Alin Cordoș
Cât de departe zboară macii
Cât de aproape eşti de sufletul lor, cât de aproape eşti, acum, acum când din fântîna deschisă a cerului vin aceste gânduri
Aceste gânduri vin pe câmpul unde, doar nişte biete petale de crin îţi acoperă urmele, vino îţi spun, aşa îţi spun, vino să bem un ceai înainte de-a ne duce şi nu a mai fii
Cât de departe zboară macii? Mereu aceiaşi depărtare, una singură, doar una singură, pe câmpia tristă, dezolant de roşie, numele tău l-am înscris în tăriile pământului, dar pierdut a fost printre macii ce mi-au acoperit locul de odihnă.
Cât de departe eşti? Simt mirosul ploii, mirosul tău de femeie tânără,
Când ne-am ofilit, da, când ne-am ofilit, macii muriseră înecaţi, înecaţi de ploaia cu care picioarele şi trupul tău am spălat, le-am spălat, aşa cum am strâns toţi macii şi pe piept ţi i-am aşezat
Părul tău , a fân mirosea, a iarbă şi mormânt deschis, când au murit toate acele flori, da, atunci când au murit, drumul nostru nu era decât o aspră cărare, stearpă şosea, arsă de soare
Cât de departe zboară aceşti maci?
Printre tulpinile lor firave, privirea-ţi, nevăzute culori, ochii ca nişte curioase salamandre, haide, vino o dată, măcar o singură dată, cu tot cu umbra ta, cu ea cu tot să ascundem curcubeul
Nicăieri nu s-au văzut mai bine culorile toamnei, umbrele cocorilor peste macii adormiţi la zenit
Apă ne-am oprit să bem la fântână, doar apă ne-am oprit să bem, dar trupurile noastre, bolnave de dor, de dor şi de ele bolnave, s-au tot împuţinat, dăruindu-se pământului
Eu, eu ca un Sisif îţi voi căra cuvintele
Ca un Sisif…
Corina Negrea
Au răsărit brândușe
Au răsărit brândușe pe pajiștea din suflet.
E-al primăverii vers sau este-al toamnei scâncet?
Adun în glastra vieții mireasma lor suavă
Și-acopăr cu petale pocalul cu otravă…
Pe cerul răvășit de-al ploilor descântec
Plutesc la braț cu norii pe notele-unui cântec.
Cutreier printre vise și-mi pun conduri de foc
Să ard în spuza vremii morman de..nenoroc.
Cu fruntea învăluită de-a inserării umbră
Alung cu-n zâmbet cald înfățișarea-i sumbră!
Dansez printre cuvinte, călătorind în timp
Spre zorii unei zile dintr-un alt anotimp..
Când stele mii cădea-vor pe întristarea nopții
Și-or adormi în zori, pe geana dimineții…
Când visele-or dansa cu boabele de rouă,
Când dorul de tacere va cere-o slovă nouă.
Atunci, abia atunci, în ceasul cel de taină
Când versul va-îmbrăca a împlinirii haină,
Voi împleti trei slove, cu răsăritu-n palme…
Trăi-voi zbucium tandru, răsfrânt în clipe calme.
Dumitru Alexandru Bar
Oglinda de apă
Oglinda de apă
se sparge
în cioburi de lună
pe lac.
O trestie-naltă
ascultă
în şoapta de vânt
un dor ne-mpăcat.
Puzderii de stele
sclipesc licurici
prin iarba pătată
cu bob de argint.
Prin corul de greieri
un ţipăt de buhă
străbate văzduhul
pustiu.
În suflet, tăcerea
aşterne
covor de iubire
pe care să calci
Doamne.
Tu eşti
lângă mine,
din veci!
