Acum chiar că nu doresc să mă scald în stereotipie repetând ceea ce am mai spus, nu de alta dar viața trece în timp ce eu, noi... facem planuri de viitor. Din păcate așa am crezut atunci când am făcut efortul de a vorbi despre ceea ce nu se vorbește în „rețea”, despre un  limbaj în care cuvântul „are și nu are limite”, despre percepția și înțelegerea de către cititor a mesajului emis de poet... Rezultatul??? Tăcere, tăcere în toate formele ei, pentru că „tăcerea” reprezintă elementul de stabilitate a „grupului”. „- Și te-ai găsit tu să rupi echilibrul...” și-au spus în sinea lor unii dintre cei care s-au „împiedicat” de rândurile mele. 
Limbajul vehiculează informații stimabililor, fiind în același timp și transportorul cel mai important de mesaje. Limbajul cu toată încărcătura și coloratura sa încearcă să modifice uneori comportamentul interlocutorilor, motiv pentru care i-am provocat în primul rând pe cei care au prestat sau încă prestează meseria de jurnalist. Am sperat în inițierea unui dialog, dar eșecul a fost un succes. Ha, ha, ha... „Murim de două ori, prima dată  când corpul cedează, iar a doua oară când nimeni nu mai vorbește despre ce noi am lăsat în urmă.” Păi dacă nu scrieți numai pentru voi condeierilor, sugerați-le cititorilor din care târg se pot cumpăra vreo doi-trei saci cu metafore și alte figuri de stil la snop, „că este multe și mai ieftine”. Nu se potrivește nici unei logici, să apoteozați doar câte un crâmpei dintr-o poezie, „desăvârșită expresia, maturitate împlinită...” și dăi, și dăi cu ținghi-linghi pentru trei cuvinte dintr-un „vers”. Ălea trei cuvinte fac poemul, restul... chiar, ce e cu restul? Îl căutăm la Nichita sau Eminescu pentru a desăvârși completul? 
Dacă e să privesc un tablou remarc doar colțul din dreapta, sau stânga, sau...? Restul pânzei e așa, de-am p...lea? Nu întregul exprimă ceva: iubire, ură, milă, pasiune...? 
Desigur, printre poeți și critici sunt și excepții ce întăresc regula (întregului), excepții ce furnizează elemente pe care le pot înțelege și ăștia așa ca mine, mai nevoiași în exprimare și atavici în gândire. Și atunci oare merită să mai scriu din dorința de a iniția un dialog? Probabil că pe tema schimbului de impresii nu, că n-am cu cine, așa că o să vă las să vă clociți veleitățile demiurgice în elegii drapate lacrimogen. Succes!