Jaful
„Unde sunt zăpezile de maian(altădată)„... dar numai zăpezile !?
...nimic dar chiar nimic nu mai este cum a fost pe vremea copilăriei noastre, sau ca în poveștile auzite de la bunici... Nici pământul, nici apele, nici pădurile, nici marea, nici muntele, nici nisipul, nici ploaia, nici zăpezile, nici hainele, nici mâncarea, nici muzica, nici distracțiile, nici bucuriile, nici tristețile, nici oamenii... nici măcar hoțiile și hoții... nimic. Ah și haiducii noștri inter și extra Carpatici de altă dată unde mai sunt, dincolo de paginile colbuite ale cărților devenite chiar ele relicve ? Unde e vestitul Pintea, Iancu Jianu... Toma Alimanu... Baba și Gruia Novac... Iorgu Iorgovan, Andrei Popa, Coroi, Terente, alți mulți viteji... călări, cu căciuli semețe, cu brâuri late, cu ilice brodate de mândre neștiute dar focoase, cu cămășile descheiate epic până la buric, cu păr cârlionțat abundent pe piept și alte zone erogene de efect... cu iatagane ascuțite și flinte țintuite, puși pe atacuri surpriză diurne și nocturne la drumul mare, să scutere zgărciții negustori uvrei, să bage boala în boierii burtoși, slinoși, plini de galbeni și inele groase, în boieroaicele oftăcioase, șmechere, cu nurii mari și pătimașe rubiconde domițe bătrâne, franțuzite, avide de aventură și adrenalină fără frontiere... !? Nimic nu mai este ca altădată. Nimic ! Nici măcar umbre n-au mai rămas din astea, sau vorbe, sau povești. Praf, pulbere și uitare grea s-a ales din toate. Se fură pe internet, se clonează carduri, se devalizează cu acte în regulă orice și mai ales oriunde ceva care are valoare de marfă și aduce profit. Afară o vreme umedă și rece, ajun de Crăciun și sărbători într-un burg transilvan. Doar cei de-ai locului percep și pricep cu adevărat atmosfera, una specifică, încărcată de semnificații și conotații care pot părea pentru intruși și oaspeți, ciudate și stranii pe alocuri. Românul, proaspăt(cam de 20 de ani...) comunitar, este un monolit conglomerat, tradiționalist prin definiție și avid cosmopolit printr-o veșnică dar rodnică adopție. Vechile , chiar ancestralele obiceiuri și metehne s-au combinat mereu cu cele noi, de împrumut, rezultând un amestec unic și pitoresc de plugușor cu Valentine’s day, de colinde cu Halloween, de zi națională cu Thanksgiving(ziua recunoștinței), de Sf.Dumitru cu Oktoberfest, de aia autohtonă cu o alta din vecini, fie ei chiar planetari. Sincer am convingerea că odată ajuns în Universul mare și musai infinit, românul v-a importa ceva din tradițiile de pe Marte, Uranus, Saturn, Nibiru, Milky Way... și alte spații populate postgalactic și le va aduce acasă la ai lui, să se bucure împreună, dar mai ales să se laude pe unde a fost și ce-a prins din zborul de la alții. Va pune pe masă întinsă de sărbători, sarmale lângă salată de beuf, friptură lângă salată mexicană, cornulețe lângă panettone, zaibăr lângă cidru, vișinată lângă sangria, țuică lângă wisiky, hamsii lângă fructe de mare, sushi lângă slană... și tot așa și iar așa că doar la noi a apărut și zicala :„Fie leafa cât de mare, toată merge pe mâncare !” Așa că revin loco, acasă, în atmosfera febrilă a presărbătorilor de iarnă.
Ieșit proaspăt din spital(asta e altă poveste...), adică ușor convalescent și amețit mai mult la propriu decât la figurat, foarte comod din fire recunosc... mi-am cam pierdut suflu și vigilența. Vigilent eu n-am fost de felul meu, spre deziluzia post mortem a tatălui meu, dornic să se autodepășească pe sine, prin mine. Mea culpa, dar sper am recuperat la alte capitole secundare de maximă importanță. Nu-i sănătos neamul ăsta dacă nu se încarcă de sărbători ca oaia de ciulini, apoi rumegă suferind de balonări și arsuri priponit la televizor, ca la final spășit dar eliberat, să arunce stricat, jumătate din ce și-a dorit cheltuind ultimul ban. Ca tot românul neaoș cu neamuri risipite prin Europa, nu-s nici eu mai breaz și ghiftuiala de sărbători nu mi străină. Te poți ghiftui însă dacă nu cumperi ! ?