Dora Budăcean
Dansul îngerilor
Azi ninge-mi alb
și fulgi de nea să se prefacă-n îngeri,
plouă-mi cu lacrimi
de nestemate pe obraz
fă curcubee să brăzdeze cerul,
fulgilor, care se-nalță azi,
nu cad, făcându-le o scară
și-apoi, te uită cum nu plâng, uitându-mă la cer,
ci râd, cu lacrimi de cristal,
când îngerii de nea dansează îmbrățișați cu-n curcubeu.
Elisabeta Scurtu
***
nimeni n-ar trebui să îndrăznească
să-ți spună ce să visezi
visul meu din copilărie a fost să mănânc
pulpe de pui până mă satur
și pentru asta îmi desenam în palmă
oul primordial -iar uneori găina-
și așteptam să iasă puii
credeam că totul se rezumă la lucruri simple
dormit, mâncat și joacă
nu știam de inorogi sau nave spațiale
că există un parc tematic după visele fiecărui copil
nu știam nici măcar că poți visa orice vrei
așa sunt copiii cărunți
care încep să întinerească odată cu vârsta
Dumnezeu ne-a dat un ceas stricat
pe care îl scoatem din când în când din buzunar
și cum vedem mereu aceeași oră
visăm că trăim eternitatea
Gheorghe Mizgan
Să vină pacea!
Revine ploaia-n umbra nopții
Cu picuri ce lovesc în geam,
În gândul meu se nasc adopții,-
”Vine sfârșitul!” Îmi ziceam.
Adorm, tresar și văd ecranul,
Imagini rupte din coșmar,
Sunt prins și simt că-mi frâng elanul
Când văd ce chin și ce amar!
E, parcă, un bruiaj istoric,
Rachete-n tropote de cal,
Efectul este categoric,-
Mormane de moloz stradal.
De câte văd mă paște-un gând,
Războiul e infern, brutal,
Se-aud ființele plângând,-
Să vină pacea, sus, pe val!
Mirela Rus
VEȘNICIE
Dezbracă-te de lume și de vremelnicie,
Cobori la mine-n suflet și fi-vei ca acasă,
Topește cu iubire o iarnă prea geroasă
Și primăvara, tainic, preschimb-o-n veșnicie.
De noaptea cea adâncă, vindecă-mă, poate
Din zori să-mi faci coroana, din flori de liliac
Cărare, purtându-mi pașii la tine în cerdac
Șoptind, încet, a dorului dragi șoapte.
Cerne lumina lunii, pune-mi a razei salbă
Pe pieptu-mi, cercei din dulci petale la urechi;
Îngână dulci cuvinte și cântece străvechi,
Preschimbă-mi visul într-un buchet de flori de nalbă.
Fii fluture ce zboară, desprins parcă din soare,
Purtând pe-aripi culoare și-a dragostei lumină;
Căderi, dureri, de lună și stele le anină,
Și-mi fii în zi și noapte eternă sărbătoare.
Mirela Orban
O altfel de primăvară
mă roade primăvara asta,
oftează nedisimulat,
chircită la umbra unei traiectorii elicoidale,
cu o bătătură nouă în talpa stângă
și oase măcinate.
de sus, ochiul urmărea marioneta
cum pășea cadențat pe buza cercului.
trecuse de atâtea ori prin toate constelațiile
cărând greutăți egale pe talere,
negociate la sânge în fiecare doisprezecime.
doar în timpul peștilor făcea popas,
o clipă destul de mare așternea bucuria de a fi femeie,
într-un strat gros,
peste teama de a fi altcineva.
ascendentă,
spirala apropia cerul.
știa.
și acolo o vor ninge cireșii.
Oana Pop
Luna
Sângerează Luna zăpadă
Pe altarul pământului
Jertfa o-ngheață,
Rămâie de-a pururi.
Sângerează Luna lumină
Peste brațele copacilor
Stafiile gândului
Plece-n pustiuri.
Sângerează Luna visuri
În sufletul copilului
Noaptea o îmbracă
Cu rochia cerului.
Sângerează Lună foc și lumină
Peste suspinurile întunericului
Bucuria rămâie de-a pururi!
Nösnerland 