Alexandru Cristian Miloș, inedite: E cazul să ne mai urcăm prin vișini

Sîntem Doamne, singuri, prea singuri sub cer

Sîntem Doamne, singuri, prea singuri sub cer

Râma de Pământ Orașul vechi, când era mic, mic, era o pășune. În mijloc, se adunau râmele de pământ să joace teatru. Aveau dramele lor, reale. Că le oprimă oile care bătătoresc intenționat pășunea ca să nu mai poată ieși…

Dintre toate Dintre toate, mai nimic Nu rămâne dacă staiSă gândeşti un pic, un picCu-a ta minte, dac-o ai. Ce rămâne dacă treceStol de păsări pe sub nori,Alungat de vremea rece,De vântoase şi ninsori. Ce rămâne dacă treceValul peste val de apăÎn oceanul care…

Puls Anul acesta am participat la Festivalul Internațional de Poezie de la București. Am fost invitat alături de alți colegi poeți să plantez, la Mărțișor, un cireș în grădina Arghezi. Zilele trecute am ajuns din nou în Grădina Poeziei să…

Alegerile pot fi evitate, dar consecințele nu ne vor evita.

Dacă e Marți, e reportajul lunii: COLIBIȚA, stațiunea pentru afecțiuni pulmonare din perioada interbelică: 1933-1940. În sanatoriul CARITATEA se tratau boli precum edemul pulmonar sau astmul dar și afecțiuni ale sistemului nervos Povestea și războiul declanșat în jurul tirolienei de…

Puls Gaudeamus 2025. Lansare: “Proximități și mărturisiri. Jurnal”. Au vorbit impecabil și cu mult drag despre carte: Nona Rapotan, Ioan Alexandru Tofan, George Ardeleanu, Vasile Gribincea. Recunoscător! Mulțumesc publicului care a fost prezent. Onorat că în public au fost: Ana…

De ce ajungem fără să vrem conspiraționiști? Puterea speciei sapiens stă în capacitatea de coordonare a unui număr mare de indivizi (Harari). Niciodată această putere nu s-a aflat la nivelul atins în prezent. ‘89 a fost posibil în România datorită…

Tromboniada lansată și la Voiron Romanul Tromboniada de Dorel Cosma a fost lansat și la Voiron (Franța). La lansare a participat autorul și Iulian Praja.

Poarta A intra pe poarta practicii Zen înseamnă pur și simplu să te întorci la mintea ta așa cum era ea în mod natural înainte ca gândirea să apară.Acest punct este substanța universală și adevărata ta natură.Uneori, oamenii îl numesc…