Mai povestește-mi despre noi, mai spune-mi că încă-ți mai sunt, că nu m-ai rătăcit prin gânduri, prin alte vieți cu alte chipuri. Mai spune-mi cum mă căutai în locuri unde nu eram, și-n seri de-nsingurări cum mă chemai; și nu-ți veneam. Și nu-nțelegi cum nu-nțeleg că îți lipsesc eu toată-ntreagă. Mai spune-mi și să iert. Și-apoi, când totul vei fi spus, îți spun și eu că nu îmi amintesc că te-am iubit, nici nu mai știu c-am suferit și-am plâns cu pumnii strânși. Și chiar de-aș ști, de mi-aș mai aminti, la ce-ar mai folosi? Eu te-am iubit, sau poate mi-am închipuit, într-altă viață, din care tu-ai plecat. Din eu de-atunci nu știu nimic să fiu, iar tu de-acum ești prea târziu.
Descoperă mai multe la Nösnerland
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.