Mizeria ni se strecoară în suflet pe neașteptate, prin lucruri mărunte cărora nu le dăm importanță până e prea târziu. “Un D sau un T” se numea eseul lui N. Steinhardt pe această temă: comisarul bate la ușă pentru a se interesa dacă vecinul își scrie numele Malod sau Malot, o diferență nesemnificativă, o consoană finală care abia dacă se aude la pronunțare. Așa începe. Odată ce i s-a răspuns, ce există cooperarea, fie ea minimă, comisarul intră în casă, după un timp cere o cafea și în final se comportă ca un stăpân. Compromisurile sunt rareori înțelepte, de obicei periculoase. Mai ales: nu poți încheia un compromis cu cineva care nu are același sistem de valori.
Mă tot gândesc la social media și la experiențele generației mele: marile adunări populare. Cine nu le-a trăit, nu-și poate imagina ce se petrecea acolo. Îngrijorător e că istoria se repetă. De data aceasta nu doar cu osanale, se poartă și înjurăturile. Mecanismele seamănă îngrijorător.
Adunările populare erau univoce. Demonstrau o ficțiune: unitatea de nezdruncinat, etc. în jurul partidului și a conducătorului. Azi, social media sunt echivoce. Orice temă poate fi satanizată sau divinizată. Situația are chiar și un suport teoretic: post adevăr. Ca la Orwell, în minutul de ură din 1984, postarea trezește reacții. Reale sau mimate, ele urmează același șablon ca defunctele adunări populare.
E clar că am deschis ușa. Cooperăm. Ce va urma?
Nösnerland 
Pentru a citi “Jurnalul Fericirii”, la începutul anilor ’90 , ca de altfel pentru a citi cam orice carte, mă ploconeam unei vânzătoare de la un chioșc de ziare, care mi le ținea, mi le vindea “pe sub mână” și, evident, contra unui comision. Era un compromis asumat, fără de care, în acele vremuri, foamea nea de cultură, ar fi rămas flămândă.
LikeLike
– tot de la Steinhardt cetire: era un compromis care nu compromite…
LikeLiked by 1 person
urmeaza compromisul valorilor, ce e valoare pentru mine, nu e valoare pentru tine, dar cum nu ne putem asocializa, ne vom compromite, eu las din valoarea mea, tu lasi din valoarea ta, stabilim coduri de comun (citeste compromis) acord, ne intrunim si sarbatorim gruparea, cautam aderenti disponibili de compromis, ne largim gruparea, ceilalti devin infernali, noi devenim repere, cind atingem masa critica vom infiinta o ideologie, sau un partid, sau cel putin o scuza suficienta sa putem asterne capul linistit pe perna, somn usor.
LikeLike
asta atâta timp cât relativizăm valorile…
LikeLike
Bineinteles ca relativizam valorile. Am inceput prin a le combate, defaima, “deconstrui”, ca apoi sa propunem valori convenabile, usor de asimilat, cu minim de efort si cu maxima aderenta la receptorii infometati de senzational. Inlocuim caldura sufletului cu raceala calculata a eficientei pe termen scurt (it’s got to be cool…), adulmecam superficial “locurile comune” si le sfasiem cu pretentia resetarii axiologice, suntem asadar fie captivi neputinciosi in neantul traditiei mai mult acceptata, decit insusita, fie demolatorii ei, cu sertarele pline de solutii unice, intr-o competitie furibunda cu ceilalti atleti ai solutiilor unice. Febrili in cautare de podiumuri, denigram sau ne separam de inconvenientul de linga noi, in speranta ca validarea majoritatii virtuale va compensa neajunsul sufletului racit de lipsa camaraderiei din jurul focului de “acasa”. In fine, transformam relatia Maestru – Discipol in egotica alergare dupa aceleasi reusite iluzorii. Fiecare zi, alt Maestru, care ne apropie de punctajul cerut de mofturile majoritatii nesatioase, jertfim igiena zilnica pe odorurile la moda, ne pliem superficialitatile pe trendul “like-urilor” si propunem ineditul sub diferite ambalaje precum padurile comercializate aiurea ca aschii din Crucea Sfinta. Poate ar fi mai bine sa ne strecuram seara, pe furis, in nevazul haitelor la umbra unei troite uitate de vreme intr-un sat uitat de toti si sa reflectam la goana noastra dupa noi insine…
LikeLike
… sau să-l ascultam pe Maestru când spune: e greu să înțelegi nimic… fiindcă toate cele de mai sus sunt referențiale, nu vin din interiorul omului, unde ar fi pace și liniște dacă nu l-ar încerca cel mai mare dușman al său care se cheamă ego
LikeLike