… când avem atâtea reviste literare (poate chiar mai multe decât nevoile noastre de lectură)? Un prieten mi-a răspuns: nu contează câte reviste sunt, contează care e cea mai bună, acolo se va opri cititorul. Dar cititorul de unde să știe care e cea mai bună? Poate nu a descoperit-o încă pe cea mai bună fiindcă nu știe de ea.
L-am consultat pe Alfons și iată ce mi-a răspuns:
1. Accesibilitate: Un blog literar poate fi accesat rapid și ușor de oricine, oriunde în lume. În schimb, publicarea unei reviste tipărite necesită timp și bani pentru a fi trimisă prin poștă.
2. Interactivitate: Un blog literar oferă cititorilor posibilitatea de a lăsa comentarii și de a interacționa cu autorul și cu alți cititori. Acest lucru nu este posibil cu o revistă tipărită.
3. Flexibilitate: Un blog literar poate fi actualizat în orice moment și poate conține orice conținut pe care autorul îl dorește. În schimb, publicarea unei reviste tipărite necesită un proces mai complicat și mai costisitor.
4. Costuri reduse: Un blog literar poate fi început și menținut cu costuri minime, în timp ce publicarea unei reviste tipărite poate fi destul de costisitoare.
5. Vizibilitate: Un blog literar poate fi promovat și distribuit rapid și ușor prin intermediul rețelelor sociale și al motorului de căutare, ceea ce nu este posibil cu o revistă tipărită.
Nösnerland 
Perfect de acord cu toate avantajele mediului virtual, indeobste cu varianta blogului ca fiind accesibil, interactiv, (relativ) ieftin, flexibil ca structura (design) si vizibil, cu posibilitati de diseminare mult peste cele ale oricarei forme de tiparire. Undeva ne intoarcem la intrebarea (devenita retorica deja) a rostului cartii tiparite. Eu imi doresc ca in viitor sa coexiste si sa se completeze ambele forme, considerind ca fiecare are locul si rolul ei. Sa nu uitam ca pe linga utilitarismul celor care folosesc tiparitura-virtualul ca sursa de informare, mai exista si abordarea boema, de relaxare, de refugiu in carte. Cind eram copii, unii dintre parintii unora dintre noi ne apostrofau sa mai lasam naibii cartea si sa iesim la aer curat. Nu pot sa nu zimbesc cind m-am trezit apostrofindu-l la rindul meu pe fiu-mio sa mai lase naibii ecranul si sa mai puna mina pe o carte… A incercat, bineinteles, cum probabil si noi am incercat sa ne argumentam in fata parintilor, sa ma convinga ca ceea ce face el pe ecran substituie rezultatele pe care i le-ar conferi cititul de pe pagina, deci aceeasi Marie cu alt sistem de operare.
Personal (desi ma consider in multe ale tehnicii un “early adopter”) recunosc ca viata noua (eu facind parte din viata opt… ) ma cam depaseste si nu am intuitia futurologiei sau curajul increderii legate la ochi ca sa rezonez cu posibilitatea unui viitor imediat imersat in virtual, meta-versul e o meta-fora tehnica ce ma incinta, dar ma lasa usor sceptic. Nu de rezultatele ei, ci de implementarea imediata.
Revenind la virtual versus tiparit, as inclina spre sugestia lui Sanyi, sa se foloseasca avantajele mediului virtual al comunicarii de zi cu zi (instant, feedback, dialog), dar sa se tipareasca un compendiu/almanah care sa sintetizeze, selecteze si promoveze, la anumite intervale de timp lucrarile care sa dea proiectului (fie de ex, dar nu exclus, Noesnerland) coerenta, distinctia si directia pe care o promoveaza acesta.
Mediul virtual, pentru mine cel putin, are o dimensiune fizica mai limitata decit o tiparitura (ecran 2d, cartea se 3d-izeaza prin rasfoire), dar o dimensiune temporala mai avantajoasa, virtualul aducind prezentul (recuperarea textelor din orice loc, din orice perioada) la clickul unui buton, cartea, in general, se “raftuieste” dupa utilizare si devine mai putin accesibila imediatului. Prezentul devine astfel invers proportional cu comoditatea.
Sigur ca ramine problema instantei de judecata, cine sa hotarasca valoarea lucrarilor? Si aici e problema in jurul careia ma invirt de o pagina. In orice intreprindere de genul asta, ar trebui sa existe citeva persoane competente, preferabil din varii spectre de competente care sa selecteze si promoveze calitatea, de asemenea si cu rol in initierea dialogului, un fel de “icebreakeri”. Ramin la parerea ca pentru a evita formalismul, saturatia si lehamitea de “rasfoit” pagini virtuale, daca nu bombardamentul de informatii la care suntem oricum supusi zilnic, lansarea unor dialoguri moderate de catre persoane competente si in strinsa colaborare cu autorul ne-ar putea ajuta si pe noi, cei care vrem sa pricepem si sa invatam sa ne gasim pasii in noianul de propuneri, fie ele virtuale sau nu. Iertare pentru dimensiunea bazaconiei, inca exersez concisul…
LikeLiked by 1 person
Pentru mine contează textul. Suportul nu e relevant.
LikeLike