Nösnerland

Despre îngeri în halate albe s-a vorbit atât de mult în ultimul timp, încât, cred eu, unora li s-a urcat la cap, mai ales spiridușilor în uniforme verzi, care devin stăpânii locului atunci când îngerii în halate albe nu sunt, de obicei la ora de vizită, ca să nu le spulberi norul de sub picioare cu întrebări plictisitoare de analfabet medical, întrebări la care nu au nici un chef să răspundă pentru că tu, analfabetul, oricum nu înțelegi. Poți să-l suni pe înger, chiar îți spune în ce interval orar, dar întotdeauna, absolut întotdeauna, nu nimerești exact minutul, că nu durează mai mult convorbirea, în care el, îngerul, are chef și timp să-ți vorbească. Un astfel de înger în halat alb am întâlnit recent și mă gândesc că, deși nu este de foarte mult timp înger, îi priește, pentru că rotunjimile îi erau atât de rotunde că nu-i mai încăpeau și aripile. Nu știu cine se îngrijește neapărat de aspectul lor, dar, aici, ori a dat greș, ori îngerul acesta s-a decis să facă exact cât doi. Are și un cont pe FB unde a pus mii de poze cu rotunjimile foarte rotunde la vedere, din foarte multele călătorii exotice în care a zburat, ca să vadă și pământenii că ingerii ăștia au apucături de oameni de rând. Când zboară îngerii, stăpâni rămân spiridușii. Nu știu cum se face, dar pe toate, că erau spiridușe, crăpau uniformele pe care le primiseră, țipau tot timpul, cred că pentru că le strângeau, și nu prea erau sigure de ce anume ar trebui să facă ele acolo, așa că, de obicei, stăteau, când nu țipau, închise într-o cameră de unde ieșeau ștergându-se la gură și molfăind. Și se răsteau la orice pământean care le ieșea în cale. Pământenii trimiși în acest loc, nu sunt hrăniți, spălați, îngrijiti sub nicio altă formă decât cu niște leacuri administrate, de obicei, de un spiriduș șef, ăștia poartă uniforme mov ca să nu fie confundați cu cei în uniforme verzi. Nici spiridușii în uniforme mov nu vorbeau, îți aruncau doar o privire lehamitoasă, apoi se retrăgeau într-o altă cameră decât spiridușii verzi, cred că nu aveau voie să stea împreună, unde povesteau în timp ce becurile de alarmă de la ușile unde erau pământenii pâlpâiau în voie. Și tot pâlpâiau. La cum îi îngrijeau, mă gândesc că îi pregăteau să fie îngeri, dar din aceia adevărați. Când un pământean vizitator îndrăznea să vină la vreun pământean din acel loc, era întâmpinat de un alt spiriduș, negru și mult mai nervos și deranjat că vin pământenii în număr atât de mare, de obicei vreo 12, iar el are doar două mâini, cu care de altfel îi lua vreo cinci minute să treacă numele unui pământean vizitator în registru, și trebuia să facă asta doar două ore pe zi. În restul orelor cred că ocupația de bază era să dea muștele afară, pentru că nu se vedea nicio muscă zburând. După ce trecea numele celui venit în vizită în registru, cu greu, mai zbiera puțin, ca să se înțeleagă cât este el de stresat, apoi dădea telefon la spiridușii verzi care trebuiau să coboare după vizitator și să-l ducă pe fiecare unde avea de mers, că vizitatorii nu aveau voie să umble de capul lor. Vizitatorii așteptau câte douăzeci sau treizeci de minute până cobora un spiriduș, care și ăsta era nervos, că s-a săturat să tot coboare, cu liftul de altfel, să îi conducă pe vizitatori care, cum spuneam, nu aveau voie să umble de capul lor. Spiridușii, cel verde și cel negru mai glumeau puțin unul cu altul, niciunul nu mai părea că are nervi sau altă treaba de făcut și, într-un final, cel verde i se adresa vizitatorului la persoana a doua singular printre dinți și încruntat. În fond, vizitatorul e pământean și el, cu nimic mai bun decât pământenii pe care, deși ar fi trebuit, că pentru asta fuseseră ei aduși acolo, nu îi îngrijea nimeni. Când ajungea vizitatorul în sanctuarul îngeresc, i se spunea sec, flegmatic, ai douăzeci de minute apoi te scot afară, nu ai voie să-l hrănești și să îi dai să bea apă sau suc, ai înțeles?!. Înțelegea când, dacă avea noroc, pământeanul lui era eliberat, slab, absolut subnutrit, murdar de fecale până la gât, mirosind îngrozitor și cu blocaj renal. Bine, asta cu blocajul renal o constata după câteva zile când îl ducea pe nenorocitul de pământean de urgență la alți îngeri care îl privesc la fel de indiferenți și la alți spiriduși verzi care țipă la fel de nervoși că îl deranjează în timpul programului de lucru și nu pot sta, așa degeaba, sau să povestească cu alți spiriduși, sau să mai molfăie puțin că li s-a lărgit uniforma. Pământeanul vizitator, cu această ocazie, se roagă din răsputeri la îngerii adevărați să nu îl lase putetile ca să nu fie adus și el de urgență la îngerii în tot felul de halate, care nu sunt chiar îngeri. Îngerii adevărați se mai îndură de ruga vreunui pământean și, din când în când, amintesc celor în halate albe și uniforme verzi că sunt la fel de pământeni ca pământenii, că îngerii, cu sau fără halate, cu sau fără aripi, nu batjocoresc, nu umilesc, nu dispretuiesc, nu sunt indiferenți la lacrimi și durere, la suferință și neputință, sunt profesioniști, umani și omenoși. Altfel, sunt niște biete halate albe, la fel de albe ca ale unui brutar.