Dacă e marți, e Cordoș…(13)

Eu, desenatorul sunt Profetul morților între cei vii

Zilele astea de Marți vin ca niște îngeri. Dezbrăcați și chilugi. Neverosimile în simplitatea lor. Mereu vin alte și alte zile, de marți, de miercuri, de joi. Zilele de vineri sunt ca niște babe ce au în ogradă cățele cu măsele de oțel. Dacă aș fi Dumnezeu, dacă și cu parcă, aș face și eu ceva. Poate un munte, Tabor, poate o vale, poate o toamnă sau o vară cu luciri de serafice asființituri. Dacă m-ar chema Yehave am fi mai mulți și ne-ar fi mai bine. Dintodeauna forță stă în grup, altfel, știți: Divide Et Impera. Dacă aș fi Dumnzeu, înger al Meu, m-aș împăca cu trecutul, cu el m-aș împăca, da, da, chiar așa: mi-aș lua toate acela zile și le-aș măcina, le-aș zdrobi sub teasc, să caut zilele mele bune, câte or fi fost ele. Pe ele, zilele și pe toate femeile ce le-am cunoscut. Children of the sun, dyng one by one, una câte una, să le vorbesc, așa chilug și dezbrăcat. Să le spun unora: știuuuu, știu că am greșit, că nu a fost bine ceea ce am făcut, mai spune și tu o vorbă bună, că, vai ce puține ai spus. Altora, femeile altora, țigările altora, ce să le spun: când ai plecat, furiș, ca o hoață, încă mai împleteam la funie, cu furie, cu neașteptată furie.  
Atunci durerea devine violetă. 
Durerea e de gen feminin: o durere, două dureri, mai multe dureri, ascuţite, rotunde, mici, mai mari, uriaşe. Durerea e solitară, nu îi pasă, e ca şi zborul fluturelui cap de mort. Te-am implorat , în genunchi te-am implorat, să nu pleci, dar, mai împins uşor, atunci, atunci ţi-am zis că dacă, vreodată, vei avea nevoie de mine, voi fi aproape, foarte aproape. Nimeni nu  poate iubi 1000 de ani. Poate 50, puţin probabil 100, dar nu 1000. 
DOAR EU: O mie de ani doar eu te pot iubi şi tot nu ar fi suficienţi, destui, doar că mia noastră de ani a fost doar mai multe zile, ceva mai multe nopţi şi, atât. 
Şi atunci, atunci Clara, eu pot doar să sper că nu te voi confunda cu Dana când voi striga, voi striga, din nou: Princepesaaaaa, la vita e bela.
Zeule, măi zeule, de ce plângi, mototolind căciula aceia în mâinile murdare şi îngheţate. Nu mai tot bea din apa sălcie şi rece şi rea. Nu ai unde să pleci, pentru că Hera te-a legat de glie, de nori, de şoapta ei, de trupul ei nu atât de frumos, pe cât de voluptos.
Sunt doar câteva din ele, din femeile acestei zile de marți, doar că, una singură, doar una singură are ziua ei: în fiecare zi
Să te oprești căutând pescărușul : 
căutând în buzunarele timpului căldura, căldura pietrelor încinse. Fugi pe undeva, undeva pe lângă potecă, poteca care urcă la Dumnzeu, Să te gândești apăsând pânza de paianjen, să fugi prin pădurea de pini de la marginea mării. Câți pași ne despart de noi, noi, cei care ascultam glasul culorilor din apă, nenăscutele culori ale apei
Eu, desenatorul, Profetul morților între cei vii, voi pleca spre o zi mai bună, mai caldă, voi pleca, zdrobit de lumina înecată a destinului
Îmi voi înmormânta trupul, singur o voi face-o
Voi tăia în bucăți toate gândurile nespuse despre Dumnezeu, voi necinsti trecutul, așa îl voi necinsti, sărutând, unul câte unul, cadavrele reci ale unor iubite
Voi spăla, vesel voi spăla, coridoarele pustii ale Purgatoriului
Picioarele fostelor soții le voi spăla, vesel, cu verde le voi picta, cu verde și roșu, fețele lor de ceară
Cu 3 dintre cei 5 lăutari, vom cânta Cântarea Cîntărilor , însoțiți vom fi de lăuta menestrelului orb
Așa voi bate la ușa Ta și ție mă voi închina…

PS: Marțea viitoare: Păsările negre ale Danei

---