Bag deci într-o plasă trainică, vreo 2-3 de plastic și purced pe un mini traseu de shopping. Lume multă, multă, mai pe jos, mai cu mașini, dar toți preocupați să nu rămână de sărbători fără ceva anume și toate la un loc și cumpără românii în draci de toate, ca înainte de potop, nu ratează nici praful de pe conservele expirate... „să fie că nu strică„ , cum e vorba. Plase peste plase, pungi peste pungi doldora sunt purtate și îndesate cu te miri ce... cum sportul aprovizionatului de sărbători îl am ca tot românul, nu mă dezmint nici eu. Cu elan juvenil trec pe la magazinul de carne cu un meniu prestabilit mental... e drept în fața vitrinei pline meniul meu suferă ajustări radicale, așa că la ieșire am deja vreo două plase pline și în loc de trei feluri, vreo nouă. La legume, zarzavaturi, fructe e înghesuială...spațiu mic, lăzi multe, cumpărători full. După cotrobăieli reușite ies și de aici cu o plasă plină, îndesată... că de, o salată, un fruct se integrează bine printre atâtea aperitive și cărnuri. Am deja trei plase, bugetul subțiat spre cota de avarie și încă destule idei fertile să mai umplu vreo câteva plase. Mai intru într-un aprozar unde constat cât de fraier am fost cumpărând de la cel dinainte cu prețurile mai mari, de unde mai achiziționez de ciudă verzături într-o plasă... și așa încărcat ca un asin pe drumul mătăsii pun cap compas, domiciliul fost conjugal... actualmente spațiul pe care îl împart cu concubina patrupedă felină Maya, de sorginte maidaneză și gen castrat.
La bagajul pe care îl port, poziția mea bipedă devine rapid insuficientă și încep să gâfâi ca o mocăniță la deal în curbă, făcând halte dese, pe peronul cărora îmi blestem condiția umană sub deviza „ce-am fost și ce-am ajuns „prostul târgului„ , „idiotul familiei„... precum și alte slogane pașoptiste de împrumut, greu reproductibile. Am mâinile întinse ca un urangutan harnic, gâfâi și sunt asudat ca la maraton, dar am satisfacția plaselor pline și mi-am păstrat în valori glicemice normale cumpătul , cum trebuie să recunosc am fost sfătuit internat fiind , de la portar la directorul spitalului, medicul primar, doctorii ad-hoc,asistente, infirmiere, brancardier, șofer, gardian, preot și cantor, băiatul cu presa, doamna de la chioșc, chibițari ocazionali, plus vizitatorii personali și cei impersonali ai colegilor de suferință, care s-au personalizat ulteriori singuri... să îmi păstrez calmul absolut în orice împrejurare asemeni celei de față complet nocivă stării mele labile de sănătate. Teoria multă, pigmentată cu paralizii subite, contorsionări permanente spectaculoase, rictusuri cimentate, bâlbe cronice, anomalii inexplicabile științific și mai ales decese precoce, m-au transformat într-un chinchilla speriat, postbigot, cu mintea crăcănată la toate catastrofele de salon, hol, scări și alte spații publice... așa că am folosit doar fragmente de înjurături, diminutive de cruci și sfinți, rezumate de acatiste și sinonime de organe intime, desigur zâmbindu-mi știrb și larg la o vitrină din preajmă. Am deci moralul UP. Ultima haltă, ultimii bani, ultimele amănunte de cumpărat le fac la un magazin aflat pe shortcut-ul care mă duce spre casă. Doar trei trepte spre ușa magazinului și îmi vine geniala străfulgerare de spirit să las plasele lângă, adică să nu mai intru cu ele încărcat ca măgarul în târg.... mă mai odihnesc, cuget mai eliberat, las o impresie intelectuală. Bună idee deci... Procedez în consecință și pătrund țanțoș ca un căpitan în magazin, despovărat. Cumpăr cafea boabe și rog vânzătoarea să mi-o macine, mai pierd vremea pe la vreo două rafturi, mai găsesc o aromă, două, lipsă, la plic... două persoane la casă înaintea mea, sunt gentil, degajat, bine dispus... achit, urez zâmbind Crăciun Fericit, i-au de guler cele trei produse în mână și ies... n-au trecut nici zece minute cronometrate cu generozitate...
