dispecerat literar \ literary dispatch /

Și drumul către stele e drum bătătorit

De cei ce pleacă singuri, și de cei veniți

Sejurul să-și petreacă, o vreme, pe Pământ,

Planeta cea albastră și locul este sfânt!



De cei ce pleacă singuri, rămâne amintirea

În sufletele triste a celor ce rămân

Să ducă mai departe destinul și menirea

În specia umană, a neamului român!



Sejurul să-și petreacă, o vreme, pe pământ

Din galaxii și stele sosesc turiștii noi

Să-nvețe obiceiuri și rosturi, prin cuvânt,

Apoi să plece singuri, cum au venit, și goi.



Planeta cea albastră și locul este sfânt

Ales să-și dobândească dorințele ascunse

Se-nchină la icoane, la stele și la vânt

Să le aducă ploaia și roadele promise.


Discover more from Nösnerland

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from Nösnerland

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading