Singurătate

s-așterne în cale-mi pustie cărare,
iarna nesfârșită îmbucându-mi pașii,
nemaiștiută, până ieri, durere,
gândită-n citirile din toiul nopții,
urme de iarbă se strivesc sub talpă,
râuri lăcrimânde le brăzdează,
aspru sfredelind în sinea-mi stearpă,
timpurile-apuse care mă veghează,
amuțindu-mi visuri destrămate,
temerar născute, aripi efemere,
ecouri pribege în eternitate.