Mă întâmpină aerul umed, rece, iarna, ajunul sărbătorilor, cele trei trepte și... fatalitatea, ceasul rău, pisica treisprezece...și catastrofa...plasele mele nu-s, au dispărut, s-au evaporat, în locul liber, gol, un scuipat proaspăt cât o monedă, care mă sfidează batjocoritor de jos... am fost jefuit. Wauuuuu...u... Am fost jefuit de patru plase pline de cumpărăturile pentru Crăciun. Wau mi s-a întâmplat chiar mie. Fibrilat, tâmp și brusc vigilent(avea dreptate tata cu vigilența aia...) o iau în trei direcții deodată convins de ultima speranță a vreunei recuperări eroice într-un atac șarjat la baionetă, acompaniat de spițuri dorsale. Confuz, traversez aiurea, intru printre câteva blocuri, în scări, dau ocol tomberoanelor, mă răsucesc în mine și anapoda, scrutez cu privirea mea mioapă orizontul. Nimic. Am fost jefuit la drumul mare, de patru plase pline în ajunul Crăciunului. Siderat, teleghidat, umilit și musai supărat îmi îndes în buzunarele scurtei ultimele cumpărături salvate de la dezastru și mă preling spre casă. Maya mă primește cu același entuziasm al revederii dar bombeul meu beteag de draci îi retează pornirea lirică și o exilează sub un fotoliu strategic... săraca. Am uitat de bune maniere, sfaturi, predicții, precauții, preasfințenii și alte adjuvante necesare calmului. Adios gringos și calm. Umplu răvășit o pagină cu ceea ce conțineau plasele inventariate en gross și en detail, printre auto huiduieli, auto înjurături, auto flagelări fictive, auto denunțări nenarcisiste, auto, velo și pietonalo critici. Maya dă semne sincere de reconciliere dar eu sunt duru*SRL, granit, nu cedez mângâierilor ei împinse, o țin la respect și distanță. Scot din dosnițele unei cărți și ungher de suflet, ultimii bani, păstrați pentru zile negre, care au venit atât de devreme pe lumină și cu noua listă cenzurată la greu, purced vigilent deja, spre refacerea traseului fatidic al proaspătului jaf. Mia Via Dolorosa . Lume multă pe jos sau „călare„ preocupată de ultimele cumpărături... la fel și eu, mă amestec discret și vigilent printre ei, mai reușesc să umplu o plasă jumătate. La magazinul de carne trei, ajuns nouă s-a metamorfozat în doi, legumele s-au întreit, fructele s-au înjumătățit, dulciurile au dispărut, sucul natural a devenit apă minerală... mă dor degetele de atăta strâns, sunt sudat de plase, magnetic lipit, simt asta... și mai ales vigilent ca un șoim ager... mmm, tardivă compensație dar... „tot pățitul devine învățat„ : nu-i așa !?
Plin de auto contradicții personale devin impersonal înțelept „...pe drumul de costișă...„ îndreptându-mă spre domiciliu. Se lasă seara și luminițele colorate clipesc jucăușe, reamintind mereu cât de aproape este Crăciunul și farmecul lui.
Undeva cine știe cât de aproape cineva se bucură din întristarea mea. Este poate singurul cadou pe care l-am făcut vreodată cu nedorită generozitate involuntară cuiva... e poate singurul cadou pe care trebuie să mi-l fac înțelegăndu-i sensul, acum mie. Poate sunt copii acolo, poate ei nu or să afle ce-a facut„Moșul Bun și Darnic„ pentru ei... Așa să fie și rămână și pentru mine ! Bucurați-vă voi copii mai ales, mie deși supărat, mi-a trecut deznădejdea ! Am dat un sens Sărbătorii, sau Sărbatoarea mi-a dat sens mie !?... Mai contează!? Acum, acum e bine oricum!
Crăciun Fericit!
S-a lăsat noaptea și a început să ningă timid, feeric ca în poveștile copilăriei peste vechiul burg transilvan. „Băiatul cu plasele...„ adoarme împăcat... și Moșul îi mângâie visele. Este Crăciun !
7-8.ianuarie.2019/ Bistrița
Like this:
Like Loading...
Related
Nösnerland 