Scrisoarea unei fetițe rele

Dragă Moșule,

Lumea zice că sunt rea
și că fac numai năzbâtii,
dar să nu o crezi pe ea,
că așa sunt toți copiii.
Poate nu am fost cuminte
chiar în fiecare zi,
chiar tot, nu-mi aduc aminte,
dar n-au fost decât șotii.
Nici de mama, câteodată,
cred că nu am ascultat,
și l-am supărat pe tata
că mă port ca un băiat.
Chiar și azi, la grădiniță
un băiat m-a tras de păr,
Și cât sunt eu de fetiță
l-am bătut, Moșule. măr.
Sigur că nu a fost bine,
nici frumos că l-am bătut
și acum îmi e rușine.
Iartă-mă, că nu am vrut.
Alte rele, nu țin minte.
De-am făcut, îmi pare rău,
eu am vrut să fiu cuminte
Moșule, de dragul tău.
Uite, m-am luat cu vorba
și am să te plictisesc
și ar fi păcat, din grabă,
vreun cadou să nu găsesc.
Îți promit să fiu cuminte,
să nu-i supăr pe părinți,
si de-acum am să țin minte
să mă spăl seara pe dinți.
Adu-mi măcar trei bomboane,
chiar și-un băț, de asta crezi,
dar, de-mi văd cizmele goale,
eu te bat de nu te vezi.

P.S. Vii, da?!

2 Comments

  1. Marius Buculei says:

    Cum sa nu-ti fie draga fata asta “rea”?🥰
    Moshule, noblesse oblige…

    Like

    1. dora budăcean says:

      ❤️

      Like

Leave a Comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s