Poezii de Radu Botiș

Lumânarea își scrie trecerea prin tăcere.
Cartea respiră cu plămânii veșniciei.
Palmele țin deschisă rana dintre cer și pământ.
Epitrahilul este o scară țesută din iertări.
Chipul poartă amurgul atâtor rugăciuni nerostite.
În ochi se adăpostește o fântână care nu seacă.
Steagul își leagănă rădăcinile în vântul memoriei.
Neamul îngenunchează într-o singură bătaie de inimă.
Fiecare filă întoarsă mută hotarul dintre timp și har.
Cuvintele încolțesc ca grâul în brazda tăcerii.
Umbra învață lumina să fie smerită.
Aerul miroase a clopot nevăzut.
Tăcerea își pune veșmânt de psalm.
Sufletul devine o candelă fără sfârșit.
Dumnezeu își ascunde pașii în alfabetul luminii.
Omul rămâne doar o fereastră deschisă spre infinit.
Dincolo de pagină începe adevărata Scriptură.