MASA DE MANEVRĂ..

Deschizi orice feed de social media si afli că adevărul nu trebuie căutat în alta parte. Îl vei găsi întotdeauna acolo unde ești, sau nu-l vei găsi de loc. E o povață pe care o citești în 5 secunde. În urmatoarele 5 secunde ai uitat-o. Scroll-ul te-a dus mai departe, prin politică, bârfe, sport sau la cumpărături.
Nu am crezut că voi mai ajunge la casa părintească. E din altă lume, când am trăit alta viață și încâ nu știam câte vieți mă așteaptă. De fapt nu aveam de unde să știu că ne așteaptă mai multe vieți până ne luăm liber.
Cu tata n-am mai vorbit de când aveam 14 ani. Atunci a venit beat acasă și a bătut-o pe mama. Nu m-am simțit în stare să intervin și de supărare am ales tăcerea. Nu m-am hotărât niciodată dacă cel pedepsit era el sau eram eu. Tăcerea a rămas, la fel ca semnul de întrebare.
Părinții mei nu mai sunt și întrebările au devenit amintiri. Iar adevărul e azi ceva ciudat: îl afli din dezvăluirile unor oameni de bine, care îți deschid ochii fără să-ți ceară nimic în schimb. Tot oamenii de bine te avertizează. De la ei afli cine ascunde adevărul, cine sunt cei care nu vor să știi ce se întâmpla de fapt. Noroc cu oamenii de bine. Cu toate acestea înca nu m-am lămurit la ce îmi folosește adevărul acela. 
Dar acum am alte griji: am venit sa pregatesc casa părintească pentru vânzare. Am sperat să termin într-o zi. Evident, nu se poate. Birocrația are viața ei. Spre deosebire de noi, ea e vesnică. Și nu poate fi învinsă. 
Am ramas să dorm în casa în care am crescut. Proastă alegere. Mai bine mergeam la un hotel, dar acum e prea târziu. E trecut de miezul nopții și nu reușesc să adorm. Am început sa cotrobăi prin fosta mea cameră, unde după plecarea mea tata își făcuse un fel de birou. Acolo i-am găsit jurnalul, un caiet studențesc vechi, în care mai rămăsesera câteva foi albe. Restul erau acoperite cu scrisul lui dezordonat și apăsat. Inițial am vrut sa-l arunc, dar m-am oprit, poate mă simțeam vinovat față de el? Așa am început să citesc.
Era un jurnal .. Politic. Culmea! Tata nu a vrut să audă niciodata de politică. Prin anii 80 l-au făcut membru de partid, la grămadă. Secretarul primise ordin să crească organizația, iar fabrica avea sute de angajați. Tata nu avea la activ sanctiuni, venea de la țară, bunicii n-au prea avut pământ, nu umbla la biserică și nu asculta Europa liberă, deci era candidatul ideal. 
N-a comentat niciodată, dar vedeam lehamitea pe fața lui când trebuia să meargă la ședință. ÎN 89 a aruncat și el carnetul in foc, ca atâția alții. L-am auzit spunând că nu mai vrea să audă de politică. 
Cu toate acetsea a venit vremea când a vrut să se inscrie în partid, în unul din cele noi. Asta am aflat din paginile caietului. Dupa ce plecasem de acasă, tata s-a apropiat, totuși, de politică. Mai întâi s-a înscris in PUNR. Bunicul a avut niste conflicte cu administrația ungurească după cedarea din 40. A rămas ranchiuna in familie. Iar PUNRul ne apăra de ungurii, care... Alegera tatei avea o explicație, cu toate că el nu a căutat așa ceva. 
A candidat odată pentru consiliul local, pe un post simbolic, la multe poziții distanță de cele eligibile. Tata a acceptat condiția lui de membru „simplu” până când partidul a dispărut. Mulți dintre colegi s-au mutat la PRM și tata a mers cu ei. 
La PRM nu i-a mai plăcut. Tonul se dadea de la București si tata era prea ardelean. Când am ajuns la aceste pagini am zâmbit. Mă încerca nostalgia. Îl înțelegeam altfel, dar asta nu mai conta.
Nici PRMul n-a reizstat. Valul s-a îndreptat spre PSD, dar tata nu l-a mai urmat. Judacătă de ardelean, scrisă cu pixul ieftin pe o foaie de caiet studențesc: „Dacă aș fi vrut sa mă înscriu în PSD, o faceam de la bun început”.
Din acel moment tata a încetat să scrie, în schimb decupa articole din ziare și le lipea în caiet. Găsise un nou hobby: paranormalul. Nubiru, Anunaki, reptilieni, etc. Asta până când gazetele pe care le citea nu s-au mai tipărit. Au fost publicate online, iar tata nu a acceptat niciodată internetul. Mama i-a cumpărat un  telefon inteligent, care mai mult îl înjura decât să-l folosească. 
Din caiet au cazut câteva articole decupate, pe care tata nu a mai apucat să le lipeasca in caiet. Am lăsat jurnalul pe masa de birou a tatei și m-am întors in dormitor, să-mi consult telefonul. Aveam 7 mesaje. Am început sa le deschid și m-a străfulgerat un gând. 
Dacă tata a fost masă de manevră, eu ce eram??
14 oct 2026