaaa, cu ele și cu bursucul cântător În Iordan, ne botezăm, noi , Ilarie, roagă-te Părinteeee, roagă-te ne strigă apa dintre dealuri Cântecul nostru a prăbușit norii, așa te-am căutat, noi Ilarie, pe tine, ochii tăi, ascultând soarele, mângîindu-ți trupul prin păduri, pădurea asta În pădurea asta, noi, Ilarie, Biserică ne-am făcut, iar chipul tău , noi, Ilarie l-am așezat cu sfinții și 2 îngeri fără aripioare, așa l-am așezat, poate l-am desenat cu cărbune: uite aici ochiul 1, gura, pe urmă linia căutării Serifimilor Tot țipă femeie din clopotniță: băăăăăăăă, pictorilor, mergeți și revopsiți cerul, iar verdele însingurat al ochilor tăi, noi, Ilarie am compus acest cântec, al nopților și zilelor fără de tine Tot noi Ilarie, tot noi, am ridicat toiagul de migdal și am făcut apă, vin și crampăl, 3 sanvichiuri cu brânză și măsline: beți și mâncați, cântați, dansați la marginea deșertului Hava Nagila- הָבָה נָגִילָה, Să ne bucurăm, nu te mai atinge, nu te mai atinge de piciorul meu defect, așa cum sunt toate acele picioare de femei pe care poate le-am iubit Poate le-am iubit ... tramvaie stricate ce caută un depou, un depou, o stație, o haltă finală Să se așeze undeva, să aibă o familie, plozi, bărbat alcoolist și babarditor, numa să se așeze , la capătul pământului sau la capătul patului Numa să se așeze, să curgă rectiliniu și uniform sau, să-și măsoare țâțele, să le cîntărească, așa, așteptând la colț de pat răcoarea dimineții Noi, hă, hă, noi Ilarie, zugrav al lui Dumnzo bunuțul, le spunem să se oprească pentru că, na, auzi și tu, Îngerule, osile scârțâie, mobilierul e vechi și halit de carii și... încă nu a venit Încă nu a venit seara și, toate femeile acelea, ne strigă, ne strigă pe noi Ilarie de pe partea albastră, partea albastră a unui țol pe care îl țese Dumnezo bunuțul ... Dust in the wind, All they are is dust in the wind Same old song, Just a drop of water, In an endless sea All we do, Crumbles to the ground though we refuse to see... Veniți de luați praf, veniți de luați apă, pământ, îngropați fluturii Veniți de luați bilete, dar noi, NOI, Ilarie știm că nu este așa, pentri că femeile, păsări mari și moarte de frica vieții vor naște pui vii, vorba lui Cristoiu, iar noi, noi, Ilarie știm bine, știm de la Dumnezo bunuțul că toate se vor defecta într-o zi, dinții le vor cădea, în ligheanul de tablă din budă le vor cădea Ping-pong, ping-pong așa se aud dinții căzând în ligheanul plin de spălătura de pe fofoloanca aia mișto: children of the sun, dying one by one Am mai putea spune, noi Ilarie, că ziua a venit strâmb, auzi, măi, femeie, îi zic uneia cu fofoloancă nu foarte mișto, și ce-i cu asta, țipăăăăăăăăăă, țipăăăăăăăăăă, e NF îmi zic, dar ea țipăăăăăăăăăăăă mai departe: puți a cămilă Put, puți urlă din spatele gingiilor roase de șoricei, dragii de ei, puți a cămilă și a sorg Noi, noi Ilarie să tăcem? Să tăcem, zicem noi, noi Ilarie, dar dacă? Dar dacă, Dumnezo bunuțul va asurzi de atâta liniște, atunci, da, noi Ilarie vom aduna zgomotul de pe străzi Îl vom aduna și trimite, zgomotul la post restant sau prin morse. Ta tattaaaa, titttititii Va asurzi, va asurzi de atâta liniște iar vorbele i se vor poticni în șinele de tramvai, în tăcerile oarbe ale femeilor pe care tinere le-am iubit, în depou le-am iubit ca pe niște semne Niște semne de apă ce pătează cerul... ACUM Acum femeile se plâng, se tot plâng că le-a ajuns troleul din urmă alergând, pe șinele de fier alergând ca niște țoape la ceasul 2 DOI al dimineții, iar NOI, noi Ilarie ne-am îmbrăcat, gol eram noi, noi Ilarie, cu păcatele lor ne-am îmbrăcat, le-am despuiat de pe trupurile lor de plastilină Așa ne-am îmbrăcat, așa ne-am îmbrăcat cu aripi de păsări moarte iar vatmanul a strîmbat din nas când ne-a văzut, ne-a văzut cu atâte păcate de femei în spate Le-am luat pe spate ca niște saci plini de sare: bine ai făcut, opinează controlul de trafic, nu se vor mai auzi dinții cum cad în ligheane, nu, nu se vor mai auzi Auziți, femeilor, să vă spășiți, le zice noi Ilarie: vom căra toate aceste păcate, dar nu vom putea zbura cu ele, nici umbla, nici cânta, nici recita mistrețul, de exemplu... doar dacă Dumnezo bunuțul va fi șeful poștelor și va pune păcatele în plicuri și va trimite păcatele la post restant: adresantul necunoscut.
Descoperă mai multe la Nösnerland
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.